DIXIT//`Nici SUA, nici UE, nici NATO nu i-au dat și nu îi vor da satisfacție lui Putin și nu vor intra cu acesta într-o negociere absurdă…`

418
0

„Nici SUA, nici UE, nici NATO nu i-au dat și nu îi vor da satisfacție lui Putin și nu vor intra cu acesta într-o negociere absurdă – pe de o parte, pentru că numai Ucraina poate decide când, dacă și ce este de negociat și ce nu cu Rusia despre teritoriul, statutul și aspirațiile ei, pe de altă parte, pentru că democrațiile occidentale nu au niciun motiv să negocieze cu un agresor o nouă ordine europeană și mondială, neliberală și nebazată pe dreptul internațional.”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Valentin Naumescu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE