Robii de la „Colibri” II

1867
0

După ce în ediția trecută a GAZETEI de Chișinău (17 iunie 2022) am publicat articolul intitulat „Robii de la «Colibri»” despre cazul celor circa 160 de angajați ai companiei „UNGAR” SRL, producătoare de torturi și deserturi sub marca comercială COLIBRI, care nu primesc salariile din luna noiembrie 2021, am primit la redacție apeluri de la alți angajați ai acestui agent economic. Deși au plecat de la întreprindere din cauza întârzierilor salariale, ei nici azi nu și-au ridicat salariile restante pentru care au muncit. Potrivit portalului instante.justice.md, „UNGAR” SRL apare în calitate de pârât în mai multe cauze civile privind încasarea datoriilor. Acțiuni înaintate atât de angajați, cât și de alte persoane juridice. „UNGAR” SRL a inițiat procedura de insolvabilitate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Vineri, 17 iunie 2022, a sunat la redacție Vasile Palmu (32 de ani), care a lucrat în calitate de brutar, cofetar, la „UNGAR” SRL.

„Pe parcursul ultimilor doi ani până a scrie cerere de demisie de la „Colibri” (decembrie 2021) erau rețineri de salarii (două-trei luni), dar noi, cei tineri, suntem cu credite, doar așa putem să trăim. Neachitarea creditelor îmi dădea mari bătăi de cap, penalități diferite aplicate de bănci. Astfel, după două luni și jumătate de întârziere de salariu, am scris cerere de eliberare. Am fost la Inspecția Teritorială de Muncă (ITM) Chișinău, Inspectoratul de Stat al Muncii, unde am depus cerere. Peste o lună de zile, am primit un răspuns de la ITM prin care am fost informat că am de primit 27 de mii de lei pentru cele două luni jumătate de muncă. Aici era inclus și calculul complet. Aveam salariul oficial 7800 de lei pentru 15 zile lucrătoare pe lună”, ne-a mărturisit Vasile despre cazul său. De la el am aflat că și alți trei angajați, aflați în situația lui, au procedat la fel, apoi s-au adunat și au acționat în judecată patronul de la „UNGAR” SRL.

„Am pierdut orice speranță că voi vedea banii pentru care am muncit. L-am sunat pe dl Igor Ungureanu de câteva ori, i-am explicat situația, că trebuie să achit creditele la timp, până la o anumită dată, și nu pot aștepta. Mi s-a promis că voi primi banii, doar că avea conturile închise și mai întâi urma să li se achite furnizorilor de materie primă. Am revenit la el, peste un timp, cu un sunet prin care i-am explicat că banca mă cheamă în judecată. După nu mi-a mai răspuns. M-a inclus, cred că, în lista neagră în telefon”, ne-a spus Vasile. Acesta acum lucrează la o brutărie din capitală, unde primește salariul la timp, ne-a mai spus Vasile Palmu.

Am încercat să obținem un răspuns și o explicație la situația de la „UNGAR” SRL chiar de la patroni, dar nu am obținut niciun răspuns.

Igor Ungureanu, patronul „UNGAR” SRL, ne-a răspuns la telefon, doar că la auzul întrebării din partea GAZETEI acesta nu a vrut să vorbească cu presa. „Mă scuzații, dar sunt ocupat și nu pot vorbi și a închis telefonul”. Igor Ungureanu nu a revenit pentru a răspunde la întrebări.

Nici soția acestuia, Olga Țepordei, nu ne-a răspuns la apelurile GAZETEI.

Am încercat să vorbim cu Irina (cum îi zic angajații „Mihailovna”) Dimitriu, directorul executiv de la „Colibri”. La auzul cuvintelor cine se află la celălalt capăt al telefonului, fără a asculta întrebarea, femeia a spus: „Nu dau așa informații”.

Amintim că circa 160 de angajați ai companiei „UNGAR” SRL, producătoare de torturi și deserturi sub marca comercială COLIBRI, nu își primesc salariile din luna noiembrie 2021. Deși li s-a promis de nenumărate ori că își vor ridica salariile, oamenii nu și-au primit lefurile nici până în prezent.

Petițiile angajaților către Inspecția Teritorială de Muncă (ITM) Chișinău, Inspectoratul de Stat al Muncii nu au schimbat situația nici după 15 luni de când au adresat petițiile. Majoritatea angajaților stau pe cont propriu acasă și nu au din ce trăi. ITM mai bine de un an de zile a întocmit procese-verbale și a emis două prescripții de remediere a situației, fiecare a câte 30 de zile, prin care administrația „UNGAR” SRL se obliga să achite restanța la salarii până la 30 aprilie 2021.

La 31 mai 2022, ITM a trimis dosarul către Judecătoria Botanica. Pe parcursul unui an, Direcția administrare a Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a aplicat întreprinderii 167 de ordine de INCASO.

După mai multe tentative de remediere a situației, potrivit lui Marin Marcu, șeful ITM Chișinău, conform procedurii, la expirarea termenului minim de remediere a situației, 30 de zile, dosarul administrativ a fost semnat și a fost transmis spre examinare Judecătoriei Botanica.

Potrivit angajatelor care nu și-au primit banii timp de șapte luni deși au lucrat, pe 21 iunie 2022 a avut al doilea proces de judecată. Judecătorul a cerut administrației să prezinte listele cu lucrători, adresele lor de trai și sumele de bani restante.

Sursa noastră, care stă acasă pe cont propriu ne-a spus că „Judecătorul a confirmat că au fost prezentate listele cu angajații cu salarii restanțe. Acolo era indicat numele fiecărui angajat, suma restantă, adresa angajaților. Ni s-a mai cerut să aducem fluturașii de salarizare, plus calculul total, pe care trebuie să-l ia de la contabilitatea întreprinderii și să le prezinte la judecată”, ne-a spus angajata „UNGAR” SRL.

Potrivit aceleiași surse, „Judecătorul, după ce a văzut fețe noi la proces, ne-a spus că firma recunoaște că ne este datoare cu bani, dar nu poate spune când vom primi banii munciți”.

Potrivit ei, cei care au apelat la serviciile avocaților și deja, unii, au câștigat procesele, banii încă nu i-au primit și nu se știe când îi vor primi.

„Pe data de 21 iunie a fost la secția de producere o cofetăreasă și mi-a spus că nimeni nu lucrează de două zile. Angajații de la pază i-ar fi spus că totul e arestat de câteva zile. Tot atunci au venit colectorii să încarce tehnica pentru datorii, probabil de la vreo bancă. Dar paza nu le-a permis să intre pe teritoriul secției”, ne-a informat angajata.

„UNGAR” SRL a inițiat procedura de insolvabilitate

Potrivit portalului instante.justice.md, „UNGAR” SRL apare în calitate de pârât în mai multe cauze civile intentate privind încasarea datoriilor. Acțiuni înaintate atât de angajați, cât și de alte persoane juridice.

Potrivit Judecătoriei Chișinău, sediul Central, prin încheierea din 21 iunie 2022 a fost admisă spre examinare cererea introductivă înaintată, la 2 iunie 2022, de către administrația „UNGAR” SRL, Igor Ungureanu, privind intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea administrată.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE