Etica lustrației// Protoiereul Petru Buburuz: „Dar care e curajosul care ar vota și adopta legea lustrației?!”

Continuăm să publicăm răspunsuri la ancheta „Gazetei de Chișinău” ce vizează tema lustrației în societatea noastră. În ediția de astăzi, la ancheta „Gazetei de Chișinău” răspund protoiereul Petru Buburuz, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău din cadrul Mitropoliei Basarabiei, Ana Guțu, profesor universitar, doctor în filologie romanică, prim-vicepreședinte PUN, și Victor Buruiană, cantautor, realizator de emisiuni de muzică la Radio România Chișinău. 

– Cât de necesară este acum o lege a lustrației în Republica Moldova? 

Legea lustrației trebuia să fie votată încă în primul Parlament democratic al Republicii. Atunci, la începuturi, peste tot domnea limba rusă. Foștii demnitari sovietici – toți foști comuniști, judecătorii, procurorii, avocații, au devenit directori de firme și de diferite instituții, chiar și la Guvern, au privatizat toate instituțiile statului. Nu se dorea, nici nu era ușor să implementezi această lege. În câțiva ani, președinții de colhozuri, brigadierii și comuniștii au revenit la putere. Timp de 30 de ani nu s-a schimbat nimic.

–      Cât de reală ar fi realizarea unui proces al lustrației în prezent în Republica Moldova?

Și astăzi legea e foarte necesară, dar nu prea cred că visul basarabenilor se va realiza vreodată. În societatea noastră domnește fără frică corupția crasă și hoții sunt la putere. Judecătorii, procurorii, avocații se îmbogățesc și în continuare. Cu cât procesele judiciare sunt mai tărăgănate, cu atât ei se îmbogățesc mai mult, iar cei nevinovați nu mai văd sfârșitul acestora. Intenții de corectare a situației sunt, dar putere de schimbare – nu-i.

O lege a lustrației ar lăsa gol, fără cadre, nu numai sistemul judiciar, dar și multe instituții și domenii ale statului ca administrația publică, medicina, învățământul și multe altele. Societatea în majoritatea ei e bolnavă încă din timpurile trecute ale comunismului, dar și din pricina capitalismului sălbatic, amoral și desfrânat, fără Dumnezeu și demonic. Numai distracții și desfrâu, comerț, dolari și avere, adesea căpătuite ilegal și criminal. Realizarea unui proces al lustrației trebuie să aibă loc, e strașnic de necesar și pentru urmașii foștilor demnitari. Dar care e curajosul care ar vota și adopta legea lustrației?! În caz contrar, nu mai ieșim din tranziție, sărăcie și nedreptate socială încă vreo 50 de ani.

–      În ce relație ați fost cu KGB?

Ca și toți oamenii sovietici. Știu că am fost urmărit și ascultat la telefon (dar și prin alte metode!) toată viața, mai ales în perioada sovietică, dar poate și acum. În convorbiri telefonice unii mă preîntâmpinau să nu vorbesc chiar de toate, iar eu le răspundeam: „Eu știu că mă ascultă toată viața. Lasă să asculte. Eu nu m-am certat cu legea niciodată”. Pe la mijlocul primului deceniu al secolului nostru, am fost anchetat la poliție  pe seama unei persoane care avea probleme cu justiția,  era fugar și-mi telefonase de vreo două ori, iar eu dădusem garanție pentru el. Ancheta a durat în mod serios peste două ore și eu nu mă dumeream ce vor de la mine. Când mi-au spus despre ce e vorba (că persoana mă sunase de vreo două ori, iar eu am tăcut, nu le-am spus), le-am replicat că de ce nu m-au întrebat de la început. Mai departe nici n-au vrut să mă mai asculte.

La final am pus și eu o întrebare: „Simt că cineva îmi ascultă telefonul. Nu e vorba de KGB, ei mă ascultă toată viața. La acest subiect nu am pretenții. Dar mă mai ascultă cineva. Aș putea să aflu cine-i? – „O să încerc”.

Peste vreo două săptămâni, ne-am întâlnit pe strada mea. Mi-a comunicat că sunt sub tutelă toată vremea, iar din aprilie până în august m-au ascultat la poliție, dar mă mai ascultă încă cineva de la Mitropolia Basarabiei. Așa și consideram și îmi închipuiam cine-i făptașul.

–      În domeniul Dvs. de activitate ce influență avea această structură odioasă?

Cea mai odioasă și diavolească structură, care a început lupta cu Biserica lui Hristos și, deschis, a aruncat cu toporul în Dumnezeu, este Uniunea Sovietică, cu regimul său ateist și antiuman, imperiul răului. Dar n-a reușit să zdrobească Biserica Creștină, pe care nu o vor birui nici porțile iadului, fiindcă ea are ca Domn pe Iisus Hristos, Care este capul Bisericii, iar noi, credincioșii, suntem membrele așezământului divino-uman. Imperiul răului s-a prăbușit de la sine, fiindcă avea picioarele de lut, cum a prorocit încă prorocul Daniel, și a pierit pomenirea lui cu sunet, cum zicea psalmistul și împăratul David aproape 3000 de ani în urmă (Ps. 9,6). Dar acest imperiu a făcut și un bine Bisericii – a umplut cerul cu sfinți!

KGB-ul era una din structurile executive ale imperiului cu scopul de a se infiltra în toate celulele societății și a racola părtași sau colaboratori. A reușit, săvârșind odioasele crime, cunoscute acum în toată lumea. Poporul rus, dar și toate popoarele din imperiul rusesc, au cunoscut pe pielea lor jugul acestor regimuri totalitare încă din vremea țarului Ioan Groznîi cu opricinina lui. În timpul lui Petru I Biserica a fost decapitată de Patriarh, care a fost înlocuit cu un ober-procuror („ochii și urechile țarului!”), apoi în URSS – cu un Predsedatel Sovieta po Delam Russkoi Pravoslavnoi Țerkvi (Președintele Consiliului pentru  Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse), care avea subdiviziuni în toate republicile sau regiunile Uniunii. Toți angajații ultimei instituții erau foști securiști de la KGB.

Când învățam la aspirantură la Zagorsk (1965-1968), concomitent, timp de doi ani și jumătate, am lucrat și ca referent la Departamentul pentru Relațiile Externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse, președinte – Mitropolitul Nikodim (Rotov). Două zile la cursuri la Zagorsk, trei zile – la Moscova (serviciu și cursuri). La departament reprezentantul KGB-ului, Alexeev, un om înalt și plăcut, educat, venea deschis de 2-3 ori pe săptămână și intra în biroul șefului secției de protocol Boris Kudinkin, absolvent al Academiei de Teologie. Kudinkin se scula din jilț și se plimba prin birou, oaspetele se așeza în jilț. Aici se hotărau toate problemele departamentului: delegații, avioane, transport și totul pentru delegații ș.a.m.d. La Mitropolitul Nikodim intra fără să bată în ușă.

La Chișinău, aproape 20 de ani, cu unele întreruperi, am lucrat la cancelaria Eparhiei ca arhivarius și șef al Secției de pensii. Acolo supravegherea era din partea Împuternicitului Consiliului pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse în RSSM. Arhiereul era dator să coordoneze cu acesta toate deciziile eparhiale referitor la numirile și transferurile clericilor. Fără aprobarea acestuia nu se putea numi nici un preot. Toate se aranjau prin telefon, nimic scris, ca să nu rămână urme, cu excepția actului de numire a preotului din partea împuternicitului, ca act autentic pentru autoritățile civile. Deciziile arhiereului nu prea aveau importanță pentru civili. Vizite reciproce ale Arhiereului cu Împuternicitul nu prea aveau loc. Ultimul era unicul reprezentant al statului și guvernului, cu care Arhiereul putea să se întâlnească și să rezolve vreo problemă.

Mare surpriză a fost pentru noi, cei de la Centrul eparhial, când în 1988 reprezentantul guvernului, S. Platon, l-a invitat pe Arhiepiscopul Ionafan în audiență la guvern. Acest moment a fost pentru Biserică începutul dezghețului. Începutul perestroicii lui Gorbaciov.

La parohie, unde slujeam, noi, preoții, nu aveam dreptul să predicăm pe alte teme, decât cele evanghelice. Nu aveam dreptul să catehizăm, să facem slujbe la domiciliul credincioșilor, cu excepția Sfântului maslu și a înmormântării, nu aveam dreptul să vizităm școli sau alte instituții publice, nu aveam voie să ne întâlnim cu copiii și alții. Biserica nu avea dreptul să facă reparații sau lucrări de construcție, să cumpere covoare sau alte lucruri mai valoroase. Dacă la sfârșitul anului în buget erau bani în plus, eram obligați să-i transferăm în contul Fondului păcii (pentru rachete pentru Cuba sau armament pentru Africa!). Tot la sfârșitul anului eram obligați să prezentăm împuternicitului registrul botezurilor și al cununiilor pentru ca el să-i depisteze pe cei care au venit din raioane ca să nu fie descoperiți ca membri de partid, care botează și se cunună pe ascuns. Aceasta a fost atmosfera.