Amenințări neamuzante

1157
0

Hora „iresponsabilă” de la Chișinău, de după ședința comună a parlamentarilor români și moldoveni, adică tot români, dar mai mult moldoveni, a provocat nemulțumirea fostului președinte rus Medvedev. Această horă „cu mari conotații unioniste”, care nu prea seamănă cu „cazaciocul” rusesc, i s-a părut… înaltului „fost” deosebit de amuzantă. Ceea ce ar putea urma drept măsură de pedeapsă pentru faptul că parlamentarii de pe cele două maluri ale Prutului au îndrăznit să „tănțuiască”, zice acesta, ar putea fi mai puțin amuzant…

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Nu este deloc greu să ne dăm seama ce a avut în vedere fostul președinte de buzunar al îngâmfatului și sângerosului Putin făcând această declarație. Este de ajuns să ne uităm la ceea ce se întâmplă acum în Ucraina ca să-i înțelegem mesajul „plin de grijă” pentru ceea ce, Doamne ferește, ni s-ar putea întâmpla și nouă, moldovenilor.

Amenințarea cu ceea ce, bănuim, nu-i displace defel celui care face sluj și vrea să-i intre în voie dictatorului din buncăr vine după manifestările de nemulțumire ale Tiraspolului separatist, înarmat peste măsură, care suspectează Chișinăul că ar putea cât de cât să se înarmeze. Dreptul inalienabil la înarmare însă, din câte știm noi, aparține în exclusivitate doar „fraților” noștri mai mari care apără pacea, oriunde și oricând, cu tunul, cu tancul, cizma și bocancul…

Medvedev, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, acuză oficialii de la București că „sub influența integratorilor de la Bruxelles” recreează proiectul „României Mari” care proiect… „a fost îngropat de Armata Roșie în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Autoritățile române, zice acesta, percep cu aroganță teritoriile dintre Prut și Nistru drept provincia lor „separată temporar”.

Într-adevăr, câtă „nerușinare” trebuie să ai ca să pretinzi ceea ce-ți aparține de drept, iar armata rusă „eliberatoare” ți-a luat demult!

În aceeași declarație, politicienii moldoveni, nici mai mult nici mai puțin, sunt acuzați de trădare, probabil de patrie sovietică, și de faptul că ar acționa după scenarii europene și de peste mări și țări. Mai mult, se menționează că are loc „devalorizarea statalității moldovenești” după „tipare ucrainene”, însăși președinta Maia Sandu având și… cetățenie română. De aici și până la acuzațiile de „nazism” și de alte păcate inventate de propaganda rusească, se pare, nu a mai rămas mult!

Din ceea ce mai conține declarația veninoasă a lui Medvedev aflăm și despre alte „nedreptăți” ce se comit în R. Moldova, care ar putea avea de acum încolo prețuri europene, dar ar putea rămâne fără gazul rusesc. Numai adoptarea „unei legi urâte care a interzis panglica Sfântului Gheorghe” cât face! La fel, „aruncarea după gratii” a curajoasei opoziții moldovenești. Întruchipată, probabil, de Dodon, am mai adăuga noi.

Strigătoare la cer, ni se mai spune, este și„ eradicarea mass-mediei rusești”. Aceasta, după cum știm, promovează doar „adevărul”, reușind să îndoctrineze, în câteva decenii, mai mult de jumătate din populația R. Moldova.

Oricum, nu ne facem mari griji cu aceste aberații ale lui Medvedev, ele fiind aprioric combătute cu mult elan patriotic de Nicu Popescu, ministrul moldovean de externe, care afirma în 2021 că „majoritatea populației Republicii Moldova nu dorește unirea cu România. În acest sens, nu există probleme care să afecteze independența Republicii Moldova”.

Acum Nicu Popescu, adresându-se dulceag exponentului politicii imperiale rusești, sugerează că nici Bucureștiul nu vrea Unirea, România fiind „primul stat care a recunoscut independența și suveranitatea noastră”.

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE