Sergiu Tofilat, expert pe probleme energetice: „Nu cred că mărimea anunțată pentru agenții economici este suficientă pentru a ajuta businessul să treacă mai ușor peste această criză”

958
0

Sergiu Trofilat, expertul pe probleme energetice, într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL a menționat că „problemele pe care le creează „Gazprom” sunt de natură exclusiv politică” și că strategia de comunicare a guvernării de la Chișinău este în defavoarea sa.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Întrebat despre o părere avizată privind ceea se întâmplă pe piața gazelor naturale, expertul a menționat că: „La bursele europene, prețurile spot fluctuează în ultima lună în diapazonul de 800-1000 de dolari pentru mia de metri cubi. Evident, acest lucru ne afectează și pe noi. În octombrie 2021, la negocieri, „Gazprom” a modificat unilateral formula și a spus că tot ce ne poate propune este formula cea legată și de prețurile spot. Acest lucru înseamnă că noi trebuie să ajustăm metodologia noastră tarifară, astfel încât tarifele să fie ajustate lunar. În caz contrar, avem probleme cu plata facturilor la gaz către „Gazprom” și riscăm să rămânem fără gaze naturale”, conchide expertul.

Când a fost întrebat cum trebuia să reacționeze autoritățile pentru a ajuta SA „Moldovagaz” să-și plătească datoriile față de „Gazprom”, Sergiu Tofilat a spus că „a fost clar din 2021 că prețul de achiziție se va schimba”.

„…Atunci parlamentul trebuia să schimbe legislația, iar ANRE metodologia, așa încât ANRE-ul să aprobe tarifele lunar”, menționează expertul.

În același interviu, expertul pe probleme energetice a comentat și despre decizia guvernului privind compensarea primilor 500 de metri cubi de gaze consumate pentru agenții economici.

„Întrebarea este cât de competitivă este producția noastră în comparație cu cea din țările vecine. Nu am acum suficiente date să spun dacă noi suntem într-o situație mai bună sau mai proastă. Dacă reieșim strict din modificarea prețului pentru achiziție a gazului, noi suntem cam în același trend cu țările vecine. De exemplu, noi am plătit în noiembrie-decembrie, 450 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze, prețul mediu cu care „Gazprom” a exportat a fiind în octombrie de 443 de dolari, iar în noiembrie, de 503 dolari. În principiu, noi plătim prețul mediu cu care „Gazprom” exportă gazele în alte state. Evident că orice compensație este binevenită, dar nu cred că mărimea anunțată pentru agenții economici este suficientă pentru a ajuta businessul să treacă mai ușor peste această criză. Pentru întreprinderile mici, da, cred că este ceva consistent, iar pentru întreprinderile mijlocii și mari nu cred că face mare diferență”, conchide Sergiu Tofilat.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE