Delegaţia ucraineană a ajuns la locul unde se vor desfășura discuțiile cu Rusia

955
0

Delegaţia ucraineană a ajuns luni la frontiera belaruso-ucraineană, unde urmează să înceapă la prânz (09:00 GMT) negocierile cu Rusia pentru a pune capăt invaziei lansate de Kremlin joia trecută împotriva Ucrainei, transmite EFE, citată de Agerpres.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Delegaţia ucraineană a ajuns la locul negocierilor cu partea rusă, în regiunea Gomel”, a relatat agenţia oficială belarusă BelTA, care a precizat că negociatorii ucraineni au aterizat cu un elicopter polonez nu departe de locul de desfăşurare a discuţiilor.

Din delegaţia ucraineană fac parte, între alţii, ministrul apărării Oleksii Reznikov şi consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, potrivit Reuters.

„Subiectul-cheie îl reprezintă o încetare imediată a focului şi retragerea trupelor (ruse) de pe teritoriul ucrainean”, a transmis preşedinţia ucraineană într-un comunicat în care anunţa sosirea delegaţiei sale la locul de desfăşurare a convorbirilor.

Din componența delegației mai fac parte șeful fracțiunii proprezidențiale „Slujitorul poporului”, David Arahamiya, prim-adjunctul șefului Delegației la Contactul tripartit, Andrei Kostin, deputatul Rustem Umerov și viceministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Mykola Tochytsky, precizează oficiul președintelui ucrainean, scrie „Ucrainskaia Pravda”, conform anticorupție.md.

Totodată, Preşedintele ucrainean Volodmir Zelenski le-a cerut luni soldaţilor ruşi care au invadat Ucraina să depună armele, transmite AFP.

Într-un mesaj video difuzat chiar înaintea negocierilor ruso-ucrainene din Belarus, Zelenski li se adresează direct, în rusă, militarilor trimişi de Moscova în ţara sa: „Depuneţi armele, plecaţi de-aici, nu-i credeţi pe comandanţii, nici pe propagandiştii voștri! Salvaţi-vă vieţile!”.

Tot luni, preşedintele a cerut Uniunii Europene să permită aderarea imediată a Ucrainei, pe baza unei proceduri speciale, informează Reuters. „Obiectivul nostru este să fim alături de toţi europenii şi, cel mai important, să fim egali. Sunt sigur că aşa este corect. Sunt sigur că merităm asta”, a spus el într-o înregistrare video distribuită în reţelele de socializare, notează Agerpres.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE