Natalia Gherman, fosta șefă a diplomației moldovenești, va conduce Direcția executivă a Comitetului ONU pentru combaterea terorismului

503
0

Fosta șefă a diplomației moldovenești, Natalia Gherman, a fost desemnată la conducerea Direcției Executive a Comitetului ONU pentru Combaterea Terorismului (CTED). Potrivit unui comunicat de presă al ONU, informația a fost confirmată de Secretarul General al ONU, António Guterres.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În acest fel, fosta ministră a Afacerilor Externe de la Chișinău o va succeda în această funcție importantă la ONU pe Michèlei Coninsx din Belgia.

Din 2017 până în prezent, Natalia Gherman a ocupat poziția de reprezentant special și șef al Centrului Regional ONU pentru Diplomație Preventivă pentru Asia Centrală (UNRCCA).

„De 30 de ani, Doamna Natalia Gherman oferă experiența sa în conducerea superioară și construirea consensului, consolidarea încrederii și înțelegerii reciproce între statele regionale, inclusiv prin convocarea unor platforme de dialog între guverne, parlamente, societatea civilă, sectorul privat și parteneri internaționali într-un mediu multicultural. Ea este expertă în afaceri de securitate regională și globală, promovând pacea prin justiție, dezvoltarea durabilă și statul de drept, implementând, în același timp, activități programatice pentru prevenirea și contracararea amenințărilor terorismului și extremismului internațional, crimei organizate și degradarea mediului”, se menționează într-un  comunicat al ONU.

Fiind diplomat de carieră, în perioada anilor 2013-2016, Natalia Gherman a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2015 a fost și prim-ministru în exercițiu. Anterior, din 2009 până a deveni șef al diplomației de la Chișinău, Natalia Gherman a fost viceministru de profil și a participat în calitate de negociator șef în numele țării noastre la procesul de  pregătire a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

De menționat că Natalia Gherman a deținut, anterior, funcția de ambasador în Austria și Reprezentant Permanent la Agențiile Națiunilor Unite din Viena și OSCE. De asemenea, ea a fost primul ambasador al Republicii Moldova în Regatul Suediei, Regatul Norvegiei și Finlanda.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE