Gata cu generozitatea, leneșii să-și caute un loc de muncă! „Statul va fi mai puțin generos cu cei care pot să lucreze, dar nu vor. De lucru este”

613
0
Sursa foto: diez.md

Gata cu falsa generozitate! Cei care s-au obișnuit să trăiască din ajutoarele sociale pentru șomaj trebuie să știe că aceste plăți nu vor mai fi achitate la nesfârșit, ci vor scădea gradual până nu se vor mai achita deloc. Așa prevede noua redacție a Legii cu privire la ajutorul social, care a fost aprobată de Parlament încă în vara acestui an. Modificările au intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie curent.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, de acum în colo, șomerii oficial înregistrați vor beneficia de ajutor social integral timp de 6 luni, după care, dacă nu se angajează în câmpul muncii, cuantumul ajutorului stabilit inițial se va reduce cu 20 la sută. Dacă nici peste 9 luni beneficiarul nu reușește să-și găsească un loc de muncă, valoarea indemnizației se mai reduce cu 40 la sută și nu se mai achită deloc după 12 luni dacă beneficiarul nu a activat deloc, nici măcar în calitate de zilier în agricultură pentru o perioadă de cel puțin 40-60 de zile în ultimul an. Nu vor pierde ajutorul social pentru șomaj doar beneficiarii în familiile cărora trăiesc persoane cu dizabilități.

„Statul va fi mai puțin generos cu cei care pot să lucreze, dar nu vor. De lucru este”, susțin deputații PAS, autorii și susținătorii amendamentelor respective.

„Îi ținem ca și cu dinții…”

Unii antreprenori confirmă ideea că unii dintre concetățeni nu se prea „dau în vânt după muncă”. Fondatorul unui centru de întreținere și deservire a autovehiculelor din Căușeni zice că menținerea unora la locul de muncă este o adevărată provocare, iar alții mai buni – „nu-s de găsit”. După ce i-a angajat fără să cunoască meserie, i-a învățat, angajat oficial și le-a oferit tot pachetul social, acum „se ține cu dinții” de ei. „Unii își permit să nu iasă la muncă fără nici măcar să mă avertizeze din timp. De ce nu-i dau afară? Dar de unde să găsesc alții? Acceptăm situația pentru că oamenii nu prea se grăbesc să vină să muncească. Toți  sunt cu pachet social, primesc salarii la card, achităm toate contribuțiile, le suflam în borș, dar… asta e… unii cred că dacă ai o afacere ești putred de bogat, nu se gândesc că avem și noi de achitat impozite, o groază de alte cheltuieli”, spune antreprenorul, care a preferat să rămână în anonimat.

Potrivit lui, la Căușeni, cum e probabil și în alte localități din țară, tinerii se bazează pe ajutorul părinților de peste hotare, iar sub pretextul că li se „oferă salarii mici” preferă să nu muncească deloc. „Păi bine că și noi oferim cât putem, nu e că noi câștigăm milioane și lor le oferim puțin. Asta e situația în toată țara. Facem și trăim cum putem”, adaugă antreprenorul.

Stimulăm angajarea în câmpul muncii

Prin modificările aprobate și devenite deja obligatorii, autoritățile au sperat să stimuleze beneficiarii de ajutor social pentru șomaj să-și caute un loc de muncă.  Totodată, în programul de ajutor social pentru șomaj au fost incluși zilierii. Astfel statul speră să încurajeze activitatea legală a acestei categorii de muncitori.

Conform ultimelor date statistice, numărul șomerilor estimat de Biroul Național de Statistică (BNS), este de 21,6 mii, fiind în descreștere față de nivelul trimestrului II al anului trecut, când s-au înregistrat 31,4 mii de șomeri. Cei mai mulți șomeri sunt înregistrați în mediul urban – 65,4% din numărul total al șomerilor. Rata șomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 2,4%, față de 3,6%, cât era anul trecut. Totodată, datele indică asupra faptului că fiecare al patrulea șomer din R. Moldova este și beneficiar de ajutor social, iar 25% din toți șomerii din țară dețin acest statut de mai bine de 12 luni. De fapt, fiecare șomer de lungă durată este și beneficiar de ajutor social.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE