Bogdan Aurescu: Demersul parlamentarilor primiți de ambasadorul rus nu are nici o valoare oficială

1298
0
Bogdan Aurescu se delimitează de demersul celor patru parlamentari români primiți în audiență de ambasadorul rus. Sursa foto: facebook/MAE

Demersul parlamentarilor români primiți în audiență de ambasadorul Rusiei la București nu are nici o valoare oficială. Iată ce declară la RFI ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, după ce trei parlamentari ex-AUR și unul de la PSD au cerut să fie primiți de diplomatul rus. Printre ei se află Diana Șoșoacă și Dumitru Coarnă. Ei i-au transmis ambasadorului rus dorința de neutralitate a României și disponibilitatea de a media negocieri de pace la București, informează rfi.ro.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Bogdan Aurescu spune că demersul celor patru parlamentari primiți în audiență de ambasadorul rus nu implică poziția statului român: „Cred că nici nu merită foarte multe comentarii un astfel de demers, care nu are nici un fel de valoare oficială, fără nici un fel de, să spunem, mandat din partea autorităților statului, deci nu exprimă decât eventual poziția personală a acelor persoane”.

În opinia sa, „dacă discutăm despre fondul problemei, adică despre ce înseamnă o poziție de neutralitate într-un conflict armat contemporan, este clar că avem de-a face cu un agresor, care este Federația Rusă, care în mod ilegal folosește forța armată împotriva Ucrainei, care este statul victimă și orice stat care este terț față de conflict, deci nu este implicat direct în conflict, are obligația de a ajuta victima și nu de a menține o situație de perfectă neutralitate. În Dreptul internațional contemporan, neutralitatea nu mai presupune o imparțialitate perfectă față de părțile diferendului, ci presupune o atitudine de sprijin pentru victimă”, scrie rfi.ro.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE