PRIAevents a organizat prima conferință destinată sectorului de construcții și Real Estate

606
0

Azi, 13 iulie, s-a desfășurat prima ediție a conferinței „PRIA CONSTRUCT & REAL ESTATE”, Republica Moldova, întâlnire de amploare destinată sectorului de construcții și Real Estate, la care au participat și reprezentanți ai sectorului respectiv din România. Evenimentul a fost organizat de către PRIAevents,  în parteneriat cu Asociații și Patronate din Republica Moldova și Romania.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cadrul conferinței au fost prezenți experți în domeniul construcțiilor, arhitecți, investitori, avocați, consultanți, agenți imobiliari etc., care au discutat mai multe teme legate de sectorul construcțiilor și imobiliar din Republica Moldova. Un sector ce se dezvoltă cu încredere la nivel local.

Fondatoarea PRIAevents, Raluca Voivozeanu, a menționat că în urma acestui eveniment vrea ca fiecare invitat să plece cu soluții la problemele pe care le întâmpină în sectorul construcțiilor și imobiliarelor.

„Sectorul construcțiilor și imobiliarelor, până acum, nu a fost «vedetă» în economie, dar vedem din ce în ce mai mult proiecte frumoase, proiecte din ce în ce mai viabile, pentru că s-a văzut că poate fi un nou trend. Se fac foarte multe investiții atât în Chișinău, cât și la nivel local. Tocmai de aceea vrem ca azi, împreună, să discutăm și să scoatem în evidență toate dificultățile, dar vrem să scoatem în evidență și ce oportunități sunt, nu vrem să fie doar problemele discutate, deoarece ne-am propus ca după acest eveniment fiecare să plece de la conferință cu câteva soluții, astfel încât să ne fie de folos această întâlnire”, a precizat Raluca Voivozeanu.

Președintele Federației Patronatului din Construcții și Producere Materiale de Construcții din Moldova, Marian Sîrbu, prezent la eveniment, a vorbit despre problemele cu care se confruntă specialiștii din sectorul construcțiilor și imobiliarelor.

„Această masă rotundă este una bine-venită. Patronatul nostru salută asemenea evenimente și considerăm că ar trebui să se organizeze cât mai des asemenea conferințe. Asta pentru că anume în ramura construcțiilor sunt foarte multe probleme. Ar părea că suntem într-o situație în care nu sunt soluții, dar să știți că soluții sunt, numai că trebuie să realizăm un singur lucru: de la sine nu se poate schimba nimic. Noi trebuie să trecem de la problemele mici, la problemele fundamentale”.

Pe Ion l-am zărit cum își făcea notițe. Era concentrat și tot schița ceea ce menționau specialiștii.

„Eu aș vrea să înițiez o afacere. Am venit să ascult ceea ce spun oamenii care sunt deja în domeniu. Deși ne-am adunat astăzi aici ca să discutăm nu doar problemele acestui sector, ne dăm bine seama că în situația actuală e foarte greu să vorbim despre lucruri pozitive. Eu apreciez specialiștii din domeniul imobiliarelor. Și cred cu tărie că ceea ce am să aud astăzi aici am să pot ușor aplica pe viitor în ceea ce urmează să deschid”.

Mihai era concentrat pe discursul unui expert. După terminarea discursului, am reușit să discutăm.

„Asemenea evenimente trebuie organizate mai des. Aceste conferințe unesc oamenii, iar de aici parcă e mai ușor să faci legături, să faci schimb de experiență. Venind aici, înțelegi că toată lumea se confruntă cu anumite probleme”.

În cadrul conferinței s-a mai discutat despre depășirea crizei provocate de creșterea energiei și prețurile materiilor prime, a materialelor de construcții despre care sunt previziunile pentru 2023 pentru piața de construcții și imobiliare în Republica Moldova și România, dar și multe alte subiecte.

„Gazeta de Chișinău” a fost partener media al evenimentului.

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE