„De ce să ne pese? Vă zic de ce, războiului nu-i pasă de frontiere”

În fața unei tragedii precum e războiul din Ucraina, orice efort individual contează. Tânăra generație este profund afectată de războiul din Ucraina, trăind un adevărat șoc, cum spun ei, „un moment al adevărului pentru cei care vor să devină oameni de succes, nu prizonieri ai unei adolescențe în care să fie jertfită pacea”. Astfel, elevii Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din Capitală și-au exprimat gândurile și trăirile despre situația tragică din Ucraina la o întâlnire cu poeta și textiera Radmila Popovici.

Și soarele parcă era parte din evenimentul ce urma să înceapă în câteva minute. A simțit și el că despre pace va fi vorba. Sala de lectură a liceului, acolo unde urma să se desfășoare întâlnirea, era aranjată. Scaune pe stânga și pe dreapta unei mese rotunde, geamuri mari și un panou pe care scria: „Să fie pace – pace-n lume vrem!”.

Se făcu 12:45, iar elevii claselor a VI-VIII începeau să vină rând pe rând – cămăși albe, fețe acoperite de măști. Își ocupă locurile și o privesc stingher pe invitata de onoare a evenimentului, poeta și textiera Radmila Popovici.

Ea se prezintă și gheața necunoașterii începe să se topească. Radmila Popovici scrie poezii de când a înțeles că poate să exprime ceea ce gândește, în scris, iar primul vers înșirat pe foaie a fost despre ceea ce trăia Radmila pe la vârsta de 13 ani. „În acea perioadă se întâmplau lucruri care, din păcate, peste atâta timp, se repetă”.

De când a început războiul din țara vecină, Ucraina, Radmila Popovici nu poate scrie despre altceva decât despre ceea ce trăiește ea și alte mii de oameni.

„Sunt câteva imagini ale acestor zile care s-au lipit de min(t)e și nu mă părăsesc nici în scurtele perioade de somn: copilul din spitalul oncologic cu fila de caiet pe care scrie „nu războiului” în mânuțele palide, femeia gravidă rănită cărată pe targă printre ruine, bătrâna înzăpezită dusă cu căruciorul și groapa comună cu zecile de cadavre în saci de polietilenă de la Mariupol. Mii de alte imagini zguduitoare se perindă cu viteză în fața ochilor, dar acestea rămân simbolice. Copilul, gravida, bătrâna și morții grămadă. Un Auschwitz putlerist.

A lovi în cei mai neajutorați… Aici nu doar cuvintele se sfârșesc. Aici e sfârșitul a toate. Pentru că nimic mai jos nu poate fi.

Mă doare să fiu om.” .

Dialogul literar a început cu amintirile din copilărie ale Radmilei. „Învățam în Uniunea Sovietică pe atunci, și se organiza olimpiada raională pentru care trebuia să pregătim câte o compunere cu temă liberă. Îmi aduc și acum aminte că era un frig de crăpau pietrele, ianuarie-februarie, nu-mi aduc aminte exact, iar eu, lipită de sobă, am scris un poem lung, de vreo 12 strofe, care se numea „Ядерная зима – iarna nucleară”. A fost primul meu poem cu care am apărut în publicul larg. Un poem înspăimântător pentru un copil de vârsta voastră, care a scris despre asemenea grozăvii. Era un poem pe care l-am scris cu câteva zile înainte de olimpiadă, dar era ceea ce trăiam atunci”.

Radmila a luat locul întâi la acea olimpiadă raională, pentru că „am ridicat o astfel de întrebare și culmea: cine era țara care se temea de un atac nuclear? Uniunea Sovietică, astăzi succesoarea ei, e cea care amenință cu acest atac nuclear. Cum s-au întors lucrurile, dar pericolul a rămas același și sunt 37 de ani de atunci. Sper că răspunsul meu v-a făcut să înțelegeți cât sunt de aproape de voi astăzi, cei care trăiți ceea ce trăiam eu la anii voștri”.

Elevii au venit pregătiți la dialogul literar. Fiecare dintre ei a scris câte un „mesaj al păcii”, text în care au fost exprimate emoțiile, trăirile și felul în care percep ei situația din țara vecină, Ucraina.

 „Marele șoc s-a diminuat și mulți nu se mai gândesc la asta”

Bogdan Calinin este elev în clasa a 7-a, iar mesajul lui a fost cel care a emoționat-o atât pe Radmila Popovici, cât și pe cei prezenți în sala de lectură.

„Toți suntem la curent cu situația noastră, cu situația Ucrainei, situația tensionată chiar din lumea întreagă. Toți cunoaștem devastările de acolo – copii prigoniți, suferințe, răniți, moarte… Suntem așa de aproape, dar așa de departe în același timp, iar până la Odesa nu sunt decât vreo 150 km pe calea aerului. Toți știm ce se întâmplă acolo, dar mergem mai departe. Pur și simplu. Tăcem. Marele șoc s-a diminuat și mulți nici nu se prea mai gândesc la asta deja.

De ce? Întreabă unii. De ce să ne pese? Vă zic de ce, războiului nu-i pasă de frontiere. Refugiații curg la noi în țară, îngreunând o economie deja chinuită, prețurile cresc, iar comerțul este redus drastic. Majoritatea mărfurilor spre Moldova trec prin portul de la Odesa, pentru unii înseamnă că o carcasă de telefon nu mai vine, pentru alții medicamente și alimente, sau mai știi ce alte lucruri esențiale. Bine, și dacă mulți dintre ucraineni rămân aici? O să vrea să-și caute de lucru, dar aici deja locuri de muncă bine plătite nu prea sunt, așa că ce ne facem? Mai sunt și grânele și restul mărfurilor importate din Ucraina, câți oameni își câștigau pâinea din comerțul cu Ucraina, și câți sunt fără de venit acum?…”.

 „Aveți grijă să nu se iște nicio scânteie de ură și rea intenție între voi”

 Liliana Panfilov, director adjunct, responsabilă cu educația estetică în cadrul Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, iar evenimentele din ultima perioadă au motivat-o să organizeze un program prin care să contribuie la educația tinerei generații.

„Tot timpul au fost războaie. Niciodată nu m-am gândit că am să vorbesc despre versul lui Vieru, „Pentru pace, pentru pace, mulțumim frumos…” și să cred atât de mult în asta. Noi, dar mai ales generația voastră, vrea pace, nu război. Pacea trebuie aplaudată. Și așa cum sunteți acum așezați unul lângă altul, așa să fiți mereu. Aveți grijă să nu se iște nicio scânteie de ură și rea intenție între voi”.

În perioada 21-25 martie, Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” organizează Săptămâna Artelor.