Un bilanț al spionajului rusesc împotriva României (1912)

384
0

Nu este un secret că România a fost (și este în continuare – Al.M.) spionată (și) de ruși. Unul din cele mai importante obiective sau subiecte de spionaj a fost securitatea și armata română. În aceste procese erau atrași, în afară de profesioniști și străini stabiliți în țară, tot felul de români dubioși, mai bogați sau mai săraci, gata să-și vândă țara pentru o modestă simbrie.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Volumul „Armata Română sub lupa imperiului rus: 1912”, titlul dat de editorii acestei cărți (în original: «Вооруженные силы Румынии»), care este o reconstituire a lucrării secrete apărute la Sankt-Petersburg cuprinzând o totalitate de informații secrete militare românești, depistate de agenții Rusiei țariste, un rezultat a zeci și sute de spioni ruși, sau de cozi de topor române plătite de ruși, pentru a avea o informație veridică despre Armata Română. Această carte este aproape tot ce știau rușii în anul 1912 despre armata și securitatea statului român.

Această lucrare rusească apărută într-un tiraj extrem de limitat, fiecare volum fiind numerotat, a fost elaborată de Direcția Principală a Marelui Stat Major al armatei țariste. Proiectul de reconstituire a acestei cărți importante și prefața editorului aparține autorului acestor rânduri, iar traducerea din limba rusă și nota introductivă aparține col(r) de securitate, publicistului Alexandru Ganenco. Coperta și îngrijirea textului aparține Constanței Sinița și Elenei Cărăuș-Sinița, volumul are 260 de pagini în format A4.

Imperiul rus încă de la apariție și până la transformarea lui în imperiu sovietic a dus mereu o politică de agresiune, provocare și de spionaj în țările cu care are frontieră comună și nu doar în ele… Una din aceste vecine a fost România. Interesul Rusiei pentru România și în genere pentru peninsula Balcanică a fost întotdeauna major.

Poate din acest motiv cele mai multe războaie rușii le-au dus pe teritoriul principatelor și ulterior al României. Setea de noi pământuri, noi bogății naturale și umane i-a făcut pe ruși să stea mereu cu ochii pe principatele române, pentru a le cunoaște locurile slabe, punctele vulnerabile, obiceiurile naționale, pentru a fi folosite în interesul lor meschin. Dacă facem o retrospectivă istorică asupra acestui subiect, trebuie să recunoaștem că nici turcii, deși au stăpânit câteva secole principatele, n-au comis atâtea jafuri, distrugeri, batjocură, moarte, câte au adus rușii pe aceste pământuri românești. Știa ce știa marele domnitor Ștefan cel Mare, care, înainte de moarte, a lăsat poruncă fiilor săi să nu închine țara rușilor niciodată…

Câteva cuvinte despre colaborarea ruso-bulgară pentru spionarea aparatului militar românesc. În urma unei simple întâmplări, sunt aduse la lumină în anul 1907, aspecte de maximă importanță pentru securitatea națională. Din cauza numelui destinatarului și masivității pachetului, oficiul poștal din Odobești trimite Direcției Generale a Telegrafelor și Poștelor un colet considerat suspect; aceasta, la rândul său, îl trimite spre a fi verificat Siguranței Generale a Statului. Aici este deschis și examinat cu atenție ajungându-se la concluzia că este vorba de un caz ce poate afecta serios securitatea României.

Pachetul era destinat unui ofițer de artilerie bulgar, care locuia în Sofia, locotenentul G. Hesapcieff, și conținea hărți și planuri militare detaliate ale unei părți din Moldova. Într-un raport secret redactat la 12 noiembrie 1907 și prezentat atât ministrului de Interne, cât și celui de Război, directorului Direcției Poliției și Siguranței Generale, Ion (Iancu) Panaitescu, atrage atenția asupra acestui periculos caz de spionaj în care era implicată Bulgaria și foarte probabil Rusia Țaristă. Directorul Panaitescu evidențiază printre altele cooperarea existentă între instituțiile militare bulgare și ruse, având ca obiectiv comun spionarea țării noastre. Aceasta era vitală pentru armata și serviciul de spionaj țarist, deoarece orice intrare în țară a unui „supus” rus, indiferent că era civil sau militar, era riguros înregistrată și urmărită atât de poliție, cât și de Siguranță sau Jandarmerie.

Concluzia logică ar fi că spionajul acesta s-a făcut pentru interesul armatei bulgare. Dat fiind însă că regiunea reprezentată pe hărțile în cauză este situată dincolo de linia fortificată Focșani-Nămoloasa, regiune care cade în afara zonei de interese bulgărești, nu este exclusă posibilitatea ca acest spionaj să fie făcut de bulgari pe contul rușilor.

E posibil ca rușii să se folosească de ofițerii bulgari, acestora fiindu-le mult mai ușor să se strecoare neobservați în țară, amestecându-se printre muncitorii și negustorii bulgari, precum și printre covrigari și bragagii, care staționau la porțile tuturor cazărmilor și altor instituții militare de ale noastre, spre deosebire de cei ruși, cărora le-ar fi mult mai greu să facă acest lucru. Cel puțin acest lucru ni-l relatează mai multe documente din fondul 680 – „Direcția Generală a Poliției și Jandarmeriei Române”, dosare depozitate în Arhiva Națională a Republicii Moldova.

Este evident că acest raport al directorului general al Direcției de Poliție și Siguranță atrage atenția asupra necesității ca Marele Stat Major al Armatei să înființeze un serviciu de contraspionaj, care să fie bine organizat spre a putea demasca cu înlesnire pe spionii care mișună în țară.

În volumul „Istoria serviciilor secrete române” (Prahova, 2007), semnat de Paul Ștefănescu, putem găsi mai multe cazuri-exemple de spionaj în favoarea Rusiei, inclusiv despre cozile de topor de la noi. Unul din exemplele de spionaj intens mediatizat în opinia publică românească la începutul secolului XX, în care s-a stabilit implicarea spionajului rus, este cazul căpitanului de artilerie Rodrig Goliescu, talentat inventator în domeniul aviației, dar și un personaj dubios, setos de bani și slavă. Acesta în luna iunie 1912 a fost recrutat de serviciile secrete rusești ca informator.

Într-o notă descoperită ca urmare a percheziției efectuate la domiciliul său, Rodrig Goliescu își asuma în scris obligația de a transmite serviciului rus de informații o serie de documente referitoare la apărarea națională – planul de mobilizare al unui regiment de infanterie, cu toate datele necesare, ultima ediție a Regulamentului de mobilizare și planul de concentrare al Armatei Române în caz de război cu imperiul rus sau cu Austro-Ungaria, Planul Statului Major al transporturilor militare pe căile ferate în caz de mobilizare etc.

După ce a fost deconspirat de fostul său subaltern, pe care a încercat să-l implice în colectarea informațiilor, este judecat pentru înaltă trădare și contrafacere de sigilii și semnătură; și, prin sentința din 22 iunie 1913, primește 20 de ani de muncă silnică și degradare militară.

Am adus doar două exemple (deși au fost destul de multe – Al.M.) pentru a pune în lumină unele metode ale serviciilor secrete rusești de a depista și depozita informația secretă din țările aflate în vizorul intereselor rusești.

Volumul este destinat militarilor, istoricilor, juriștilor, diplomaților, politologilor, politicienilor, cursanților academiilor militare și tuturor celor pasionați de istoria adevărată.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT