Elicopter prăbușit peste o grădiniță în regiunea Kiev. Sunt raportați 18 morți și zeci de răniți. Între victime – toată conducerea MAI al Ucrainei

543
0

  Tragedie de proporții în regiunea Kiev. În această dimineață, un elicopter al Serviciului de Stat pentru Situații Excepționale al Ucrainei s-a prăbușit peste o grădiniță din localitatea Brovarî, o suburbie a Kievului. Guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a raportat până la ora actuală, 18 morți, inclusiv 3 copii și 29 de răniți, dintre care 15 sunt copii.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În urma tragicului accident, și-a pierdut viața toată conducerea Ministerului Afacerilor de Interne al Ucrainei. Acest lucru a fost confirmat de către șeful Poliției Naționale a Ucrainei, Igor Klimenko.  Este vorba despre ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Denis Monastîrski, primul adjunct al ministrului de Interne, Evgheni Enin și  secretarul de stat, Iuri Lubkovici.

La bordul avionului se aflau 9 persoane, inclusiv echipajul de zbor. Nu există niciun supraviețuitor.

„Durere de nedescris. Aparatul a căzut pe teritoriul unei grădinițe. Am dispus Serviciului de Securitate, în cooperare cu Poliția Națională a Ucrainei și alte organisme abilitate, să stabilească  toate circumstanțele… Lumină și amintire veșnică tuturor celor care și-au pierdut viața în această dimineață neagră”, a scris președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a transmis condoleanțe rudelor și apropiaților celor decedați.

Condoleanțe poporului ucrainean au fost transmise și de către reprezentanții conducerii de la Chișinău.

„Transmit condoleanțe conducerii ucrainene și poporului ucrainean pentru această pierdere”, a scris pe pagina sa de socializare președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„Am aflat cu multă tristețe vestea prăbușirii unui elicopter în regiunea Kiev… Adresez, în numele Guvernului Republicii Moldova și al meu personal, cele mai sincere condoleanțe Guvernului și poporului ucrainean. Sunt cu gândul la familiile îndoliate. Celor răniți le urez o recuperare rapidă”, a transmis șefa Executivului de la Chișinău, Natalia Gavrilița.

„Condoleanțe și regrete familiilor echipei Ministerului de Interne ucrainean, care a murit în misiune de luptă, aflată la bordul unui elicopter care s-a prăbușit… MAI încurajează sistemul afacerilor interne ucrainean să continue lupta de rezistență și de apărare a patriei, în onoarea celor dispăruți, care au făcut ca țara lor să reziste în fața războiului, chiar prin sacrificiul suprem. Stimați colegi, vă asigurăm că vom fi întotdeauna partenerii voștri și la bine și la greu. Condoleanțe și familiilor copiilor și educatorilor, care au pierit în tragicul accident produs de prăbușirea elicopterului. Dacă n-ar fi fost războiul, acest lucru nu s-ar fi întâmplat”, a scris ministra Afacerilor Interne de la Chișinău, Ana Revenco.

Autoritățile ucrainene nu au specificat, deocamdată, cauza producerii teribilului accident.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE