„Lumea rusă” din Moldova sau cum arată trădătorii

1942
0

Lumea rusă” putinistă („Pусский мир”) este lumea terorii, lumea naZZismului secolului 21. Toate pretențiile sale diabolice rezidă în supremația unei națiuni în fața altora și se reduc la moartea oamenilor de alte etnii, în special a ucrainenilor. Moartea oamenilor din altă lume, a oamenilor din lumea normală.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Prin urmare, „lumea rusă” este însuși diavolul, chiar dacă este îmbrăcată în straie creștinești, cu patriarh și mitropoliți sau călugări de felul celor de la mănăstirea rupestră Butuceni. (Zilele trecute, am putut vedea niște imagini în care un călugăr de la Butuceni justifică vărsările de sânge ale ucrainenilor…!)

Atunci când „lumea rusă” se crede la ea acasă în spațiul pruto-nistrean, trebuie să ni se trezească instinctul autoconservării. Dacă ea ajunge cumva la putere, casele noastre, ale românilor din Basarabia, se vor transforma și ele în Bucea sau Mariupol. Iar grădinile noastre vor deveni cimitire cu gropi comune ale moldovenilor conștienți de originea lor românească.

În sensul „lumii ruse” putiniste, feroce și antiumane, în Republica Moldova s-a afișat recent o organizație legală, dar trădătoare de neam, intitulată Uniunea Ofițerilor din R. Moldova.

Vă amintiți de fake-ul cu cei 30 mii de sirieni „așteptați în Republica Moldova”, din campania electorală 2016? Această mare minciună s-a născut și a fost difuzată pe larg din sediul Uniunii Ofițerilor din RM, a scris și presa atunci despre asta.

Am urmărit mai mult timp activitățile, în fond concordante cu „lumea rusă”, ale acestei organizații de coloană a cincea în spațiul pruto-nistrean. Este o organizație/lume anacronică, contrară bunului-simț – de la personajele ei de căpetenie până la acțiunile ei profasciste, pro-putiniste.

Să le luăm pe rând, măcar câteva

Denumirea acestei organizații, „Uniunea Ofițerilor din RM”, pretinde a fi a tuturor ofițerilor din RM. Însă tocmai prin aceasta poartă în sine pătrunde sensul fals al manipulării ofițerilor de bună credință din RM, care pot cădea în plasa denumirii. Unii au și căzut, aflându-se deja printre exponenții putiniști ai organizației. Ofițerii de treabă au priceput însă fără mult efort ce se ascunde în spatele acestei denumiri a asociației și s-au distanțat de ceea ce le pare acum pe bună dreptate o cauză trădătoare. Tot ce întreprinde această organizație în public – adunări, manifestații, pagini de internet etc. – este făcut în limba rusă, doar câte ceva insignifiant e tradus în română.

Președintele acestei uniuni este Victor Gaiciuc, un general de paie din RM, dar și el cu mari pretenții, pe care și le-a putut realiza numai în regimurile „lumii ruse” din RM – al lui Voronin și al lui Dodon, ocupând postul de ministru al Apărării.

Nu e de mirare că acest Gaiciuc este și el un copil al kuliokului, mai dihai decât orice steluță de pe epoleții săi. Faptul că el a ajuns ministru al Apărării denotă modul caricatural al întregului stat R. Moldova, apărut ca un avorton istoric stalinist-hitlerist pe pământul românesc.

Aflarea acestui general în libertate, atunci când el sfidează chiar și legile statului, prin ieșiri publice războinice, demonstrează că și organele statului în lungă și interminabilă devenire, care ar trebui să-l pună la respect, se află și ele sub impresia unei așteptate „lumi ruse” cu gaiciuci pe cai albi.

Nu am fost deloc surprins să-l aflu în această organizație și pe Boris Șapovalov, un vechi coleg de al meu, pe care în ultimul timp îl întâlnesc în spațiul public în ipostaze jenante, detestabile. S-a făcut mare activist al lumii ruse, unul de frunte, cum s-ar spune – „un ideolog local al străinătății dezolante”, demonstrând o gândire de grotă, cam în orice atitudine a sa. Își dă cu părerea, debitează niște enormități, de îți vine să pufnești în râs…

Doar un simplu exemplu. Ca istoric, el a pretins să scrie împreună cu Gaiciuc o carte despre războiul lui Stalin în Basarabia, la fel de crunt ca cel de astăzi în Ucraina. Dar le-a ieșit ca… întotdeauna. Intitulată „Плацдармы победы на Днестре” (RO: Capetele de pod ale biruinței la Nistru), este plină de minciuni bolșevice, pe care le poate combate astăzi și un elev de școală. Evident, cărțulia nu a putut fi editată fără banii kuliokului Dodon – chiar autorii anunță asta, pe frontispiciu.

Pe Șapovalov, care n-a făcut se pare nici armata la sovietici, cu atât mai mult cea națională a RM, îl aflăm astăzi în grad de maior sau chiar colonel al Armatei Naționale a RM. Poartă uniformă militară oriunde îi vine bine, agățându-și pompos o serie de distincții de luptă, inclusiv ale RM. Toate astea însă sunt gesturile gratuite și subversive ale lui Gaiciuc, de pe când generalul era ministru al apărării în RM.

De altfel, dispunem de mai multe documente prin care Gaiciucul cel mai trădător a oferit ordine și medalii ale Republicii Moldova diverșilor soldați ai „lumii ruse”. La sigur, Procuratura, SIS și alte organe de protecție a securității statului au mult de lucru. Însă întrebarea e – de ce nu au făcut-o până acum? Personal, sunt gata să ofer celor interesați documentele pe care le am la dispoziție, ce confirmă abuzul de putere al generalului Gaiciuc în timpul când era ministru. (La tema aceasta vom reveni.)

Și simbolica Uniunii Ofițerilor din RM indică de-a dreptul elementul străinătății în activitatea organizației. Este plină de semne bolșevice, staliniste, sovietice și/sau putiniste. Și nici un simbol național românesc sau măcar al RM nu veți găsi în ea, decât doar niște fragmente de gen militar. Însuși LOGOUL principal, afișat și pe site-ul organizației, este o clonă a emblemei odioasei poliții sovietice, transformată de-a lungul timpului prin abrevierile VCK – OGPU – NKVD – KGB, ca să o aflăm astăzi cu inițialele „FSB Rossia”. Iată că steaua roșie pe fundalul scutului și spadei cekiste, foste instrumente și simboluri ale morții în URSS, le găsim astăzi în prim-plan pe stema Uniunii Ofițerilor din RM.

Despre rolul violent al acestei organizații paramilitare vorbește și arma de pe steluța de logo – o armă ce poate fi întâlnită numai pe drapelele unor entități din jungla africană sau amazoniană. Numai că pe stema Mozambicului, bunăoară, stă figura automatului Kalașnikov, iar pe blazonul Uniunii Ofițerilor din Moldova e carabina lui Putler, alături de elementele sângeroase ale cekiștilor.

Ce aspect pozitiv poate să imprime societății o organizație care poartă asemenea însemne? Ce liniște sau viitor ar putea genera urmașii lui Dzerjinski, Ejov, Beria, Andropov? Morți noi pe la margine de sate? Noi deportări? Un nou gulag?

De fapt, întrebarea firească e – oare cât sânge poate să ne aducă o asemenea organizație? Numai să-i vină bine! Numai să calce fascistul putlerist în Odesa! Numai să ajungă peste noi „lumea rusă” care e obscurantismul total al începutului de mileniu! Atunci gaiciucii ne vor da răspunsul pe care putem să-l știm și astăzi…

Recent, Parlamentul R. Moldova a interzis simbolurile agresive ale războaielor bolșevico-putiniste: panglica colorado, semnele Z și V etc. (Trebuia interzise toate simbolurile fascismului, comunismului și putinismului – e pentru o altă discuție.) Dar iată că, drept reacție, uniunea gaiciucilor a lansat o declarație care avertizează guvernarea searbădă actuală că ar fi comis o eroare. Gaiciucii vor să dea de înțeles că sunt tari aici, că nu a rămas mult timp și cei care au exclus însemnele fasciste din spațiul public ar putea să regrete. Este de fapt o avertizare către toată lumea liberă și normală din Republica Moldova, dar și de mai departe.

Uniunea Ofițerilor din RM se vrea un stat în stat. De fapt, așa a și fost în perioadele kuliokarilor. A generat doar antiromânism, diversionism putinist și gândire perimată bolșevică. Ofițerii de bună credință care au nimerit în această organizație antinațională ar trebui să-și dea seama unde se află, să revină la valorile lumii civilizate.

Indiscutabil, Uniunea Ofițerilor exprimă lumea trecutului, lumea întunericului. Dar de ce statul Republica Moldova, cu toate instituțiile sale de suprimare a diversiunilor străinătății negre, tace pe la margini??? Sperăm să se autosesizeze organele interesate de ordine și securitate în statul de pe malurile Bâcului. Dispunem de materiale concrete ce probează diversionismul și obscurantismul Uniunii Ofițerilor din R. Moldova, la care vom reveni.

Și aș mai avea o întrebare. Oare de ce DOAR EU, o umilă persoană de nicio importanță între Prut și Nistru, trebuie să fiu unicul care investighează cazul acestei organizații subversive și trădătoare? De ce armata de centre sigure și consilieri plătiți ai actualei guvernări, care se scaldă în proiecte europene, abordând doar problemele ce le convin lor, NU s-a apucat încă să scaneze semnele activităților subversive contra statului pe care s-au oferit să-l servească???

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE