Producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile din Republica Moldova în anul 2021, conform estimărilor preliminare, a crescut cu circa 49,9%. Este cea mai mare creştere a producției agricole din cei 30 de ani de independenţă. Cu toate acestea prețurile la produsele alimentare continuă să crească lunar. Cel mai mare producător de pâine, SA „Franzeluța”, a anunțat la 1 februarie că va majora prețurile la tot sortimentul de pâine. Joi, 3 februarie, sortimentul de pâine al producătorului se vindea în magazine la un preț mai mare cu 30%.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEExperții susțin că creșterea prețurilor se datorează în mare parte crizei energetice, iar prețurile vor continua să crească și în 2022.
Record de recoltă, dar și prețuri mai mari
Biroul Naţional de Statistică precizează că majorarea producţiei globale agricole în 2021 a fost determinată de creșterea producţiei vegetale cu 75,5%. Astfel, în 2021 faţă de anul 2020 a crescut semnificativ volumul culturilor recoltate: a cerealelor şi leguminoaselor boabe – cu 2,71 milioane tone sau de 2,8 ori mai mult: porumbul pentru boabe – cu 1,55 milioane tone (de 3 ori), grâul – cu 988.000 tone (de 2,7 ori) și floarea-soarelui – cu 457.000 tone (cu 92,9%). Datele statistice arată că anul trecut a fost înregistrată cea mai mare recoltă de grâu, de porumb şi de floarea-soarelui din istoria Republicii Moldova. În plus, la începutul acestui an încă nu era strâns tot porumbul de pe câmp, iar circa 10% din suprafețe rămâneau nerecoltate.
Totodată, BNS ne arată că prețurile medii de consum în luna decembrie 2021 au crescut cu 13,94%, inclusiv la produse alimentare cu 17,46%, struguri proaspeți – cu 10,1%, carne de vită – cu 4,9%, pâine din făină de grâu – cu 4,5%, ouă de găină – cu 4,3%, biscuiți și turte dulci – cu 3,4%, cartofi – cu 2,6%, legume – cu 2,5% ș.a.
SA „Franzeluța” a majorat prețurile la tot sortimentul de pâine, cu excepția pâinii sociale
Cel mai mare producător de pâine a anunțat, marți, 1 februarie, că scumpirea este inevitabilă, întrucât costurile de până acum nu ajung la nivelul cheltuielilor de producere. Producătorul însă nu precizează și cu cât urmează să se majoreze prețul la pâine.
„Prețul pâinii a fost recalculat ținând cont de conjunctura de pe piață la achiziționarea tuturor materiilor prime, scumpirea gazelor naturale, carburanți, energie electrică și va fi afișat de la începutul lunii februarie”, se menționează în comunicat.
Totodată, în legătură cu implementarea noilor tarife la gazele naturale, combustibil și energie electrică, SA „Franzeluța” a decis să majoreze volumul de producție a pâinii sociale cu 54%, dar fără a modifica prețul final pentru consumatori.
Prețurile la produsele de panificație depind uneori și de factorul politic
Expertul în politici economice Viorel Chivriga a declarat pentru „Gazeta de Chișinău” că, indiferent de recolta majoră de cereale, prețurile la produsele de panificație depind și de alți factori, uneori și de factorul politic.
„La fabricile de pâine, în foarte multe cazuri, costul resurselor energetice contribuie destul de mult la creșterea prețurilor pentru produsele de panificație. Nu lucrează nimeni în defavoarea sa, numai din patriotism.
Dacă ne raportăm la marii producători de pâine, precum e „Franzeluța”, existau în trecut situații când prețurile erau păstrate deoarece apărea pe primul plan factorul politic”, spune Chivriga.
Subiect discutat și la Consiliul Suprem de Securitate
Luni, 31 ianuarie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate, unde membrii au ascultat raportul Băncii Naționale a Moldovei, instituție care este responsabilă prin lege pentru asigurarea stabilității prețurilor.
„Majorarea prețurilor la nivel internațional e o cauză obiectivă pentru creșterea prețurilor în țara noastră, însă trebuie folosite toate instrumentele legale pentru a tempera această tendință”, a spus șefa statului în cadrul ședinței. Drept urmare, CSS a recomandat Băncii Naționale să analizeze efectele intervențiilor sale de până acum și să le corecteze, atunci când acestea nu sunt eficiente. Între timp, Guvernul urmează să continue politica de susținere a categoriilor afectate cel mai mult de creșterea prețurilor.
În acest context, premierul Natalia Gavriliță susține că Guvernul s-a implicat și a obținut amânarea creșterii prețurilor la pâine pentru câteva luni.
Premierul promite că volumul pâinii sociale va crește cu peste 50%
„Am văzut că „Franzeluța” a anunțat scumpirea la o gamă largă de produse. Credeți-mă, am depus toate eforturile ca să asigurăm amânarea maximă a acestei decizii, care era cerută încă în noiembrie. Am reușit să ne asigurăm că prețul a rămas neschimbat în perioada sărbătorilor de iarnă, dar prețurile actuale au fost stabilite în 2015 și de atunci s-au schimbat multe lucruri. Întreprinderea activează în pierdere, de aceea a fost nevoită să scumpească mai multe produse. Pâinea socială va rămâne la același preț, iar volumul acesteia va crește cu peste 50% ca să aibă acces mai mulți cetățeni la ea”, a scris Natalia Gavrilița într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, miercuri, 2 februarie.
„Piața resurselor energetice este legată de cea a produselor alimentare”
Viorel Chivriga, expert în politici economice, ne-a explicat că, în pofida faptului că anul 2021 a fost unul foarte bun pentru agricultura din R. Moldova, au existat numeroase probleme pe care le vom resimți în acest an, 2022.
„Anul 2021 a fost unul destul de bun pentru agricultură, recoltele au fost mari, comparativ cu anii precedenți, dar a fost mai defectuos în ultima parte a sa. Mă refer la tergiversările privind noile ființări cu cerealele de prima grupă, cu recoltarea porumbului, aici existând probleme care vor contribui mult la ceea ce vom avea în acest an, 2022.
Referitor la prețuri, piața resurselor energetice este legată de cea a produselor alimentare și aici există o legitate și, cu părere de rău, ne oferă de multe ori surprize. Anul 2021 a fost unul diferit, recoltă multă și prețuri mari chiar peste limita medie anuală în fostul deceniu și a existat o cerere imensă la cereale atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Au existat și probleme la exportul de cereale, îndeosebi la porumb, care era recoltat și nu putea fi exportat în România”, spune expertul.
Cât despre creșterea prețurilor, Viorel Chivriga ne atenționează că vor fi la fel de mari și în 2022 luând în calcul prețurile la resursele energetice, care sunt mari, și că nu vom asista la căderi spectaculoase pe parcursul anului.
Prognoze moderate pentru 2022
Economiştii de la Expert-Grup prognozează că, după un an agricol foarte bun, cum a fost 2021, ne aşteptăm la o creștere moderată în agricultură în acest an.
Estimările arată că în anul 2021 valoarea adăugată brută din sectorul agrar s-a majorat cu 17%, în timp ce prognoza pentru anul 2022 este bazată pe o creștere de 2,4%.
Totodată, experţii susţin că evoluția exporturilor agricole ale Republicii Moldova este incertă, având în vedere vulnerabilitatea agriculturii la schimbările climei.
Autoare: Carolina CHIRILESCU
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE