Puternică și nebănuită, forța Dragostei

Ludmila s-a născut într-un sat cu ape line şi ierburi de mătase din regiunea Cernăuţi. La vremea destrămării fostei Uniuni Sovietice, absolvise Colegiul de Medicină din Chişinău. Tot atunci îi murise mama. Prea a fost nepregătită sărmana fată pentru această lovitură. Şi în vârtejul cela de tristeţe şi singurătate, s-a pornit cu bişniţa prin România. Aşa a ajuns să-şi găsească un loc de muncă la Botoşani. Aceasta fusese cea dintâi mulțumire pe care o simţise de când o învăluiseră amărăciunile.

Ludmila locuia la doamna Dascălu, ce se trăgea din Basarabia. Suflet bun avea gazda. Dar avea şi un nepot de la soră, Victor îi zicea, care numai de rele se ţinea. Rămăsese orfan de ambii părinţi la numai zece ani şi îl luase în grijă bunica bătrână.

Nepotul pornit pe rele

Ademenit de un grup de copii răi din mahala, pe la 11-12 ani intra prin ogrăzile oamenilor şi șterpelea ba o găină, ba o gâscă, ba ouăle din cuibar. Pe toate le ducea la târg, iar cu banii câştigaţi îşi cumpăra ţigări şi ciocolată. Când a împlinit 14 ani băiatul, bunica a murit.

Atunci l-a luat sub tutelă mătuşa. A încercat femeia să-l îndrume pe calea cea dreaptă, dar fără niciun rost. Deşi era talentat în ale scrisului, picturii şi cântecului, a mers să-şi continue studiile la un colegiu de economie. Cu toate restricţiile şi pedepsele aplicate de administrație, s- a ţinut de rele pe toată durata studiilor.

După absolvire n-a manifestat niciun interes pentru un loc de muncă deoarece nu dorea să muncească. Îi plăcea viaţa uşoară care nu cere eforturi. Părea preocupat mereu de multe gânduri, îşi făcea tot felul de planuri, însă, din lipsă de voinţă, le abandona foarte repede.

Dar ştiţi că este o vorbă – prost să fii, noroc să ai. Uite că Victor avea noroc la jocul de cărţi, câştiga în fiecare noapte bani suficienţi pentru cheltuiala de a doua zi şi pentru achitarea facturilor mătuşii. Deci, de bani nu ducea lipsă, aşa cum nu ducea lipsă nici de femei.

Ludmila şi nepotul se îndrăgostesc

Ludmilei i-a atras imediat atenția flăcăul căci era băiat frumos şi deştept la vorbă. Nutrea pentru el o simpatie deosebită. Întotdeauna când se întâlneau faţă în faţă, îi zâmbea cu bunătate. Astfel, de la o vorbă la alta, de la o întrevedere la alta, s-a trezit într-o bună zi cu fiorul plăcut şi în acelaşi timp dureros al unui început de dragoste.

Iubea în taină. Victor nici nu bănuia că fata e îndrăgostită. Tot farmecul şi frumuseţea dumnezeiască a fetei l-au răpus un pic mai târziu. În ziua când a descoperit că e frumoasă, a privit-o cu uimire şi încântare. Ochii ei i s-au părut de-o strălucire nemaiîntâlnită, ce i-au deşteptat în inimă nişte fiori care-l scuturau.

Într-o zi, cu sufletul mişcat de emoţii, i-a făcut declaraţia de dragoste. Deşi visa demult această clipă, fata nu i s-a aruncat în braţe. Ţinea bine minte o vorbă de-a mamei sale – femeia e ca o cetate, se cucereşte greu, de aceea era foarte rezervată, nu-şi exterioriza sentimentele. O strângere de mână, un sărut pe obraz a fost tot ce i-a oferit în primele trei luni de cunoştinţă.

Şi cu cât fata îl ţinea mai la distanţă, cu atât dragostea lui se aprindea mai tare. Oricât de încăpățânat era la ale lui, era de ajuns o privire de-a Ludmilei şi inima i se topea. Neașteptat și spontan, flăcăul s-a îndrăgostit, dar încă nu-și dădea seama de acest lucru. Ce puternică şi nebănuită e forţa dragostei adevărate!

Victor adesea nu-şi putea explica de ce emoţiile pe care le trăia în clipa când îi apuca mâinile iubitei erau mai presus decât tot ce încercase în relaţiile intime pe care le avusese până atunci. Ușor-ușor, de la o zi la alta, nimic altceva nu mai avea sens.

Jocul de cărţi, femeile rămâneau undeva într-o altă lume, o lume care se îndepărta de el. Lungi i se păreau zilele cât Ludmila era ocupată la serviciu, scurte erau clipele când se întâlneau şi vorbeau deschis despre tot felul de lucruri.

Mătuşa s-a bucurat nespus, văzându-și nepotul îndrăgostit până peste urechi. „Oare este posibil ca dragostea să-l povățuiască pe calea cea dreaptă?”, se întreba biata de ea mereu. A început să se roage în fiecare zi cu lacrimi lui Dumnezeu să-l ajute să iasă din mocirla păcatelor.

Iar în ziua când Ludmila a plecat în vacanță la Cernăuţi s-a gândit să-l pună la încercare pe nepot. A aprins mai întâi candela şi a potrivit-o sub icoane, apoi l-a invitat la o cafea. Printre gânduri şi vorbe, i-a zis: „Știi, Victoraș, Ludmila are un logodnic acolo la ea acasă. S-ar putea chiar în luna aceasta să facă înțelegerea pentru nuntă…”.

Vorbele mătuşii l-au lovit drept în inimă. A stat aşa încremenit vreo jumătate de oră, după care l-a podidit plânsul. Mătuşa, care nu ţinea minte ca Victor să fi plâns vreodată de când era la ea, a înţeles că nepotul iubeşte cu adevărat, dar l-a lăsat dus aşa pe valul durerii mai bine de o săptămână.

În tot acest timp flăcăul s-a frământat şi, pe la revărsatul zorilor într-o dimineaţă, s-a ridicat din pat şi a prins a se pregăti de drum. Cum l-a văzut cu mâna pe clanţă și cu geanta pe umăr, mătușa l-a întrebat: „Încotro te-ai pornit cu noaptea în cap?”. „La Cernăuţi”, a fost răspunsul.

Piatra de încercare

În acele clipe bătrâna l-a apucat uşurel de mână, l-a tras spre divan rugându-l să se așeze şi i-a spus: „Am vrut să mă conving dacă ții la Ludmila, dacă o iubești cu adevărat și am născocit această minciună. N-are pe nimeni fata, stai liniștit! E îndrăgostită și ea de tine, dar nu se grăbește să-și pună pe talger sentimentele”.

Victor a oftat uşurat, şi-a făcut semnul crucii, apoi a ridicat-o în braţe pe mătuşă rotind-o fericit prin cameră. Mătușa nu-l văzuse niciodată atât de fericit ori să-și facă cruce, cum niciodată nu se dădea dus la biserică sau la vreo mănăstire.

Cum s-a văzut slobozită din strânsoarea nepotului, i-a spus: „Dragul meu nepot, dacă vrei să fii fericit cu Ludmila, du-te mai întâi şi-ți mărturisește păcatele unui călugăr. O să vezi cum o să se schimbe spre bine toate în jurul tău.”

Victor i-a dat ascultare şi s-a dus să stea două săptămâni la Mănăstirea Sihăstria, unde a fost învăţat cum să se roage din inimă. A zăbovit în chilia unui călugăr bătrân câteva nopți, mărturisindu-i toate păcatele cele cu voie şi cele fără de voie. Întors acasă, i-a spus mătuşii că încă din copilărie nu mai simţise strecurându-i-se în suflet atâta lumină şi atăta căldură şi că a plâns cu lacrimi în faţa icoaneleor, cerând iertare pentru tot răul ce-l făcuse.

În toamnă, Victor a făcut admiterea la facultatea de filologie cu frecvență redusă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cu câteva zile înainte de sosirea Ludmilei s-a angajat pictor decorator la o agenție de prestigiu. În seara în care ea s-a întors din vacanță și a bătut la ușă, Victor a alergat imediat și i-a deschis.

I-a luat gențile și le-a trecut peste prag. Ce senzație ușoară, liniștitoare îl copleșise! „Bine ai revenit!”, i-a spus cuprinzând-o în brațe. Era pentru prima dată când făcea un astfel de gest. Ludmila i-a zâmbit binevoitoare. În altă seară, când s-a întors de la serviciu, a sărutat-o ușurel pe buze.

Cu lumină şi căldură în suflet

Mătușa era plecată la o prietenă. Cât Ludmila a întrat în baie să-și facă un duș, el s-a dus la bucătărie și a pregătit cina. În timpul cinei și-au povestit cum le-a trecut ziua, apoi Victor i-a vorbit cu însuflețire despre arta decorativă. Serile în casa mătușii se derulau cu episoade tandre în care îndrăgostiții se priveau unul pe altul cu un aer fericit, destins. Inima doamnei Dascălu se împlea de bucurie.

Victor și Ludmila înaintau cu pași ușori în dragoste, luând lucrurile așa cum sunt, fără să le forțeze. În vara următoare au plecat împreună la odihnă la munte. Acolo avea să trăiască Ludmila prima noapte de dragoste. Ardea de dorința de a-l simți contopindu-se cu ea. A fost și durere, dar și plăcere, și senzualitate. Au urmat alte nopți cu sentimentele în fierbere.

„Ce minunat e să fim singuri, fără teama să ne surprindă mătușa când ne împărtășim trăirile interioare”, i-a șoptit Ludmila în ultima noapte în camera din hotelul de la pensiune. Buzele lui i-au atins ușor gâtul, ceafa, spatele, apoi a lut-o în brațe și a dus-o la pat. Au avut cea mai frumoasă noapte de dragoste din acea primă vacanță în doi.

În toamnă, cu inimile pline de iubire, s-au căsătorit şi s-au aşezat pe un trai liniştit şi senin în casa mătuşii. Doamna Dascălu avea la acea vreme 78 de ani. Peste patru ani a plecat la ceruri. A murit împăcată că dragostea l-a ajutat pe nepotul ei pornit spre o viaţă uşoară, fără de griji, să arunce din spate sacul plin cu urâţenii.

Din ziua nunții eroilor noștri au trecut 19 ani, timp în care Victor nu a mai trecut pe la club să joace cărţi şi nici de răsfăţul femeilor nu a mai avut nevoie. Toată mângâierea îi vine de la Ludmila. Alături de ea, care e la fel de atrăgătoare ca în prima zi, continuă să trăiască clipe fermecătoare.

Un lucru părea să-i întristeze la începutul căsniciei – nu le trimitea Dumnezeu copii. Dar tot așteptând barza să treacă şi pe deasupra casei lor, au înfiat un băiețel și o fetiță, care au venit în familia lor ca un dar de Sus. Ei consideră adopția o binecuvântare. Spun că acești doi copii s-au născut din inimile lor.

Se roagă împreună cu Ludmila pentru sănătatea familiei. Victor, care multă vreme uitase de Dumnezeu, a ajuns să creadă în El cu toată inima. Zice că îi simte mâna ocrotitoare la tot pasul. Dumnezeu, Ludmila și copiii au devenit subiectul numărul 1 al vieţii sale.