Blestem de iubire și o dragoste maladiv de posesivă a unei mame pentru fiu

Florin se trăgea dintr-o familie de oameni înstăriţi. Era singurul copil la părinţi, un băiat ieşit din comun, erudit. Până la absolvirea liceului citise toate cărţile din biblioteca orăşenească şi din biblioteca familiei. A citit mult și în timpul studiilor la facultate. Când i-a venit vremea de însurătoare, maică-sa, care îl iubea foarte mult, îl „ajuta” în alegerea viitoarei soţii.

 Ataşat de fiica unui ofiţer, flăcăul era pe cale să se căsătorească şi s-ar fi căsătorit dacă mama nu ar fi aflat mai multe amănunte picante despre convieţuirea acesteia cu un tânăr soldat, interzicându-i astfel să facă pasul.

O altă fată cu care Florin începuse să ţese o poveste de dragoste a fost Larisa, fiica unui fost preşedinte de colhoz. Larisa era pentru Florin întruchiparea idealului feminin – înaltă, graţioasă, cu părul blond, lăsat pe spate. Dar nici aceasta nu i-a plăcut mamei. Era prea independentă şi prea cochetă.

A detestat-o din clipa în care a văzut-o. Când Larisa a hotărât să stea cu Florin la el acasă, femeia aceasta care își iubea fiul la nebunie, a început s-o jignească fără motiv pe tânăra fată. Florin nu lua atitudine. Își pleca fruntea în fața  maică-si, lăsând-o s-o atace cu răutate pe Larisa. Dorind s-o îndepărteze de fiul său, ea o agresa verbal tot mai des.

Larisa tăcea. După mai multe zile de tăcere apăsătoare, a plecat din casa lor, nedorind să-i mai vadă pe membrii acestei familii, inclusiv pe Florin. Cu toată dragostea ce i-o purta, lui Florin îi fusese imposibil s-o întoarcă în viața sa. Larisa plecase pentru totdeauna de la el.

Trebuie să vă spun că Florin se comporta foarte frumos cu femeile. Şi ar fi putut avea orice femeie pe care şi-ar fi dorit-o. Mulţi ani a fost cel mai râvnit de femei bărbat din oraş. Unele îi adorau cunoștințele vaste, altele poziţia socială, iar multe îi jinduiau chipul frumos în pat măcar pentru o noapte. Dar el nu s-a folosit de această trecere la femei şi nu s-a culcat cu oricine.

N-a fost cum a dorit mama

Părinţii îl vedeau alături de Natalia, fiica prietenilor de familie pe care o cunoşteau de mică. Dar până la ea flăcăul mai avusese legături foarte strânse cu încă două femei. Una din ele a fost Zina, sora mai mare a Nataliei, iar cealaltă a fost Ana, fiica unui coleg de serviciu al tatălui. Nici acestea n-au fost pe placul mamei.

Doar atunci când a început a se întâlni cu Natalia, mama i-a încuviinţat relaţia. Era frumoasă Natalia, sprintenă, ușoară ca un fulg. Când ieșeau la plimbare, el o sorbea din priviri. Ea se uita la el pe furiș, păstrându-și partea de mister. Băiatul se îndrăgostise lulea de fată. Au ieşit împreună în oraş mai bine de un an, petrecuţi cu admiraţie de ochii trecătorilor. Mergeau la teatru, la operă, la meciurile de fotbal, la petreceri. Au trăit clipe frumoase.

Florin a ajuns să creadă că viaţa lui e de neconceput fără ea. În timpul unei vacanţe la mare a cerut-o în căsătorie. Era convins că zgomotul mării, frământare  valurilor îi vor amplifica sentimentele. Dar fata a râs de propunerea lui. I-a spus că nici pe departe nu are gând de măritiş, că vrea să urmeze facultatea, să-şi facă o carieră. Natalia avea 19 ani atunci, Florin – 29. După câteva luni s-au despărţit, promiţându-şi să se uite reciproc. S-au întristat părinţii lui Florin, trişti erau şi părinţii Nataliei, care-şi tot îndemnau fiica să restabilească relaţia. Natalia, însă, avea mereu același răspuns: „Pentru mine el nu a fost decât ca un frate”. În replică, mama îi spunea: „Va trece timpul şi vei vedea că o să ajungi să-l iubeşti. Florin e un băiat cum mai rar întâlneşti”.

A ales până a cules

Greu i-a fost lui Florin să găsească fata care să le placă şi părinţilor şi cu care să se înţeleagă atât de bine cum s-a înţeles cu Natalia. Fireşte, una ca Natalia nu a mai găsit.

La 31 de ani a întâlnit-o pe Veronica, care l-a hipnotizat dintr-o privire. Era nebun după ea. Părinţilor le-a plăcut. Cu toate acestea, prietenii care îl cunoşteau pe Florin nu şi-o puteau imagina în rol de soţie. O vedeau neserioasă.

Cu un fel de teamă în suflet, alimentată de eşecurile şi divorţurile câtorva prieteni, Florin s-a căsătorit. Veronica avea 26 de ani şi era o fată plină de vise. Părinţii i-au binecuvântat şi le-au dorit să fie împreună până la apusul vieţii. Ei au făcut jurământ în faţa altarului, angajându-se să nu ajungă la divorţ niciodată, indiferent de norii care se vor abate asupra casei lor.

După nuntă, dorind să-şi trăiască povestea de dragoste cât mai departe de ochii curioşilor, s-au mutat cu traiul în România. Dragostea dintre ei părea că prinde contur, dar în adâncul sufletului Florin tânjea după energia şi căldura pe care o emana Natalia.

Iar Natalia își vedea de carieră. A făcut dreptul la Bucureşti și a rămas să lucreze în capitala României.

Mitruț a intrat în viața ei ca un coleg de serviciu. După mai multe luni de prietenie, într-o zi a găsit pe birou un buchet de trandafiri. Miroseau nespus de frumos și dădeau parcă o altă viață încăperii.

Un alt bărbat intră în viața Nataliei

Parfumul florilor îi amintea de copilărie, de grădina cu flori din fața casei părintești. Nu știa, dar bănuia că Mitruț cu tandrețea lui a făcut-o. Și într-adevăr, nu dăduse greș. Într-o altă dimineață l-a prins asupra faptului. Așa a început povestea lor de dragoste.

Mitruţ era un tânăr foarte de treabă din Timişoara, ai cărui bunei se trag din Basarabia. Înainte de a se căsători cu el, domnişoara a reflectat îndelung. În cele din urmă, copleşită de bucurie, s-a logodit. Natalia, cu o inimă în care nu a zvâcnit niciodată ura, l-a fermecat pe bărbat din primele zile de viaţă în comun. Acesta îi oferea încredere şi siguranţă. Şi ea ţinea mult la el. Au adus pe lume o fetiţă. Se plăceau, se respectau, dar ceva nu ajungea în relația lor, le lipsea liantul iubirii…

Blestemul iubirii îi ajunge

Ironia sorţii sau binecuvântarea de Sus au făcut ca după zece ani, într-o vară la mare, Natalia să se întâlnească cu Florin, care era stabilit la Galaţi. Surprins că o revedea după atâta amar de vreme, bărbatul nu s-a putut reţine, a sărutat-o cu tot focul ce vine din interior. Un fior cald i-a trecut Nataliei prin toate mădularele. Nu ştia ce să-i spună, doar şi-a lăsat capul pe umărul lui.

Pe neobservate, Florin i-a strecurat în geantă cartea lui de vizită. Ar fi vrut să se mai plimbe, dar îi era teamă să nu o surprindă soţul care era plecat la un meci de fotbal. S-au despărţit. De multe ori era gata să-i telefoneze sau să-i scrie un mesaj şi imediat renunţa. Însă ce ţi-i scris în frunte ţi-i pus.

La începutul primăverii lui 2012, aflându-se la un simpozion, Natalia a tresărit când a văzut numele lui în lista participanţilor. L-a căutat cu ochii prin sală în prima zi, nu l-a găsit. „O simplă coincidenţă de nume”, şi-a zis. În suflet, însă, se pornise răscoala. Seara, la recepţia de la hotel avea să afle că bărbatul cu acest nume e cazat pe acelaşi etaj. Îi despărţeau doar câţiva paşi. A bătut hotărâtă la uşă.

I-a deschis. El era. Surprins de apariţia ei, la fel ca pe malul mării, a cuprins-o şi a sărutat-o cu foc. „Nu ştiu ce m-a făcut să te caut”, şopti ea. El o pofti să se aşeze alături de el pe pat, o privi drept în ochi: „Parcă ne-am promis atunci să ne uităm, dar vezi că nu se poate”. Ea tăcea. Florin o strânse în braţe la fel cum o făcea cu ani în urmă.

Acum însă în sufletul ei era altceva – un nu ştiu ce mai profund, mai fermecător. Şi-a amintit de cuvintele mamei: „Va trece timpul şi vei vedea că o să ajungi să-l iubeşti”. „Blestemul dulce-amar” o ajunsese. Îl iubea cu adevărat. Noaptea a fost de poveste. El o strângea în brațe ca un disperat, o acoperea cu sărutări. Ea uitase de toate pe lume. Lângă el a înţeles ce înseamnă să fii liberă când iubeşti, când faci dragoste…

Dimineaţa, şi-a amintit de soţ, de fetiţă. Avea remuşcări, dar în acelaşi timp, îşi simţea sufletul împăcat. „Putem să nu ne mai întâlnim niciodată”, i-a spus când era gata să închidă uşa în urma ei. „Cum?! Doar mai avem încă două nopţi înainte!” „Nu trebuie să riscăm. Nici soţul meu, nici soţia ta nu trebuie să afle de povestea asta.”

Copleşiţi de gânduri, în nopţile următoare, fiecare s-a cuibărit în aşternutul din camera sa. Florin se mai simțea legănat de respirația caldă a Nataliei, zicându-și: „Niciodată nu fusese atât de frumoasă, niciodată n-o iubisem atât de tare. Nu se poate să nu lăsăm iubirea noastră să înflorească. Pentru că și ea mă iubește. Ea m-a căutat.” „Are o putere delicată bărbatul acesta. Sunt gata să-i ofer totul, dar cum să-l las pe Mitruț?”, se întreba ea.

Au suferit amândoi câțiva ani. Degeaba încercau să se țină la distanță. Concluzia ei de a nu se mai întâlni niciodată nu a funcționat. S-au căutat, s-au întâlnit, și-au oferit și își mai oferă nopți de dragoste. Au decis să nu destrame familiile, devenind amanți. Se iubesc în taină. De fiecare dată o fac cu nesaț, cu o oarecare încetineală, parcă dorind să prelungească acele clipe.

Și trupurile, și sufletele răspund chemării lor interioare. De fiecare dată în clipele lor de dragoste trăiesc senzația că amândoi sunt un întreg, sunt o singură ființă. „Blestemul” iubirii le face viața mai colorată, mai plină de sens.

Mama lui Florin nu se mai amestecă în viața lui. A trecut la cele veșnice. Din cauza unor certuri pe care le avusese cu nora, și-a pus capăt zilelor, s-a sinucis cu trei ani în urmă.