Și dragoste, și compasiune, și mamă surogat

241
0

Din ziua ceea de noiembrie a anului 1996, când Antonina se pornise în Grecia, doamna Parascovia, maică-sa, n-a mai avut linişte. Cu toate că mult aşteptata plecare îi dăduse parcă aripi fiicei sale de 17 ani, care deja se vedea cu un salariu de peste o mie de dolari pe lună, biata mamă rămăsese în poartă cu inima frântă de durere. „Of! numai să nu dea fata mea peste nişte oameni răi”, acesta era gândul care-i ţinea inima ca într-un cleşte şi o făcea să tremure toată atunci când îl rostea.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Antonina era al treilea copil în familia soţilor Codreanu. După ea mai veneau încă un frate şi o soră. Supărările şi grijile zilei de mâine din casa părintească au făcut-o să ia decizia de plecare peste hotare înainte ca să termine şcoala medie.

Voi munci aşa cum muncesc şi verişoarele mele şi le voi trimite bani părinţilor ca să poată ieşi din sărăcie”, i-a spus celei mai bune prietene, Larisa, atunci când se pregăteau de drum. Călăuză urma să le fie Vlad în care aveau toată încrederea. Pentru că atât Antonina, cât şi Larisa se considerau cele mai bune prietene ale tânărului.

Şi într-adevăr le-a fost călăuză bună de la Chişinău până la o cabană în România, unde le-a predat unei simpatice doamne. Acest drum l-au parcurs într-un microbuz confortabil. Timp de două zile au avut parte de condiţii excelente de cazare în acea zonă liniştită.

Dar aceasta a fost liniştea dinaintea furtunii. În zorii celei de-a treia zile, fetele au fost împinse într-un TIR şi ascunse printre baloturi de vată minerală. De tot, erau opt suflete.

Presimţeam pericolul, fără să ştim la ce ne putem aştepta”

Antonina povesteşte: „Am mers aşa în întuneric mai multe zile. Nu ştiu exact câte. Unde ne duc? Această întrebare ne îngrozea. Presimţeam pericolul, fără să ştim la ce ne putem aştepta. Nu mai aveam nicio bucăţică de pâine prin genţi, doar câteva sticle cu apă. Mergeam la WC acolo printre baloturi. Mirosea mai rău decât în grajd.

Cu ce am greşit atât de mult?”, m-am întrebat în glas în timp ce una dintre colege pierduse cunoştinţa. În clipa când o stropeam cu apă, o altă tovarășă de suferinţă îmi răspunse: „Dacă ne aflăm aici, înseamnă că printre noi este cineva care are păcate grele, şi Dumnezeu vrea s-o pedepsească”.

Altcineva adăugă: „Mai degrabă Dumnezeu vrea să dea uneia dintre noi prilejul să-şi ispăşească păcatul”. Cu un greu oftat, dintr-un colţ, o altă colegă izbucni: „Poate nu m-am purtat creştineşte în ultimul timp, îţi cer din tot sufletul iertare, Doamne, pentru greşelile mele! Mă căiesc, mă căiesc…”. Nu ştiu, frica de necunoscut ori slăbiciunea provocată de foame ne-a făcut pe toate să îngenunchem şi să ne spovedim. Şi, în timp ce ne rugam, s-a deschis uşa şi am fost poftite să coborâm. Ajunseserăm. Dar nu în Grecia, ci în Turcia.”

Disperare şi bucurie

Trecură zile, săptămâni, luni şi de la Antonina nu venea nicio veste. Câtă disperare şi durere în sufletele celor apropiaţi, dar mai ales în sufletul mamei, care a început să bată pe la toate uşile, cerând ajutor! Peste cinci ani a primit o scrisoare scurtă de la fiică: „Sunt bine, nu vă îngrijoraţi. Norocul mă aştepta în Turcia. Am devenit soţia unui fiu de gospodari, putred de bogaţi”.

Sărmana mamă a ieşit afară şi a strigat cât o ţinea gura: „E vie fata mea, e vie!”. A fost un strigăt de bucurie izbucnit din adâncul inimii. Imediat, vestea s-a răspândit din gură în gură prin tot satul. Dar numai Antonina ştia cât necaz şi câtă durere se ascundeau în spatele cuvintelor „Sunt bine, nu vă neliniştiţi…”.

Vândută dintr-un bordel în altul, ajunsese într-adevăr după cinci ani de zbucium sufletesc în familia unui turc putred de bogat. Să nu credeţi însă că lingea miere aici moldoveanca noastră curajoasă, cu minte ageră ca de pisică şi un suflet nespus de bun. Nu!

Turcul avea nevastă, dar doamna adusese pe lume doi copii plăpânzi şi bolnăvicioși care muriseră la câteva săptămâni după naştere. Doctorii i-au spus că nu va mai putea naşte. Bărbatul își dorea copii şi mai cu seamă îşi dorea cel puţin doi fii. Iată de ce o adusese pe Antonina în casa lui.

Dar Antonina nu avea cunoștință de planurile lui. În ziua în care a venit în această casă luxoasă, a trecut prin încăperile spaţioase, cu grădina deosebit de frumoasă. Nu mai văzuse niciodată atâta lux. „Îţi place? Ai vrea să rămâi aici pentru totdeauna?”, a întrebat-o bărbatul. L-a privit fără să-i răspundă căci întrebarea o luase pe nepregătite.

În gând şi-a zis: „Să trăiesc într-un adevărat palat, ce fericire! La asta nu m-am gândit niciodată”. În câteva secunde de meditaţie, Antonina a simţit tot ce era fericire în această întrebare-propunere, care i s-a părut deosebit de generoasă. Ce mai vorbă! După „plăcerile” din bordel viaţa în casa turcului era un rai, chiar dacă îi lipsea libertatea de a face ceea ce dorea.

Și așa cum vă spuneam în prima parte a acestei povești de viață, la început Antonina n-a înţeles că bărbatul care se arătase îndrăgostit avea nevoie de ea doar pentru a-i naşte copii. Din start s-a împăcat cu situaţia de a sta mai mult în casă, de a face curăţenie atunci când era nevoie şi alte munci de menaj. În patru ani de şedere în casa turcului, Antonina a trăit adevărate nopți de dragoste. Au fost atâtea nopți de poveste!

De câte ori o aștepta Edmund în dormitor cu două pahare de vin bun pe măsuța mică de lângă geam! Ea făcea atunci ce simțea, ce-i dorea trupul fremătând de dor. Se ghemuia lângă el în pat cu capul pe pieptul lui ca să-i asculte inima. El îi cuprindea umerii cu brațele.

Stăteau așa tăcuți minute în șir. Apoi el o strângea tot mai tare, iar ea se lipea tot mai strâns de pieptul lui. Cuvintele lui, declarațiile lui o tulburau… Femeia credea în dragostea lui. Primind și dăruind iubire, a adus pe lume doi băieţi, născuți la un an unul după altul.

O altă lovitură dureroasă

Timp de patru ani moldoveanca noastră s-a simțit cu adevărat fericită. Nu vedea nicio umbră care să planeze în jurul ei. Avea tot ce-și dorea. Dar norii s-au abătut pe neașteptate. Când băiețelul cel mic a împlinit doi ani, Abena, soţia legitimă a bărbatului, a chemat-o la o cafea şi i-a spus adevărul, anunţând-o că a sosit timpul să plece din casa lor. Biata femeie s-a cutremurat. Cum să plece fără copii?! Dar n-a avut încotro.

În seara dinaintea plecării, tatăl și-a întrebat fiii care terminaseră de mâncat: „Mergem la culcare acum?”. Copiii au dat afirmativ din cap, s-au ridicat de la masă și au venit s-o ia de mâini pe Antonina care ședea pe canapea. Femeia s-a ridicat și, așa ținându-i de mânuță, a urcat cu ei scara spre dormitor.

Ajunsă în cameră, i-a îmbrăcat ca de obicei în pijamale și i-a așezat pe rând în pat. După ce i-a învelit cu plăpumile, a îngenuncheat mai întâi în fața celui mic, apoi în fața celui mai mărișor. În timp ce-i săruta pe frunte, îi ținea strâns de mânuță, iar copiii cu mânuța liberă o mângâiau pe obraz. Mângâierile lor i-au sfâșiat inima.

Dormiți, scumpii mei! Ne vedem mâine dimineață”, le-a spus în română și s-a ridicat. Turcul o aștepta în ușă cu trăsăturile feței încordate. „Ce le-ai spus?” a întrebat-o. Le-am spus că ne vedem mâine dimineață. „Mâine dimineață n-o să fie. Vei pleca peste câteva ore.” Umerii i-au căzut. I s-a pus un nod în gât și nu putea rosti niciun cuvânt.

Edmund a apucat-o ușurel de talie și a ajutat-o să coboare scara. În pragul încăperii care servea drept sală de joacă pentru copii, Antonina a închis ochii, respirând adânc mirosul atât de cunoscut și de apropiat. În pofida tuturor eforturilor ei de a nu plânge, din gât i s-a rupt nodul și a început să plângă în hohote.

Cu greu a liniștit-o bărbatul și a rugat-o să-și ia bagajele pe care i le pregătiseră: o valiză cu haine și accesorii scumpe, o geantă cu produse alimentare și o gentuță în care i-a pus câteva bijuterii cu pietre naturale și 10 mii de euro. Turcul s-a oferit s-o conducă până la aeroport. Când au ajuns în parcarea aeroportului, bărbatul a oprit motorul și s-a întors cu fața spre Antonina.

A privit-o cu dragoste, s-a apropiat de ea și i-a atins ușor buzele cu ale lui, sărutând-o apoi cu patimă. După ce sărutul s-a încheiat, i-a luat fața în mâini și i-a spus: „Să știi că te-am iubit sincer, dar relația noastră este imposibilă. Îți mulțumesc pentru toate!”. Ea nu putea spune nimic. Lacrimile îi curgeau șiroaie peste mâinile lui. Au stat așa vreo 10-15 minute. „Să mergem. E timpul”, i-a spus el.

Când a ieșit din mașină, Antonina nu simțea pământul sub picioare. Bărbatul a luat bagajele, iar ea, sprijinindu-se de brațul lui, mergea alături, ținându-se de el cu toată puterea. În holul aeroportului s-au privit în ochi pentru ultima oară. Antonina vedea în ochii lui aceeași iubire pe care a văzut-o în toți cei patru ani cât a stat la el, dar vedea și o umbră de tristețe.

Să ai grijă de copii”, atât i-a putut spune la despărțire. El a scos un oftat adânc, s-a aplecat, a sărutat-o pasional, apoi s-a răsucit pe călcâie și a plecat fără să se uite în urmă…

Final fericit

Despărțirea a avut loc acum zece ani. S-a întâmplat aşa că Antonina nu s-a întors singură în Moldova, ci cu un nou firicel de viaţă, care se zbătea sub inimă. După câteva luni s-a căsătorit cu un fost coleg de şcoală căruia i-a mărturisit tot adevărul. Atunci când li s-a născut fiul, i-au dat numele tatălui său, Edmund, în amintirea celuia care a scos-o de la bordel și care i-a oferit și dragoste, și compasiune.

Numai ea şi soţul ei ştiu de acest secret pe care au decis să-l păstreze până când băiatul va fi mare. Sortită să poarte mereu dorul celor doi copii rămaşi în Turcia, Antonina e convinsă că va veni timpul când fraţii se vor întâlni şi ea le va spune povestea complicată în care a aruncat-o viaţa.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT