Mitropolia Moldovei infirmă faptul că ÎPS Vladimir s-ar fi rugat pentru Putin și armata lui agresoare, iar Partidul Liberal cheamă toți preoții „de bună credință ai MM să iasă de sub jurisdicția lui Vladimir” pentru a nu implica creștinii în susținerea „războiului lui Putin”

439
0

Apelul lansat de Partidul Liberal la 3 noiembrie 2022 către toți preoții „de bună credință ai Mitropoliei Moldovei să iasă de sub jurisdicția lui Vladimir”, pentru a nu implica creștinii care merg la bisericile Mitropoliei Chișinăului în susținerea „războiului lui Putin” a fost calificat drept unul provocator și lipsit de fond de către Mitropolia Moldovei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În același comunicat Mitropolia infirmă faptul că în timpul liturghiei la Mănăstirea Serghiev-Posad de lângă Moscova, ÎPS Vladimir s-ar fi rugat pentru Putin și armata lui agresoare.

Menționăm că, în timpul slujbei religioase, ÎPS Vladimir a rostit: „Încă ne rugăm ţie, Dumnezeului nostru, pentru conducătorul statului rus – Vladimir Vladimirovici. Dă-i Doamne, milă, îndurare, sănătate şi mulţi ani. Păzeşte-l de toţi duşmanii văzuţi”, fapt demonstrat de materialul video existent.

„Biserica Ortodoxă din Moldova, prin vocea Mitropolitului Vladimir, a condamnat încă de la început războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, catalogându-l drept unul fratricid, care trebuie încheiat imediat, în numele valorilor umane propovăduite prin Învățătura Ortodoxă universală. În această ordine de idei, în toate cele peste o mie de sfinte lăcașe aflate în jurisdicția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, cu binecuvântarea Întâistătătorului, clerul și poporul, în deplină unitate, înalță necontenit rugăciuni pentru pace în întreaga lume și mai ales în țara vecină și prietenă, Ucraina. Astfel, le recomandăm domnilor Ghimpu și Cebanu, ca înainte de a lansa acuzații despre lipsa de atitudine a Bisericii Ortodoxe din Moldova referitoare la război, să consulte cu atenție, din surse oficiale, circularele și luările de atitudine ale Mitropoliei, cărora li se adaugă și numeroase acte de caritate, încă din primele zile de conflict, dedicate refugiaților din Ucraina, care au găsit mângâiere și susținere în țara noastră datorită eforturilor preoților și credincioșilor de la noi”, scrie în comunicatul Mitropoliei Moldovei.

În același comunicat mai scrie că „o altă afirmație cu titlu de intrigă a protagoniștilor conferinței de presă este faptul că recenta participare a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la slujba dedicată prăznuirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, oficiată la Lavra „Sfânta Treime” din apropierea Moscovei, ar avea tentă o politică.”

„Mitropolitul Vladimir a săvârșit un serviciu divin dedicat strict acestui mare sfânt, cinstit deopotrivă atât în Moldova, cât și în România, Ucraina, Rusia și oriunde în lume s-ar afla dreptmăritori creștini. În ceea ce privește afirmația atât de vehiculată precum că la această slujbă Înaltpreasfinția Sa l-ar fi pomenit pe președintele rus cu ocazia zilei de naștere este un fals bine trucat și menționăm că o astfel de prerogativă ține strict de slujitorii care își fac ascultarea în cuprinsul Federației Ruse.”

Amintim că, la 3 noiembrie, Partidul Liberal a făcut un apel către toți preoții „de bună credință ai Mitropoliei Moldovei să iasă de sub jurisdicția lui Vladimir”, pentru a nu implica creștinii care merg la bisericile Mitropoliei Chișinăului în susținerea „războiului lui Putin” și să adere alături de „neamul lor la vechea și strămoșeasca Mitropolie a Basarabiei, care este promotoarea creștinismului curat al păcii și care a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei și poporului ei”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE