Calitatea și corectitudinea vorbirii în mass-media

759
0
Vera Mereuță, profesor universitar, Artistă emerită, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Cei care și-au făcut meserie din cuvânt trebuie să-și pregătească aparatul de vorbire, să-și educe vocea, să-și cizeleze dicția, pentru ca mesajul lor să sune cât mai convingător

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mijloacele de informare sunt un puternic instrument de influențare a opiniei publice. Presa este considerată a patra putere în stat, după cea legislativă, executivă și judiciară. Doar că primele trei puteri dispun de anumite mecanisme menite să le favorizeze exercitarea funcțiilor, adică realizarea puterii lor propriu-zise. Pe când cea de a patra putere, adică presa, atât cea scrisă, cât și cea vorbită (radio, TV, online) nu dispune decât de cuvânt, unicul ei instrument de lucru, mijloc de operare, de influențare.

Reporterii ajung primii la locul faptei și ne informează imediat despre evenimentul dat; ei sunt autorii de emisiuni, de programe; organizatorii de ediții informative, buletine de știri; ei sunt prezentatorii de știri în direct; comentatorii politici, sportivi etc.

Reporterii, ingenui, logici, în cunoștință de cauză

Relatarea, vorbirea lor, în asemenea caz, este directă, la persoana întâi. Fiecare reporter, prezentator, comentator se adresează nemijlocit publicului spectator și tratează cutare sau cutare problemă, temă abordată așa cum găsește de cuviință. Anume atitudinea și intențiile (scopul urmărit) generează un ton firesc, adecvat circumstanțelor.

Atitudinea prezentatorului de știri se va constitui din conținutul textului și din respectul față de beneficiar. De aici va veni tonul general respectuos, binevoitor, dar cu păstrarea totodată a notei informative, fără un angajament emoțional exagerat. Hotărâtoare este expunerea logică a faptelor.

Pe când într-un comentariu atitudinea personală a telejurnalistului va fi mai pronunțată, mai încărcată de emoție. Mai mult decât atât, vorbitorul va căuta să provoace și interesul publicului față de problema luată în dezbatere, să-l implice într-un fel, făcându-l să mediteze, provocându-l să ia atitudine și să acționeze respectiv.

Într-o serie de emisiuni se practică vorbirea dialogată, fie că invitații, participanți la dezbateri se află direct în studio, fie că dialogul se realizează online. Avem de-a face cu vorbirea orală vie, promptă, ce nu poate fi pregătită din timp (pot fi doar fixate unele repere) și depinde nemijlocit și de interlocutor. În asemenea caz, intonația, accentele, pauzele sunt foarte grăitoare și expresive. Dar tot aici pot apărea mai multe greșeli de ordin tehnic (articularea inadecvată, rostirea neclară a unor cuvinte, „înghițirea” finalelor de cuvânt), precum și de ordin ortoepic (se alunecă spre pronunțarea dialectală) și de stil, firește, fără să mai vorbim de respirație.

Nu se recomandă să vorbești până la epuizarea totală a aerului din plămâni și nu se inspiră când l-ai consumat total, ci doar acolo unde îți permite pauza logică. Deci respirația trebuie să fie autocontrolată. Vorbirea la microfon, la cameră trebuie să fie firească, fluentă, clară și convingătoare.

Intonația, accentele, pauzele, articularea distinctă, respirația etc.

Am vorbit până aici de misiunea telejurnalistului, de importanța pregătirii profesionale ce include și antrenarea tehnică a aparatului fonorespirator în vederea obținerii unei vorbiri performante. În general, bucură ochiul și auzul atât prezența fizică personală a prezentatorilor, cât și gradul de stăpânire a limbii române literare.

Dar o mai mare bucurie în acest sens prilejuiește majoritatea persoanelor intervievate din cele mai diverse sfere de activitate. Aceste persoane vorbesc firesc și în cunoștință de cauză, stăpânesc foarte bine terminologia din domeniul lor de activitate, se simt liber în fața microfonului, își exprimă ideile concis și clar. Însă în ceea ce îi privește pe reporteri, aceștia nu întotdeauna sunt bine documentați, le lipsește fermitatea, adesea nu găsesc cuvântul potrivit, șovăie (au nesiguranță în voce), astfel pare că nu ei controlează situația.

Mai supără auzul și unele expresii utilizate inadecvat. De exemplu: la moment în loc de în momentul de față, în prezent, azi, acum; ora șaptesprezece zero, zero în loc de ora șaptesprezece fix, sau este ora șaptesprezece. Este corect să spunem cum recomandă DOOM-ul: ora douăsprezece, ora douăzeci și două și nu ora doisprezece, ora douăzeci și doi precum și douăzeci și una de mii și nu douăzeci și unu de mii.

Unii prezentatori din studio nu țin cont de nivelul propriei intensități vocale, care deseori se află în disonanță cu vocile imprimate.

Adresa-țintă a mesajului transmis este telespectatorul, rațiunea și sensibilitatea lui. Mesajul trebuie să fie concis, propoziția neîmpovărată, limbajul accesibil, tonul adecvat, ca rezultat al unei gândiri clare. Aceste condiții, în majoritate, se respectă. Dar, cu părere de rău, adesea se pierde esențialul din cauza excesului de accente în cuvânt (când toate silabele au aceeași durată, înălțime și intensitate), în propoziție, în frază (când toate cuvintele par importante și se rostesc pe un ton înalt, cu accent apăsat).

Atenție la accentul logic!

Se știe doar încă din școală că prin accent se înțelege, în general, scoaterea în evidență cu ajutorul intensității vocii a unei silabe, a unui cuvânt sau a unei propoziții față de celelalte silabe, cuvinte sau propoziții. Și încă o regulă: accentul logic are scopul să scoată în relief ceea ce este nou, necunoscut sau important față de ceea ce este vechi, cunoscut sau mai puțin important într-un enunț dat [L. Sfârlea. Pronunția românească literară – stil scenic. București: Editura Academiei de Științe, 1970. P. – 157].

Tehnologiile avansate sunt menite să înlesnească comunicarea oferind vorbitorului din studio prompterul, cu textul imprimat și pus în față la o distanță potrivită, ce i-ar permite urmărirea lui de pe acest mic ecran. Astfel se produce impresia că vorbitorul (emițătorul), acum, în această clipă cugetă și își exprimă raționamentele.

Nu știm, cu regret, din ce cauză, unii prezentatori (utilizatori ai prompterului) nu prea țin cont de semnele de punctuație, nu respectă pauzele logice, separă prepoziția de substantiv etc., denaturând astfel ritmul firesc și cursivitatea vorbirii, căci se știe doar că semnele de punctuație au curba melodică specifică, pentru a reda astfel vorbirea vie, firească. Și nici vorbirea răstită, stridentă nu face telespectatorul (receptorul) să fie mai atent, ci dimpotrivă, îl irită, îl enervează și atunci acesta le va „închide gura” apăsând pe buton.

O altă problemă este tempoul, ritmul vorbirii. Unii vorbesc prea întins, mai lent decât s-ar cuveni, alții vorbesc prea repede, încât nu reușești să urmărești gândul, ideea.

Toate acestea sunt în detrimentul receptării, înțelegerii, conștientizării sensului celor relatate. Astfel efectul scontat se reduce la zero.

Vorbind, realizăm o acțiune, căci urmărim o intenție oarecare, scopul fiind de a influența interlocutorul (ascultătorul, receptorul) în modul voit de noi, acționând deci prin cuvânt. Acest tip de acțiune se numește acțiune verbală. Pentru emițător acțiunea verbală este unul din factorii primordiali, prin aceasta exercitându-se o anumită influență asupra receptorilor (telespectatorilor). Și după cum orice acțiune este o faptă întreprinsă pentru a atinge un scop, a realiza o intenție, la fel și mesajul televizat are un scop bine determinat. Iată de ce, cei care și-au făcut meserie din cuvânt trebuie să conștientizeze acest lucru, iar în acest scop este necesar să-și pregătească aparatul de vorbire, să-și educe vocea, să-și cizeleze dicția, pentru ca mesajul lor să sune cât mai convingător.

Vorbirea celor mai distinși prezentatori, model pentru publicul larg

Acțiunea verbală este un proces neuropsihic, solicitând o maximă concentrare a atenției, o cunoaștere aprofundată a limbii române, a terminologiei specifice domeniului în discuție, o bună stăpânire de sine și prezență de spirit. Tonul vorbirii, expresia feței, gesturile nu pot să fie întâmplătoare, oricum, ci trebuie controlate de același ochi critic al însuși jurnalistului, voința ajutându-l să-și stăpânească conștient comportamentul în fața telecamerei.

Pentru a-și putea exercita eficient misiunea socială pe care și-a asumat-o, consacrându-se acestei profesii deloc ușoare, jurnalistul, pe lângă o gândire lucidă, pe lângă talentul, măiestria de a reflecta lucrurile obiectiv și nepărtinitor, pe lângă o cunoaștere aprofundată a temelor pe care le scoate în vizorul opiniei publice, e necesar să posede și anumite procedee tehnice, ce l-ar ajuta să-și exprime clar și convingător gândurile și ideile. Elementele de tehnică a vorbirii fac parte din „secretele” artei actoricești. Unii prezentatori provin din breasla actoricească. Ei știu să dea viață și frumusețe cuvântului. Depunând o muncă migăloasă și persistentă, jurnaliștii vor putea contribui prin puterea cuvântului rostit nu doar la informarea, ci și la educarea și culturalizarea maselor, la propagarea unei ținute verbale frumoase, culte, inteligente, nuanțate, vorbirea lor devenind un model pentru publicul larg.

Câteva concluzii:

  • Nu este bine să apari în cadru („pe sticlă”, cum se obișnuiește astăzi a zice) oricum, dar nici păpușă, manechin, fotomodel, ci să fii o persoană bine informată, cultivată, comunicativă care își împărtășește cunoștințele, impresiile, opinia, relatează diverse întâmplări și evenimente de interes public, ce ar influența favorabil bunul mers al treburilor societății.

  • Jurnalistul (redactor, reporter, prezentator, comentator…) trebuie să fie, în general, nepărtinitor, dar nici cu totul nepăsător, indiferent. Apreciind obiectiv evenimentul, cazul, jurnalistul trebuie să aibă o atitudine adecvată, ce se va exprima nu numai prin cuvânt, dar și prin intonație, privire, mimică, gest. Însă excesul de toate aceste mijloace va fi în detrimentul mesajului, deoarece va abate atenția și gândirea ascultătorului. Intonația, privirea, expresia feței redau conținutul interior exteriorizând anumite stări afective și gânduri ale vorbitorului.

  • Contează mult calitatea vocii: timbrul, tonul, intensitatea, inflexiunile firești. Precum există fețe telegenice, plăcute vederii, la fel sunt și voci radiofonice, plăcute auzului. Atât vorbirea stridentă, robotizată cât și cea monotonă, indiferentă irită și supără auzul.

  • Captivează mai întâi atenția privitorului aspectul fizic, imaginea de pe ecran (chipul, fața), apoi timbrul vocal, tonul; în consecință, apare interesul pentru conținutul mesajului. Machiajul, coafura, vestimentația trebuie să fie îngrijite, ca să producă o impresie plăcută, pozitivă, favorabilă recepției celor enunțate.

  • Pe vremuri, când exista doar un singur post de televiziune și radiodifuziune, funcția crainicului, a prezentatorului era considerată foarte importantă și de mare responsabilitate. Actualmente, când există mai multe posturi de televiziune și radiodifuziune, și o gamă largă de voci care vorbesc, spun, propagă, cheamă, îndeamnă, e greu să convingi o lume să te asculte, dacă îți lipsește vocația, puterea de convingere, acel har, acel farmec interior ce te face plăcut auzului, plăcut vederii publicului receptor.

  • Orice meserie necesită o bună pregătire profesională. Reporterul, prezentatorul, comentatorul (și nu doar ei) e musai să stăpânească tehnica vorbirii, arta comunicării. Unii o au de la natură, alții o pot dezvolta, perfecționându-și abilitățile de comunicare, o comunicare atât de specifică, atât de dificilă, dar și atât de plăcută și dragă.

Vera Mereuță, profesor universitar,

Artistă emerită, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE