Satul o îndemna să-i pună mirelui copilul în brațe la închinatul paharelor

548
0

Teodora a trebuit să străbată drumul hărăzit de Cel de Sus şi să învingă obstacole o viaţă întreagă. A înţeles că trebuie să meargă înainte şi să creadă în fericire chiar şi după ce cerul se prăbușise peste ea. Dezamăgită de primul om pe care l-a iubit, 18 ani de coşmar cu al doilea, la 58 de ani Teodora s-a întâlnit cu Fericirea.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Dar s-o luăm de la un capăt. Teodora s-a născut în 1950, zodia Săgetătorului, într-un mic sătuc de pe malul Nistrului. Învăţa în clasa I-a, când părinţii s-au despărţit pentru totdeauna. Nu mult după aceea mama s-a recăsătorit cu un bărbat din satul vecin, care rămăsese văduv cu patru copii mici. Teodora a fost împotriva acestei căsătorii, s-a încăpățânat şi nu a vrut s-o urmeze pe mama în noua familie. A ales să rămână mai bine cu bunica, decât să zică tată unui om străin.

Prima iubire și prima mare dezamăgire

Anii treceau şi Teodora, dintr-o fetiţă slăbuţă şi zvăpăiată, se ridicase prin clasa a VII-a o adevărată domnişoară. Lui Filip Ivanovici, învăţătorul de muzică, i-a căzut cu tronc fata. La început de an şcolar, la prima oră de muzică, când şi-a îndreptat ochii lui visători spre ea, pe fată a încercat-o un tremur neînţeles.

Iar Filip Ivanovici era hoţ băiat! Și a tot furat-o cu privirea şi la alte ore. Către sfârşitul anului şcolar, a invitat-o la film, apoi la dansuri la club. În clasa a VIII-a relaţia lor se desfăcea frumos ca o floare. De la un sărut la o îmbrăţişare, apoi la un moment fascinant pentru fată, când învăţătorul a îngenuncheat în faţa ei şi i-a cuprins gleznele. Profesorul se pricepea să sărute. Buzele lui o răvășeau, o făceau să-și piardă capul.

Tainicele dorințe, amestecate cu patimă şi tandreţe i s-au deşteptat în piept şi Teodora s-a lăsat în voia lui. Pe urmă, puţin câte puţin, au tot muşcat din fructul oprit, până când fata a rămas gravidă. Ciudat, biata copilă nu-l înţelesese niciodată până la capăt, dar îl iubea ca o nebună şi credea că va fi fericită cu el până la adânci bătrâneți.

N-a fost să fie. Femeia povesteşte: „Tocmai când mi se părea dragostea mai dulce, el s-a îndrăgostit de alta. În ziua când am născut fata, îşi serba ziua nunţii cu cealaltă. A venit şi directoarea şcolii la maternitate, şi femeile din mahala, şi toate mă îndemnau să mă duc să-i pun copilul în brațe la închinatul paharelor. Nu am făcut acest pas şi nici n-am plâns în acea zi.

Eram hotărâtă să-mi cresc singură fetiţa şi să nu cerşesc de la el niciun ban, nici pensia alimentară ce mi se cuvenea. Aşa am şi făcut. Mi-a fost foarte greu. Făceam studii cu frecvență redusă la un colegiu pedagogic. Învăţam şi luptam. Nu aveam pe cine mă bizui. Într-o iarnă nu aveam cu ce face focul. Mă sculam în puterea nopţii şi rupeam câte un leaţ din gardurile oamenilor până adunam o grămăjoară bună de aprins focul, apoi aşteptam ca fochiştii de la club să se ducă la culcare şi, printr-o gaură de la depozit sustrăgeam vreo 20 kg de cărbuni, atât cât puteam duce, şi mă grăbeam de puneam focul în sobă să nu tremure de frig bunica şi Ilenuţa. Tare greu mi-a fost, dar nu m-am dat bătută”.

Niciodată să nu zici niciodată

Când fetiţa a împlinit patru ani, Teodora a terminat studiile şi a devenit şefă de grădiniţă. Își creştea copila cu dragoste şi se străduia să nu pronunțe cuvântul „tată”. Nu-i spunea fiicei cine-i tatăl ei. Inventase o poveste că e plecat tocmai la Polul Nord și nu știe când se va întoarce. Dar până la urmă adevărul iese la iveală.

Teodora povestește: «Într-o zi Ilenuța vine fuguţa în casă cu 50 de ruble şi-mi spune bucuroasă că tata i le-a dat. Am luat rublele celea şi le-am rupt bucăţele, iar după ce le-am aruncat pe foc i-am zis: „Mai mult să nu iei bani de la străini!”. Mititica a rămas fără cuvinte. Apoi, printre lacrimi, îmi spunea: „Dacă nenea Filip a zis că este tatăl meu. M-a luat în brațe, m-a pupat și m-a mângâiat pe cap…”.

Am ogoit-o atunci, continuând s-o mint. I-am spus adevărul când a împlinit 16 ani. Interesant că, nu mult după acea întâmplare, Filip Ivanovici a murit. Am plâns mult în acea zi, după care am respirat mai uşor. Îmi făceam viaţa frumoasă, muncind cu tragere de inimă. Mi-am zis că n-o să mă căsătoresc niciodată. Şi chiar nu m-au interesat bărbaţii până nu mi-am măritat fata, adică peste 18 ani.»

De aici povestirea Teodorei ia o altă înfăţişare. Într-o zi, o femeie bătrână i-a zis: „Nu te uita numai pe fereastră, deschide uşa! Dacă nu vezi pe nimeni, ieşi în drum şi ai să vezi că mai sunt bărbaţi. Uită-l pe Filip Ivanovici, Dumnezeu să-l ierte, căci ţi-a scuipat urât de tot în suflet!”. După aceste vorbe a plâns lung şi din suflet, s-a uitat în jur, apoi în oglindă şi şi-a zis: „Da, într-adevăr, mai este lume şi eu am numai 35 de ani.”

Cum vă spuneam, într-o zi o femeie bătrână i-a zis Teodorei: „Nu te uita numai pe fereastră, deschide uşa! Dacă nu vezi pe nimeni, ieşi în drum şi ai să vezi că mai sunt bărbaţi. Uită-l pe Filip Ivanovici, Dumnezeu să-l ierte, căci ţi-a scuipat urât de tot în suflet!”. După aceste vorbe a plâns lung şi din suflet, s-a uitat în jur, apoi în oglindă şi şi-a zis: „Da, într-adevăr, mai este lume, mai sunt bărbați şi eu am numai 35 de ani.”

La vremea ceea trăia în satul lor o familie, care avea doi copii de grădiniţă. Pe bărbat îl chema Ion, iar pe femeie Larisa. Venea Larisa să aducă copiii la grădiniță toată numai vânătăi. Şi Teodora într-o zi îi zice într-o doară: „Cum poţi să trăiești cu un animal?! Dă-l pe mâna mea vreo jumătate de an şi ţi-l fac om!”

Mărită-te cu mine Teodora, că am să te fac fericită!”

Azi îi zice aşa, mâine la fel, poate de sute de ori o fi zis în glumă, când această femeie i se jeluia. Şi ce credeţi? După ce copiii Larisei au plecat de la grădiniță, cei doi soţi au divorțat. Teodora tocmai o înmormântase pe bunica, iar o mătușă fără de picioare, care fusese lăsată în grija unui nepot, trebuia externată din spital. Şi pentru că nepotul îşi bătea joc de bătrână, Teodora, bună şi miloasă, a luat-o la ea.

De câteva ori Ion încercase să-i facă curte şefei de grădiniţă, dar femeia îl respingea. Şi atunci bărbatul s-a gândit să stea de vorbă cu mătuşa ei. În timp ce Teodora era la serviciu, Ion se abătea pe la mătuşa Iustina, rugând-o s-o convingă pe nepoată să se mărite cu el. În seara spre Sfântul Vasile, Ion a intrat în casa femeii şi a zis: „Eu din casa asta nu plec. Mărită-te cu mine Teodora, că am să te fac fericită!”.

La îndemnul mătuşii, Teodora s-a măritat cu el, dar nu se lega nici vorba, nici traiul. În primii doi ani, cel puţin, bărbatul se lăsase de băut. Băiatul mai mare a venit după el, şi Teodora l-a lipit ca o mamă adevărată, căci îl iubea încă de la grădiniţă, iar când i-a venit vremea de însurătoare i-a făcut o nuntă ca în poveşti.

Dar să facă om din Ion n-a putut. Căci lupul păru-şi schimbă, dar năravul, ba. Batjocorită şi bătută mereu, după 18 ani a dezlegat calul de la gard.

Credeţi în fericire!

Înainte de a divorţa, le-a zis la nişte femei tinere, care se jeluiau că n-au noroc pentru că le-au lăsat bărbaţii: „Daţi-mi anii voştri, că eu mă urc pe casă! O să vedeţi, peste doi ani fac 60, de Ion încă nu m-am despărţit, dar am să-mi găsesc un bărbat aşa de bun şi aşa de cuminte, cum de o viaţă mă rog lui Dumnezeu să-mi trimită!”.

Şi a doua zi bărbatul visat i-a telefonat. Trei luni au ţinut legătura prin telefon fără să se cunoască. Vorbeau de parcă se ştiau de când lumea, iar când s-au întâlnit au spus din prima secundă: „Suntem făcuți unul pentru altul”. „Ești frumoasă, Teodora și miroși frumos”, i-a șoptit, privind-o în ochi cu blândețe.

Lumina unui nou început a înduioșat-o până la lacrimi pe Teodora. Vorbele și îmbrățișarea lui Mihăluță îi dădeau aripi. Lacrimi de fericire i-au țâșnit din ochi, fără să le poată opri. L-a strâns în brațe ca să-l țină lângă ea până în ultima clipă a vieții. Diferenţa de vârstă dintre ei e de 10 ani. Bărbatul e mai mare. Dar ce mai contează vârsta?! Se iubesc cu multă pasiune.

Trăiesc sentimente puternice, cum n-au avut parte nici el, nici ea în tinerețe. Cu lumina bucuriei pe faţă, Teodora mi-a spus: „Eu n-am crezut că pe pământ sunt aşa oameni de buni la suflet ca Mihăluţă. Noi suntem mereu flămânzi de vorbă. Eu n-am trăit în viaţa mea aşa sentimente cum trăiesc acuma. El mereu e gata să mă mângâie, să-mi facă masaj acolo unde mă doare.

Nici mama, nici bunica, nici unul din bărbaţii pe care i-am avut nu m-au mângâiat aşa. Mă ia o frică uneori când mă gândesc că tare puţin ne-a mai rămas de trăit. Dar eu cred că dacă Dumnezeu mi l-a trimis acum pe Mihăluţă, după ce am îndurat atâta chin şi necaz, se va îndura şi îmi va da tot atâția ani câţi i-am trăit în iad cu Ion – pentru echilibru.

Nu ştiu cum e în rai, dar mie mi se pare că acum sunt în rai. Acum spun cu mâna pe inimă că trebuie să crezi în fericire ca să ajungi s-o trăiești din plin. Dumnezeule Mare, pot striga cu voce tare că există adevărata dragoste!

Vin cu un sfat către cititori și cititoare. Dacă într-o căsătorie nu-i unire, nu vă chinuiți cum m-am chinuit eu, oameni buni, rupeţi relaţia! Mai devreme ori mai târziu, iubirea cea mare va veni, numai să ştiţi cum să o cereţi de la Dumnezeu”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT