„Nu pot uita acea mare bucurie când am primit primul număr al Gazetei”

Interviu cu Andrei Cepraga, asociat al fondatorului, principalul donator al ziarului „Gazeta de Chisinău”

 – Stimate domnule Andrei Cepraga, ce v-a făcut să susțineți financiar editarea unui ziar românesc la Chișinău?

Presupun că a fost un impuls, generat de atitudinea mea față de ceea ce am considerat că este rău în Republica Moldova. Presa liberă, neavând putere să reziste, mi s-a părut că ori a pierit, ori a fost preluată de marii șmecheri ai politicii moldovenești care au nevoie de instrumente docile pentru a se promova economic și politic. Cam toată presa, de fapt, a fost și este compusă din niște SRL-uri de o ținută îndoielnică. Mă iertați, dar asociez această presă cu o domnișoară de moravuri ușoare, umblând la braț cu proxeneții săi.

M-au influențat și alte vremuri, mai îndepărtate, foarte frumoase de altfel, pentru că ne dădeau totuși speranțe sau, cel puțin, iluzia speranței. În 1989, an al grelelor lupte pentru dreptul la identitatea națională și libertate, fiind foarte tânăr și plin de energie, cunoșteam de la părinții mei, care și-au petrecut tinerețea în lagărele siberiene, adevărul tragic despre neamul nostru românesc. Nu vreau să par grandilocvent, dar nu aveam nimic altceva de făcut decât să lupt pentru limba română, pentru grafia latină, tricolor și toate celelalte simboluri înalte de unitate a neamului. Atunci venisem din Siberia și devenisem martor la nașterea primul ziar liber cu alfabet latin, „Glasul”.

Peste ani, mi-am dorit și eu să înființez un asemenea ziar și, din acest motiv, am contribuit financiar și am încercat să-i conving pe mulți alții să doneze pentru editarea lui. Nu pot să uit acea mare bucurie de la începutul anului 2020, când am primit primul său număr.

Prin 2019, stând cu vreo câțiva prieteni jurnaliști si discutând despre soarta presei moldovenești, am decis să-mi sacrific economiile pentru un ziar liber. Mai departe, a fost o istorie frumoasă, deloc ușoară, ce a ținut trei ani de zile, viața unui ziar bun care se numește „Gazeta de Chișinău”.

– Ce i-ați răspunde unui jurnalist cârcotaș care v-ar întreba: nu cumva ați fost mânat de ambiții politice investind într-un ziar?

Eu nu am, oricât ar fi de straniu, ambiții politice. Nici nu doresc să aud de politicienii noștri, numai că soarta noastră și a republicii este în mâinile lor. M-am implicat doar cu un singur scop: să contribui și eu cu ce pot la bunul mers al lucrurilor și să fortificăm societatea civilă. În republica noastră, neavând o tradiție și o cultură politică și de unde alege, trebuie să evoluăm totuși. Am încercat să alegem mereu din tot răul „răul mai mic”, numai că răul ăsta mic a devenit mai tot timpul foarte mare.

V-aș mai răspunde cu un citat din Khalil Gibran, nu din Kennedy, știindu-se că ultimul doar a plagiat: „Nu te întreba ce a făcut țara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară”. Aș putea să pun această întrebare oricui încearcă să-mi reproșeze că nu am făcut totul pentru supraviețuirea ziarului. Uneori merită măcar efortul, iar cei care nu mișcă un deget pentru ceva nu au dreptul nici să deschidă gura.

– Deschis – ce ghinion! – într-o perioadă extrem de nefastă: pandemie, război în Ucraina, cu toate crizele inerente, ziarul a împlinit trei ani și… se închide. Credem că ar fi contraproductiv să ne întrebăm doar cine e de vină, mai degrabă, ce s-ar putea face în această situație?

Nici nu știu dacă merită să dăm vina pe ceva sau să mai învinuim pe cineva. Hai mai bine să ne „bucurăm” pentru neprietenii noștri că le-am mai ușurat viața prin dispariția noastră. Va fi totuși mai ușor pentru propagandiști si lichele.

Da, e  foarte trist, pentru că ne-am găsit unul pe altul, ne-am susținut și ne-am format și, tocmai acum când urma să culegem adevăratele roade, când eram apreciați de cititori, închidem ziarul. Pandemia și războiul ne-au afectat din greu. Politica statului nu prevede o reală susținere a presei.

Se spune că se face ceva pentru susținerea mass-mediei? E doar vrăjeală, și aș mai spune că și aici e un fel de cumetrism, cum a fost și mai este în toată politica moldovenească.

Poate că aș continua să susțin editarea ziarului. Așa, din pură nebunie, cum o fac obsedații pentru o idee pentru care sunt gata să și moară. Sunt însă în cunoștință de cauză, știind că dispariția variantei tipărite a ziarului este, cel puțin temporar, inevitabilă, ca și trezirea dintr-un rol jucat din răsputeri de un nou Don Quijote.

Îmi pare rău, dragi prieteni și cititori, că nu vom mai fi împreună ca în acești trei ani. Avem un colectiv cu multă demnitate și noblețe, care a depus un efort uriaș ca să vă aducă în acești trei ani informație veridică. Vom încerca să existăm în spațiul virtual. Sper să nu fim mai săraci în ceea ce vă vom prezenta de acum înainte.

– Ar fi fost firesc ca pe parcurs să fi atras susținerea financiară a unor instituții de stat și firme private din România și diasporă. Chiar nimeni nu s-a arătat interesat să sprijine o publicație românească în Basarabia?

Da, ar fi fost firesc să atragem susținerea instituțiilor statului și ale sectorului privat. Colegii noștri, cunoașteți acest lucru, au făcut proiecte și diverse demersuri către instituțiile respective, doar că intențiile lor nu s-au soldat cu succes. La rândul meu, am încercat și eu să-mi conving „cunoștințele” să se implice. Toți ne susțin mai mult în vorbe, mai puțin financiar. Mai sunt și alte posibilități, sunt sigur că se puteau găsi soluții, dar, din păcate, nu mai avem timpul necesar la dispoziție. Pandemia, conflictele geopolitice și criza cauzată de toate acestea ne obligă să ne oprim aici.

Da, am avut o soluție, despre care nici vouă nu v-am vorbit până în prezent. Acum cred că pot să mă destăinui. Ni s-a propus colaborare în timpul alegerilor din 2020, bani buni ni se plăteau. Trebuia să luăm cei „treizeci de arginti” și să intram în rolul lui Iuda, din care rol nu mai poți ieși niciodată. Mi-am amintit și m-am gândit atunci la Iurie Roșca, Iuda nostru de vreo treizeci de ani încoace…

Ce putea să se întâmple atunci dacă acceptam propunerea? Voi toți, adică redacția, m-ați fi lăsat singur, disprețuit la culme. Iar disprețul meu față de mine însumi putea deveni și mai insuportabil. M-am gândit și la faptul cum le spun ucrainenii agresorilor ruși: Mai bine în frig, fără lumină și apă, dar fără voi. Așa și noi, mai bine săraci să facem cât putem și să cerem și de la alții să rămână cu conștiința curată.

Mă întrebați de un posibil ajutor din România? Uitați-vă ce au făcut din presa românească; și acolo corupția e la putere, și acolo e prăpăd. Da, vine din România ajutor, prin diferite instituții, dar nu e pentru toți sau nu e pentru un ziar ca al nostru.

O catastrofă, un eșec total și în România! Presa, televiziunea, rețelele de socializare sunt otrăvite de populism, propagandă antioccidentală și anti UE, propagandă prorusă, antisemitism, rasism etc. Lustrația în România a fost doar parțială. Aceasta ne-a frânat și nouă dezvoltarea și, din această cauză, încă ne mai aflăm într-o iluzie postcomunistă, în minciuna și sub influența Moscovei, în corupția care ne ține într-o mocirlă, la marginea Europei.

Am să vă spun câte ceva și despre susținerea din partea statului nostru. Cei ce guvernează acum riscă să piardă la următoarele alegeri, pentru că nu fac nimic pentru mass-media independentă. Forțe obscure ne bombardează agresiv cu propaganda Kremlinului și a criminalilor noștri, majoritatea fugari.

Guvernanții luptă cu toate acestea, dar nu le prea place critica, îi supără. O critică constructivă însă, cum, de fapt, e și a noastră, este de folos, chiar benefică pentru cei de la putere.

În încheiere aș vrea să vă spun ceva despre metoda suedeză de susținere a celor dezavantajați, așa-numita „discriminare pozitivă”. Cu discriminarea pozitivă putem promova egalitatea. Noi, fiind rămași în urmă în ceea ce privește dezvoltarea societății civile, a culturii lingvistice etc., după ocupația sovietică și impunerea forțată a valorilor pretins superioare rusești, am avea dreptul să folosim surse mai consistente pentru instituții media și pentru educație. Să nu beneficieze de această susținere doar instituțiile statului.

Pentru țara noastră ar fi extrem de utilă folosirea acestei metode. Prin „discriminarea pozitivă” ar fi susținută și presa neafiliată, care dă dovadă de mai multă verticalitate și apără interesul național.

Cine are urechi să ne audă măcar acum, în al doisprezecelea ceas.