Desacralizarea războiului

Dezamăgire mare în rândul apologeților războiului odată cu primele semne că părțile beligerante ar putea ajunge la înțelegere. Niciun pericol pentru ei. Măcelul continuă. Iar după un posibil armistițiu, războiul va reveni la clasica lui formă hibridă. Nu va înceta nicio clipă bătălia informațională (asimetrică, deoarece libertățile sunt diferite într-o țară democratică și în una totalitară). Reținusem replica unui analist militar din Ucraina: chiar și în condițiile războiului și ale stării de urgență, noi rămânem o societate deschisă, democratică și pluralistă. În esență, tocmai pentru asta luptăm.

Cu totul alta e noosfera informațională în țara agresoare, amenințând deschis întreaga comunitate a democrației. Este interesant să urmărești deciziile „organelor de drept” din Rusia, care luptă (și ele) împotriva „nazismului” ucrainean. Sunt arestați oameni care au ieșit nu doar să protesteze împotriva invaziei rusești, ci împotriva războiului în genere. „Succesoarea de drept” a „bastionului păcii” interzice protestele împotriva războiului! O imagine emblematică: un uriaș polițist, echipat până-n dinți, însoțește o mică infractoare (care i-ar încăpea în palmă), ținând în mână „arma” acesteia, confiscată: un porumbel de hârtie. Nu un mesaj „contra”, ci unul „pro”: un mesaj simbolic pentru pace. O altă imagine: o ființă evlavioasă, pe fundalul unei bisericuțe, cu o foaie care citează din Decalog: „Не убий! – Să nu ucizi!”. Iar o femeie e arestată și amendată cu suma maxim posibilă în aceste cazuri (50 de mii de ruble) pentru sloganul: „Fascismul nu va trece!”

Iată marea spaimă a regimului de la Kremlinul de astăzi (dintotdeauna?) – discursul pacifist. Or, într-o lume împăcată cu sine, cum să bagi o jumătate din populația propriei țări prin pușcării? Cum să-ți pui la zid toată camarila de ieri, pe care azi o consideri periculoasă pentru propria-ți securitate? Cum să-ți ataci vecinii, cum să te răstești la ei și să intri, intermitent, în teritoriul lor, ca să faci „ordine” (vezi Ungaria, Cehoslovacia, Afganistan, Georgia, Moldova, Ucraina)? Pentru astea, populația trebuie ținută sub flamura războiului, a luptei „de clasă”, de „eliberare națională” (mai nou: „denazificare”), a „luptei… pentru pace” (alias: „demilitarizare”). Nu contează cum se numește, război să fie!

Culmea interdicțiilor a fost blocarea site-ului rusesc pe care se difuza serialul de desene animate „Maseanea”. Un film cu elemente de pop-cultură și absurd, în maniera serialului american despre familia Simpson. Până mai ieri absolut apolitic (sau: indiferent politic), în acest serial lucrurilor li se spune pe nume, așa cum bufonul rostește adevărul, necamuflat și nemachiat. Se alege praf din bravada eroizantă a războinicului. Privit dinspre grijile cotidianului, împăratul agresor e jalnic și merită doar dispreț. Iată un al doilea pericol: desacralizarea măcelului și a măcelarului!

Am urmărit o polemică în jurul unui sondaj care arată că doar 20% din tinerii de azi sunt gata să meargă la război. Nu e doar frică aici, e vorba de eficiența propriului sacrificiu: dacă moartea mea salvează viața apropiaților sau a umanității, e una, dar dacă e doar capriciul unui sociopat? Eu aș face acest sondaj mai aplicat: dintre firile războinice, care instigă la ură, care văd rezolvarea problemelor doar prin violență, prin „lupte eroice”, prin noi războaie (azi, aproape inevitabil, mondiale), câți sunt gata să meargă să-și apere idealurile cu arma în mână? În bătăliile din estul Ucrainei, unii sunt de părerea că Putin luptă cu „globaliștii”, alții – că imperialismul rus trebuie pus la punct de NATO (cu riscul declanșării unui război mondial, nuclear). Având în vedere că acolo avem toate datele problemei, de ce nu s-ar înrola, toți cei care susțin ardent unul din aceste puncte de vedere extreme, în una dintre armate, în batalioanele „internaționaliste” sau în „legiunea străină”? Să-i aud cum dictează de acolo, din tranșee: război până la victoria finală!

Eficient sau ba (nu e simplu să ai o armată de pacifiști în urbe și o hoardă de barbari războinici la porțile cetății), discursul pacifist e un semn al timpurilor noastre. Problemele globale azi sunt altele decât împărțirea de teritorii și sfere de influență. Soluția (globală) e una: demilitarizarea/ denazificarea totală (începând cu cei care au propus sloganul pentru ucraineni). Renunțarea la război ca o „continuare a politicii”.

Nu provocarea agresorului, pentru a-l pune apoi la punct, ci refuzul oricăror conflicte militare interstatale. În acest sens, sancțiunile trebuie să fie dure, totale, globale, iar sacrificiul – al tuturor. Or alternativa sancțiunilor e pedepsirea războinicului cu război, după regulile lui. Și cu consecințe previzibile, explicate într-un mic dialog cu valoare de parabolă: „Dacă toată lumea bună s-ar uni și i-ar omorî pe toți oamenii răi, în lume ar rămâne numai oameni buni? – Dimpotrivă, ar rămâne în viață doar ucigașii”. QED.