„Am fost student la Kiev, acest oraș are o dimensiune metafizică pentru mine”

Interviu cu Vladimir Bulat, critic și istoric de artă

– Spune-mi, te rog, Vladimir Bulat, ce înseamnă azi Kievul pentru tine?

Kievul este orașul în care am făcut primul an de studii superioare, la facultatea de istoria artelor. Se întâmpla în amurgul URSS. Multe cursuri deja mi s-au predat în limba ucraineană, dar examenele le susțineam în rusă. Nu a fost ușor. Dar am întâlnit acolo profesori absolut extraordinari, inegalabili. Am mai vizitat o singură dată Kievul, în 1993. Deci, acum aproape trei decenii. Prin urmare, acest oraș pentru mine are o dimensiune metafizică mai degrabă, dar e una puternică, cu un ecou profund în sufletul meu. Atât de adânc s-a înrădăcinat în sufletul meu trăirea acelei epoci, încât în perioada 2008-2010 am scris câteva texte, rămase inedite, care se situează la granița dintre memorialistică și eseu. Aceste scrieri sunt despre orașul Kiev, despre metrou, despre prima iubire, despre descoperirea credinței în Dumnezeu, despre strada pe care s-a născut Mihail Bulgakov… Am și un eseu despre catedrala Sfântul Vladimir, unde am văzut cununia simultană a 17 cupluri, ceva unic. Nu am mai trăit nicăieri ceva similar. Sunt niște subiecte foarte dragi mie, de aceea am simțit nevoia să le consemnez, să le fur din calea uitării.

– Ai vizitat Lavra Pecerska?

Da, ține tot de acel episod îndepărtat în care eram student la Kiev, iar impresia a fost năucitoare, pentru că mă aflam într-un loc care a dat lumii sute și sute de sfinți. Atunci nu am fost deloc conștient de asta, vedeam doar hrube, caverne cioplite în piatră, vedeam oseminte umane, simțeam miros de tămâie, clipocitul lumânărilor… Apoi, un îndelung fior interior a dat sens adânc tuturor acestor trăiri brute. Sper ca cei de azi, care se înfruntă orbește pe câmpurile de luptă, să fie orbiți de lumina „revenirii în fire”, cum a pățit la un moment dat fiul cel rătăcitor.

– Cum comentezi poziția clerului rus față de războiul din Ucraina?

În marea lui majoritate acest cler din Rusia este aservit poziției oficiale a Întâistătătorului BORuse, iar această poziție este de a susține îndârjit un război halucinant, de agresiune! Acest fapt este de neconceput pentru o biserică creștină!

Biserica și războiul nu pot sta deloc la aceeași masă, nici pe aceeași parte a baricadei măcar. Este o anomalie. O inepție, cu neputință de înțeles. Este o întunecare definitivă a minților. Dar e și o atitudine profund schismatică, căci contrazice flagrant îndemnul lui Dumnezeu Însuși: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Evanghelia după Matei, 5, 9). Deci, cei care militează pentru război nu vor deveni niciodată fiii lui Dumnezeu!

– Ce sentimente ți-au trezit declarațiile patriarhului Kiril?

Oroarea mă cuprinde când mă gândesc, și când conștientizez că păstorul poate asmuți hienele asupra propriilor oi și miei!

– Cât de creștină e sfințirea tunurilor?

Este o practică ce nu are temei teologic. De ce nu se sfințesc satârul și cuțitele din măcelării? Ar fi, parcă, mai motivat un preot să o facă, căci acestea sunt de real folos pentru mâncătorii de carne! Sau putem crede că erau sfințite și uneltele de tortură cu care au fost muceniciți sfinții?

– Ce spun despre acest război credincioșii din România?

Instituția bisericii creștine și probabil și celelalte culte, împreună cu enoriașii lor, s-au mobilizat să ajute în toate felurile pe refugiații plecați din calea războiului din Ucraina. Asta contează, nu ce păreri au, căci acestea nu ajută sufletele, nici trupurile celor care sunt în suferință, în bejenie și incertitudine. Fapta este lucrătoare, nu vorbăria, opiniile de care s-a umplut lumea!

– Cum îți controlezi frica de război?

Întreaga lume europeană cel puțin este într-un război cibernetic, informațional, propagandistic. Lumea trăiește în plină confuzie și manipulare. Trebuie reamintit că ostilitățile militare din țara vecină (începute acum mai bine de o lună) se succed unei șubreziri a încrederii populației dată de guverne, parlamente, organizații internaționale, care, printr-un efort susținut și menținut timp de doi ani, au schimbat fața pașnică a lumii contemporane.

– Te ajută arta bisericească și arta în general?

Arta este un dar pe care-l primim, prin oameni, de la Dumnezeu. Orice vine de la EL este ziditor, folositor, liniștitor și înălțător. Icoana este suprema întruchipare a lucrării lui Dumnezeu în faptele oamenilor. Susțin de ceva timp pe un canal internautic, zilnic, „Menologul zilei”, în care adun icoanele celor care se cinstesc în ziua respectivă, și îmi dau seama cât de bogată și polimorfă tradiție iconografică are lumea creștină, surprinsă sub formă de frescă, icoane, miniaturi, orfevrărie, textile, broderie etc. Avem o cultură vizuală de care puțini mai sunt conștienți azi, tot mai lipiți de tehnologie, și risipind Duhul care irigă această cultură.

– Ce fel de Paști vom avea primăvara aceasta?

Învierea lui Hristos este bucuria neasemuită pe care Dumnezeu ne-o face, fiecăruia. Ne pregătim cu întreaga noastră ființă pentru această întâlnire. Cu post, rugăciune, bunătate, asceză, milostenie, fapte bune, jertfire de sine… Sufletul creștinului este însetat de apa cea vie a izvorului dumnezeiesc. Căci anume Praznicul Învierii Domnului este apoteoza drumului nostru alături de Jertfa și Pătimirile lui Iisus Hristos, îndurate pentru noi, pentru ca făptura creată să devină aidoma lui Dumnezeu.

Acum, războiul este o încercare pentru toți. Creștinul autentic nu poate fi în nici o împrejurare adeptul războiului. Inima ta nu trebuie să admită omorul nici prin cuvânt.

– Care e forma ta de a te ruga pentru pace?

Rugăciunea mea – gândul permanent la Dumnezeu, nu poate fi decât una, scurtă: Doamne Iisuse Hristoase, dăruiește-ne pacea inimii și a cugetului, încetarea războiului, potolirea vrăjmașului, recăpătarea rugăciunii liniștitoare, și ne mântuiește pe toți!

Amin!