„Sunt semne de revigorare a filmului moldovenesc”

645
0

Filmul ,,Carbon” poate fi vizionat în cinematografe din 6 octombrie

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

O nouă producție cinematografică a fost lansată la Chișinău. Premiera națională a filmului ,,Carbon”, în regia lui Ion Borș, a avut loc la 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”, cu sala arhiplină. Potrivit unui comunicat de presă, la eveniment au fost peste 1800 de spectatori, numeroși oameni de artă, precum și mai mulți oficiali, printre care președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Este peste așteptările mele, bravo! (…) Este original, tratează un subiect foarte actual, pentru că este vorba de niște conflagrații, de niște tragedii. Ei au ales să prezinte în această manieră, actuală în prisma evenimentelor care se întâmplă în proximitatea noastră”, a declarat Igor Grosu.

Iar ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a spus că filmul ne reprezintă: „Orice peliculă trebuie să fie apreciată în țara de origine, nu poate un film câștiga premii internaționale dacă nu este apreciat, înțeles, și nu reprezintă țara din care vine. Filmul acesta cu siguranță ne reprezintă”.

Reporterul ,,Gazetei de Chișinău” le-a cerut opinia unor critici de film și președintelui Uniunii Cineaștilor. Larisa Turea, critic de teatru și cinema, ne-a comunicat că a fost un eveniment cultural mult așteptat.

Este un film excelent construit, personaje autentice, desenate viguros, replici spirituale… Bravo echipei de creație!”, ne-a spus Larisa Turea.

Potrivit sinopsisului producției ,,Carbon”, acțiunea are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru. Pelicula relevă istoria unui tânăr tractorist, Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile, în care eroul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să-i schimbe viața.

Cunoscutul critic de film Larisa Ungureanu ne-a declarat că nu a văzut deocamdată filmul, însă a luat cunoștință de scenariul acestuia:

,,Îmi pare foarte rău, dar nu am văzut filmul. Cunosc scenariul care nu mi-a lăsat o părere bună. Nu cred ca astfel de subiecte, cum e războiul de pe Nistru din 1992, pot fi tratate în bătaie de joc. Dar, repet, nu am văzut filmul și nu pot să mă exprim asupra unei producții finite. Poate în film au fost schimbate accentele sau au survenit schimbări de gen… Sau alte schimbări.

Larisa Ungureanu a remarcat faptul că are loc „revitalizarea filmului moldovenesc” prin recentele premiere care au avut loc la Chișinău – ale peliculelor „Carbon” și „Pandemia.md”.

,,În această toamnă au avut loc două evenimente cinematografice. Au fost realizate, cu susținerea CNC, doua filme artistice de lung metraj: „Pandemia.md”, regia Valeriu Jereghi, un cineast care s-a lansat în anii 70` la „Moldova-film”, și „Carbon”, regia Ion Borș, un cineast din generația tânără, formată în condițiile independenței RM. Acesta este un eveniment foarte important! Sunt semne de revigorare a filmului moldovenesc, indiferent de atitudinea mea față de „Carbon”. Ambele merită atenția cuvenita atât din partea criticii, cât și a mediului cinematografic. Pe mine mă miră poziția Uniunii Cineaștilor din RM, care tratează în mod diferit aceste apariții cinematografice: pe una practic o neagă, alta o ridică în slăvi. Ceea ce, din punctul meu de vedere, e discriminatoriu”, ne-a comunicat Larisa Ungureanu.

L-am contactat pe Virgil Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova, care ne-a spus că Uniunea Cineaștilor nu a făcut nicio declarație și nicio descriere despre calitatea unui film.

,,Academia Oscar lucrează în felul următor: fiecare țară are un comitet oficial aprobat de ei care se ocupă cu selectarea și înaintarea unui film din țara respectivă la categoria „Cel mai bun film străin”. Din acest comitet face parte majoritatea membrilor Uniunii Cineaștilor. Dar UCM nu și-a dat cu părerea față de niciun film. E vorba de comitetul de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar care a vizionat acest film („Carbon”), pentru că al doilea nu a fost prezentat din motivele lor. Am discutat cu toți membrii comitetului despre film și am votat unanim că înaintăm acest film la premiile Oscar pentru „Cel mai bun film străin”. Uniunea Cineaștilor nu privește sau analizează diferit filmele produse în Moldova, nu este adevărat”, ne-a comunicat Virgil Mărgineanu.

Filmul „Carbon” a fost înaintat de comitetului de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”. Premiera mondială a avut loc pe 23 septembrie la Festivalul Internațional de Film din San Sebastian. Pelicula poate fi vizionată la cinematografele din Chișinău începând cu data de 6 octombrie.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE