Un bărbat din Ungheni a fost condamnat la 12 ani de pușcărie pentru că și-a schilodit propria copilă. Monstrul căruia fata-i zicea „tată” a recunoscut că și-a violat copila după ce a ademenit-o într-o clădire părăsită. Decizia instanței a fost pronunțată pe 10 ianuarie curent.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEBărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea de acțiuni violente cu caracter sexual, în privința unei persoane care nu a împlinit vârsta de 14 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea, protecția, educarea făptuitorului și infracțiunii de pornografie infantilă.
Înainte de tragedie, bărbatul a primit ordonanța de protecție, emisă de Judecătoria Ungheni, în favoarea victimei violenței în familie și a celor tre copii minori, potrivit căreia el avea obligația de a părăsi temporar locuința comună, de a sta departe de locul aflării victimelor. Făptașul, însă, nu a respectat ordonanța judecătorilor și, intenționat, sub pretextul aducerii unor documente, a chemat-o pe fiica minoră într-o casă părăsită, unde a și violat-o.
„Urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, în legătură cu vârsta fragedă, aplicând violența psihică, a întreprins acțiuni violente cu caracter sexual în privința acesteia”, se indică în materialele procurorilor.
Mai mult, monstrul-tată a făcut mai multe fotografii cu fiica sa dezbrăcată pe care le păstra în telefon.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunilor de care a fost acuzat, prin urmare, judecata în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE