„Avem nevoie, ca niciodată, de Caragiale”

 Interviu cu Alexandru Grecu, regizor, director general al Teatrului Național „Satiricus I.L. Caragiale”

În perioada 10-20 octombrie, la Chișinău se desfășoară festivalul „Unire prin cultură – Caragiale să ne judece!”. Participă trupe din București, Suceava, Deva, Petroșani. Festivalul este organizat de Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale”, cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și al Primăriei municipiului Chișinău.

– Spune-mi, te rog, Alexandru Grecu, ce te inspiră cel mai mult în opera lui Caragiale?

Marele Caragiale afirma adeseori: „Eu nu scriu decât despre viața noastră și pentru viața noastră, căci alta nu cunosc și nici mă interesează”. Libertatea dramaturgului genial și a publicistului necruțător de a satiriza societatea m-a impresionat și m-a inspirat mereu. Personajele adevăratelor comedii și satire trăiesc printre noi, pe scena vieții, nu ne rămâne decât să-i ridicăm pe scena teatrului. Evident, nu fără concursul unor maeștri ai dramaturgiei precum e Caragiale, dar, în caz de necesitate, ne descurcăm și cu piesele unor scriitori mai puțin importanți. Principalul e să fie respectat adevărul vieții, adevărul istoric, adevărul artistic. Un satiric adevărat nu-și permite să râdă de lucruri sfinte, sau de lucruri fără semnificație socială.

– Cât de necesar e să ne amintim astăzi de capacitatea lui Caragiale de a vedea monștrii din oameni?

Satira vizează în primul rând oamenii, cu defectele lor, oameni care procedează adeseori într-un mod cât se poate de ridicol, provocându-le mult rău semenilor. Cum vă spuneam, mă fascinează la Caragiale libertatea de gândire și abordare a tarelor societății, precum și a defectelor individuale ale oamenilor – fără menajamente, fără milă chiar, cu acel „simț enorm și văz monstruos” ce caricaturizează până la absurd personajele și entitățile sociale.

Astăzi ne convingem că piesele lui Caragiale rămân, din păcate, cât se poate de actuale. Realismul artistic al acestor piese este în concurență directă cu realitatea politică și socială cotidiană, este o realitate parcă desprinsă din opera sa. Spectacolele jucate de trupele de artiști seamănă leit cu cele create spontan de… politicieni. Iar actorii noștri contemporani satirizează incultura, imoralitatea, corupția și prostia. Adică, tot în spiritul lui Caragiale: „Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult decât râsul”.

– Ce dificultăți ați avut în organizarea festivalului „Unire prin cultură – Caragiale să ne judece!”?

Din păcate, așa cum Caragiale nu a fost niciodată pe placul guvernanților, al oamenilor politici pe care i-a ridiculizat în piesele sale, dar și în pamfletele politice, în „Momente și schițe”, marele dramaturg nu e nici azi pe placul mai-marilor zilei. Dovadă e și faptul că în acest an 2022, când am sărbătorit 170 de ani de la naștere și 110 ani de la trecerea sa în neființă, în întreg arealul românesc nu s-au organizat evenimente cultural-artistice de comemorare, proiectul nostru „Unire prin cultură – Caragiale să ne judece!” fiind, practic, unicul în acest sens. Dar și acest proiect, din lipsă de bani, a fost realizat doar parțial, cu eforturi colosale. Mă îngrijorează faptul că și azi un satiric este tratat ca un dușman al guvernării, „dușman al poporului”, ce mai!…

Oricare ar fi culoarea guvernării, ea este reticentă, dacă nu chiar ostilă, la încercările regizorilor, dramaturgilor, publiciștilor de a scoate pe piață lucrări cu caracter satiric. Însă ar trebui să existe și o atitudine inteligentă în privința tuturor genurilor de artă, altminteri, dacă așa le place guvernanților, ar trebui să se scrie și să se joace doar spectacole „mălăiețe” sau în genul „artei pentru artă”, ca să fie „și lupul sătul, și oaia întreagă”.

În această ordine de idei, consider că satira, la fel ca și medicina, este necesară pentru a salva Cetățeanul, Societatea, Omenirea, în definitiv. O națiune fără simțul umorului își pierde echilibrul existențial, luciditatea gândirii și a percepției reale a lucrurilor. Vedem azi cum au amuțit vocile satiricilor ruși, cum nu-și permite nimeni să spună un cuvânt critic, nici măcar alegoric, la adresa tiranului și a suitei sale de papagali din Kremlin. Vedem cât de mare e pericolul unui război mondial devastator, al unui Armagedon, în această atmosferă nocivă, lipsită de lumina satirei și a umorului. Deci avem nevoie ca nicicând altădată de terapia râsului sănătos, a satirei și umorului, a comediei, farsei, pamfletului. Avem nevoie, ca niciodată, de Caragiale! Caragiale să ne judece!