Lecturi în vreme de război se dedică lui Emmanuel Macron

282
0

 

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

„În ultimul timp, s-a putut observa că URSS și-a accentuat presiunea asupra statelor baltice, pe care le-a transformat în veritabile bastioane prin instalarea unor garnizoane și creșterea efectivelor lor. Scopul acestei politici este absolut clar. Era vorba de precauții împotriva unei eventuale avansări a Germaniei spre regiunea baltică – cea care a fost timp de mai multe secole un avanpost al lumii germane. (…) Sud-estul european interesează Germania chiar mai mult decât regiunea baltică, URSS știe acest lucru, și în mod evident, pentru a evita orice surpriză în acest sector al Europei, ea [URSS, n. trad.] caută să-și asigure o bază solidă de apărare pe întreg întinsul de la fosta Ucraină poloneză până la Marea Neagră“.

Fragmentul de mai sus face parte dintr-un articol publicat de ziarul „Le Petit Parisien“ în iunie 1940 (citat după: 28 iunie 1940. Ocupația Basarabiei și a Bucovinei de Nord de către URSS reflectată în presa internațională, selecție și traducere de Dorin Dușciac, Chișinău, Editura Cartier, 2021). Dacă am schimba în acest citat vechi de peste opt decenii câteva denumiri, de exemplu, am scrie Federația Rusă în loc de URSS sau chiar Ucraina în loc de țările baltice, am putea avea sentimentul că în text se vorbește despre ceva ce se întâmplă chiar acum, sub ochii noștri – evenimentele evocate dau, într-adevăr, o înfiorătoare impresie de actualitate.

Articolul din care am extras citatul se referă doar în treacăt și în context la presiunea exercitată de URSS asupra țărilor baltice, care a culminat cu ultimatumurile din 15-17 iunie 1940. Subiectul principal este nota ultimativă remisă de Molotov guvernului român cu câteva zile mai târziu, pe 26 iunie.

Citind acest articol, dar și multe altele din presa vremii, selectate de Dorin Dușciac pentru ediția pomenită mai sus, înțelegi că, în răstimpul scurs de la fatidicul an 1940, puține lucruri s-au schimbat fundamental în ceea ce privește relația dintre Rusia și Europa. Nu numai politica de agresiune, criminală și ultimativă a Moscovei a rămas practic intactă în toată această perioadă, ci și interpretarea acestei politici în unele cercuri jurnalistice și politice din Occident, în special în Franța.

Nu am ales întâmplător spre exemplificare articolul din „Le Petit Parisien“. Atenție la modul în care jurnalistul francez justifica geopolitic, strategic și militar rapturile teritoriale din anul 1940. Potrivit autorului, scopul Kremlinului a fost să prevină o „eventuală avansare a Germaniei spre regiunea baltică“, iar anexarea unor teritorii românești urma să se realizeze „pentru a evita orice surpriză în acest sector al Europei“. Ideea centrală a Rusiei sovietice ar fi fost, în consecință, de a crea o „bază solidă de apărare pe întreg întinsul de la fosta Ucraină poloneză până la Marea Neagră“. Nici mai mult, nici mai puțin. Totul pentru apărarea patriei proletare, nici vorbă de expansiune obraznică și pofta elementară și sadică de cuceriri, umiliri, răzbunări și exterminare.

„Le Petit Parisien“ a fost un cotidian de dreapta, controlat de naziști după ocuparea Franței. Dar nu și la 28 iunie 1940, la numai câteva zile după armistițiul franco-german, și nici în septembrie 1938, când publicația susținea cu surle și trâmbițe Acordurile de la Munchen, care au deschis calea celui de al Doilea Război Mondial. Evident, nu toate publicațiile de dreapta franceze și europene de atunci au justificat ocuparea sau dezmembrarea teritorială a României și altor țări din estul Europei. Cu toate că erau aliați sau amici ai Germaniei, spre deosebire de Franța ocupată, Italia și Spania nu prea le-au dictat jurnaliștilor de acasă ce și cum să scrie despre politica URSS în regiune. Drept dovadă servesc pozițiile extrem de critice ale publicațiilor de acolo, pe care le regăsim și în ediția citată mai sus de la Cartier.

Presa franceză însă – de la „Le Petit Parisien“ și până la „L’Humanité“, cotidian ce saluta pe șleau „glorioasa Armată Roșie, care poartă libertatea popoarelor în pliurile drapelelor sale“ – făcea în epocă o figură aparte. Ecouri ale acestor acrobații mentale se deslușesc și azi în discursurile unor oameni politici, inclusiv ale președintelui Macron, dar și în unele publicații din Orașul Luminilor. Mereu ferme și consecvente în condamnarea agresiunii ruso-sovietice au fost atunci, rămân și acum mijloacele de informare independente și cu adevărat liberale din Marea Britanie și din SUA. Despre presa germană din anii cu pricina nu are rost să discutăm, deși trebuie spus că nici cea de azi nu se ridică la înălțimea provocării, în ciuda aparențelor ei de liberalism și de bun-simț – în loc să fie tăvălugul care nu lasă piatră pe piatră din clasa politică total compromisă de la Berlin, ea acționează mai curând ca o rolă de curățat scame.

Ca să deslușim mai bine reacțiile Europei de Vest la agresiunea rusă în Ucraina – întârzierea sau blocarea unor livrări de armament pentru armata ucraineană, duplicitatea și împăciuitorismul cu criminalul de la Kremlin etc. –, nu e destul să urmărim doar cronica evenimentelor și a declarațiilor. Ar fi util, din punctul meu de vedere, să deschidem și niște cărți care ne-ar putea oferi un răspuns mai limpede la întrebarea de ce lucrurile merg așa în Occident când vine vorba de Rusia. Lecturi ce ne pot salva pe viitor de iluzii dăunătoare. În acest sens, e potrivită și culegerea lui Dorin Dușciac, citată mai sus, dar și, de exemplu, formidabila sinteză istorică a lui Alain Besançon, „Sfânta Rusie“ (București, Humanitas, 2022), care ne spune exact ce e cu politica și cu atitudinea Franței față de Moscova, din prezent și dintotdeauna.

Să citim, așadar, cărți serioase pentru a înțelege mai bine măcar acest război care schimbă radical lumea în care trăim. Noi ca noi, dar să le citească în primul rând decidenți politici alde Macron. La cât timp a pierdut discutând telefonic cu Putin, citea de trei ori integrala Besançon. Cu certitudine i-ar (și ne-ar) fi priit mai mult. Altfel, dacă-l mai văd scoțând la mezat părți din Ucraina ca Auchan și Airbus să-și continue afacerile în Rusia, o să-mi pun o întrebare firească: mai merită oare apărată de la barbarie o civilizație atât de ignorantă și de autosuficientă?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here