„Spovedania unui teatru” la Cahul

1326
0
Scenă din spectacolul documentar „Spovedania unui teatru”, Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul

Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul a prezentat publicului, în premieră, spectacolul documentar „Spovedania unui teatru”, realizat de regizorii Mihai Fusu și Luminița Țâcu. Bazat pe fapte și istorii reale, spectacolul e despre destinul actorilor și al teatrului de la Cahul.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

9 actori ai Teatrului „B.P. Hasdeu” s-au spovedit în fața publicului

Pe parcursul a două luni, fiecare din cei 9 actori participanți la proiect au avut un șir de întâlniri cu formatorii – Luminița Țâcu și Mihai Fusu –, în cadrul cărora și-au răspuns la niște întrebări esențiale și totodată cotidiene și permanente: Care e importanța teatrului în viața fiecăruia din ei, ce rol are teatrul în viața orașului, cum îți împarți viața între scenă și familie? O întrebare-cheie a fost: De ce iubesc teatrul? Răspunsurile la aceste întrebări au dat naștere unor monologuri, reunite într-un spectacol-conferință documentar, „Spovedania unui teatru”.

Este o formă de spectacol-conferință, e teatru documentar, nu e o comedie sau dramă, sau o piesă propriu-zisă. Vă rugăm să ascultați cu urechile, și cu sufletul, pentru că vor fi mărturisirile acestor actori, despre profesie, despre teatru, despre artă, orașul lor natal. Aceste monoloage ale actorilor sunt propriile lor cuvinte, sincere și adevărate”, a declarat înainte de reprezentație regizorul Mihai Fusu.

Spectacolul „Spovedania unui teatru” a fost realizat de Luminița Țâcu și Mihai Fusu

Regizoarea Luminița Țâcu a mai adăugat că împreună cu Mihai Fusu încearcă încă din 2001 să demonstreze valoarea teatrului documentar: „Pentru că arta teatrală nu înseamnă întotdeauna artificii, decor, spectaculozitate. Între pereții teatrului, am văzut foarte multe lucruri simple, dar curajoase. Cred că teatrul documentar a reușit să schimbe dacă nu generații, cel puțin câțiva din spectatori, ei au fost emoționați, provocați, au încercat să schimbe câte ceva. Aici, în Cahul, mereu venim cu mare încredere, cu mare dragoste, pentru că știm că aici avem prieteni și oameni cu suflet mare”.

Spovedania unui teatru” este un spectacol despre istoria unei trupe și despre oamenii care s-au sacrificat, care și-au dăruit energiile, puterile, pentru ca la Cahul să existe un teatru.

Alina Carp: „Datorită scenei simt fericirea”

În monologul actriței Alina Carp, aceasta menționează că în viața de zi cu zi este o persoană timidă, însă teatrul a făcut-o să aibă curaj în scenă, unde poate juca orice rol – regină, văduvă, mătușă, amantă, chiar și prostituată.

Scena, teatrul sunt viața mea, cu asta trăiesc, datorită scenei și teatrului simt fericirea, mă simt împlinită aici. Am emoții deoarece vorbesc despre mine, sunt emoții mai pătrunzătoare, mai deosebite, altfel decât atunci când joc într-un spectacol obișnuit”, menționează actrița Alina Carp.

Tudor Andriuță, actor, artist emerit, spune că a fost o necesitate de a se mărturisi publicului: „Într-adevăr, avem și noi dreptul să ne spovedim. Cum am ajuns pe scenă, cine suntem, cum gândim, ce simțim, ce facem, ce-o să facem – despre toate astea le vorbim spectatorilor. Eu, de pildă, fac ce-mi place și cred că munca mea pe scenă le place și spectatorilor. Când sunt pe scenă, mă contopesc cu spectatorul, suntem un întreg”.

Mă conving a câta oară că teatrul nostru, „B.P. Hasdeu”, provoacă publicului un adevărat catharsis, chiar și când se joacă o comedie, dar mai ales când este vorba de o asemenea spovedanie, o asemenea destăinuire a actorilor, în fața noastră, a spectatorilor, care vă redescoperim”, a subliniat după spectacol viceprimarul orașului Cahul, Tatiana Romaniuc.

Dumitru Crudu: „Spovedania unui teatru” m-a emoționat până la lacrimi

Pentru mine teatrul din Cahul este o oază de talente. Acești oameni au trăit în condiții dificile, totuși s-au manifestat ca adevărați artiști, actori. Eu îi prețuiesc pentru tot ce fac, și pentru spovedania de astăzi. Au avut un drum greu, un destin cu momente dramatice, dar ei sunt permanent fericiți, pentru că fac lucruri mari pentru Cahul”, a spus pentru „Gazeta de Chișinău” unul din spectatori, Vasile Coțet. 

Un invitat special la eveniment a fost scriitorul Dumitru Crudu: „Mi se pare un eveniment deosebit și un mare spectacol. „Spovedania unui teatru” m-a emoționat foarte tare, de câteva ori am simțit cum îmi izbucneau lacrimile și îmi curgeau pe obraz. Voi, actorii, ați învins în războiul pe care l-ați purtat și asta am văzut în spectacolul pe care l-ați jucat, că sunteți niște învingători”. 

Evenimentul a fost coordonat de regizorii Mihai Fusu și Luminița Țâcu. Au participat la spectacol actorii Tudor Andriuță, Alina Carp, Rodica Ciobanu, Gheorghe Mândru, Natalia Mândru-Ciolac, Oleg Mereoară, Diana Mititelu, Constantin Mocanu, Aurica Țurcanu. 

Acest spectacol-conferință face parte din proiectul Platforma Națională de Dezvoltare și Promovare a Teatrului Documentar, inițiată de Centrul de Arte COLISEUM și condusă de Luminița Țâcu și Mihai Fusu. Proiectul este finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și include mai multe activități dedicate teatrului documentar.

Autoare: Ludmila Hițuc

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE