Dr. în istorie Viorica Olaru-Cemârtan: „O crimă împotriva umanității, repetată după același scenariu ca și în primele două valuri”

1176
0
Sursa foto: 1951deport.org

Astăzi se împlinesc 71 de ani de la al treilea val al deportărilor staliniste din Basarabia ocupată de URSS în Siberia și Kazahstanul de Nord – 1 aprilie 1951.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Acțiunea, denumită conspirativ „Sever” („Nord”) a început la 1 aprilie 1951, la ora 04.00 dimineața și s-a încheiat la 22.00, în seara aceleiași zile. În RSS Moldovenească au fost arestate și deportate în Siberia aproape 3.000 de persoane, între care 842 de copii.

Operațiunea „Nord” reprezintă ultimul, cel de-al treilea, val de deportare în masă a populației din teritoriile recent ocupate de către Uniunea Sovietică, care viza în special membrii Organizației Martorii lui Iehova și familiile acestora. Operațiunea a fost pusă în aplicare în baza  Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951.

Sursa foto: 1951deport.org

Un raport al Ministerului de Interne al URSS din 1956 arată că în regiunile Tomsk, Krasnoiarsk și Irkutsk din Siberia au fost deportați 7.449 de membri ai Martorilor lui Iehova din Basarabia, Bucovina de Nord, Galiția, Volânia, Belarusul de Vest și Țările Baltice.

„Acest al treilea val este mai puțin cunoscut, de obicei vorbim despre primul și al doilea val. El are o conotație religioasă, pentru că este îndreptat împotriva celor care împărtășeau cultul religios „Martorii lui Iehova”. Despre acest val se știe mai puțin, pentru că, numeric, este mai mic, deși asta ar trebui să conteze mai puțin. Contează faptul că s-a întâmplat această crimă împotriva umanității și s-a întâmplat repetitiv, adică, după același scenariu ca și în primele două valuri”, a declarat pentru „Gazeta de Chișinău” dr. în istorie Viorica Olaru-Cemârtan.

„Au fost deportate peste 2620 de persoane din RSSM, adică 723 de familii, toți erau membri ai cultului „Martorii lui Iehova” și trăiau în localitățile nordice ale Republicii Moldova. Trebuie să ținem cont de faptul că am avut regimul stalinist care nu accepta alte ideologii decât cea sovietică. S-a luptat foarte crâncen cu cei care gândeau altfel”, menționează dr. în istorie Viorica Olaru-Cemârtan.

Întrebată de reporterul „Gazetei de Chișinău” de ce au fost deportați anume adepții acestui cult, cercetătoarea a spus că „Deși erau în URSS în acea perioadă și alte culte, cultul „Martorii lui Iehova” era specific, pentru că ei se supuneau centrului lor Internațional din SUA. Sovieticii credeau că acest cult avea un rol de spionaj împotriva Uniunii Sovietice. Ei se temeau că „Martorii lui Iehova” transmiteau dușmanilor din SUA informații despre situația de aici. Un alt aspect ar fi că „Martorii lui Iehova” erau asociali, ei nu se supuneau statului. Ei țin doar de credința lor, de doctrina religioasă, nu colaborează cu statul, iar acesta era un aspect pe care sovieticii nu-l puteau tolera”.

Referindu-se la aria geografică a persoanelor deportate, dr. în istorie Viorica Olaru-Cemârtan a specificat următoarele: „Din aceste 2620 de persoane deportate, 273 de familii erau din Lipcani, 142 de familii – din Edineț, 93 de familii – din Brătușeni, Sângerei – 27 de familii, Târnova – 20 de familii ș.a. Acest val a avut loc în același timp și în Belorusia, în Ucraina de Vest și în Țările Baltice. Atunci, pe 1 aprilie, a fost operație pe întreaga URSS. Din Belorusia au fost deportate 400 de persoane, din Ucraina de Vest – 6000 de persoane, iar din Țările Baltice – circa 400 de persoane”.

„Din păcate, succesoarea de drept, Rusia, continuă să facă asemenea acte de terorism astăzi”, a opinat istoricul Viorica Olaru-Cemârtan.

În raportul Ministerului Securității de Stat al RSS Moldovenești din 4 aprilie 1951 (document reprodus mai jos, publicat în culegerea de documente a lui Valeriu Pasat, Трудные страницы истории Молдовы. 1940—1950-е гг. М.: ТЕРРА, 1994), se face o un bilanț amănunțit al operațiunii. Raportul este trimis ministrului Securității de Stat a URSS, Abakumov V.S., de către ministrul Securității de Stat a RSSM, Mordoveț I.L., contrasemnat de însărcinatul cu afaceri al MSS al URSS, Misiurev A.P.

1951-04-04-МГБ-МССР-МГБ-СССР.-Об-итогах-операции

Lucrarea „Teroarea stalinistă în RSSM, 1940-1941, 1944-1956. Deportările, exilările în Gulag, foametea” de Olaru-Cemirtan, Viorica, Editura LEXON PRIM, 2020 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE