Ambasadorul României în R. Moldova: „Educația despre Holocaust trebuie să devină un punct de reper pe agenda noastră comună”

602
2
Sursa foto: Radio Chișinău

În contextul marcării „Săptămânii Memoriei” dedicată comemorării victimelor Holocaustului, ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a venit cu un mesaj. Excelența Sa a subliniat faptul că lecția dură a Holocaustului trebuie să funcționeze ca un far care să ne ghideze pe drumul nostru European.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Publicăm, în continuare, întregul mesaj transmis de ambasadorul României în R. Moldova.

„Distinși reprezentanți ai comunității evreiești și rromă,

Mă simt onorat să mă adresez dumneavoastră în Săptămâna Memoriei consacrată comemorării victimelor Holocaustului, care debutează cu expoziția de fotografii „Rabinii Europei în timpul Holocaustului” și masa rotundă cu genericul „Trecutul istoric al comunității rome. Holocaust – genocidul împotriva romilor”.

Prin acțiunile ce vor fi organizate în această săptămână aducem un pios omagiu victimelor Holocaustului și îi onorăm pe supraviețuitorii celei mai odioase desfășurări de forțe criminale pentru exterminarea semenilor din istorie.

Pentru toate viețile nevinovate curmate – bunici, părinți, soți, fii și fiice, și pentru suferințele îndurate de supraviețuitori, dar și de familiile și urmașii acestora, reafirmăm angajamentul nostru de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste suferințele și jertfa lor și de a ne opune cu toată forța repetării unei astfel de tragedii. Amintirea și cinstirea memoriei victimelor Holocaustului reprezintă o datorie fundamentală a tuturor.

Acum circa opt decenii, începea deportarea forțată a evreilor și rromilor români în Transnistria, campanie în care 120.000 de semeni ai noștri au parcurs un drum al morții. Tortura, foametea, bolile, condițiile mizere și inumane în care au fost siliți să trăiască, deposedarea de orice fel de bunuri, drepturi și demnități, sub amenințarea constantă a morții au fost puse în practică de criminali ai regimului mareșalului Ion Antonescu care au fost condamnați pentru crime de război.

Voi continua să reafirm cu tărie că lecția dură a Holocaustului trebuie să funcționeze ca un far care să ne ghideze pe drumul nostru European, iar pe puținii supraviețuitori pe care timpul ni-i îngăduie, trebuie să-i prețuim și să-i onorăm.

România este angajată constant în ceea ce privește asumarea trecutului, respingerea și sancționarea oricărei forme de manifestare a antisemitismului, precum şi condamnarea negării şi distorsionării Holocaustului și va continua să promoveze definiția de lucru a antisemitismului, fiind una dintre primele țări care a introdus în legislație această definiție.

Totodată, România a adoptat în anul 2021 Strategia Națională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023, precum şi planul de acțiune pentru implementarea acesteia.

De asemenea, se întreprind eforturi pentru finalizarea lucrărilor de amenajare a „Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului” din România.

Suntem convinși că educația despre Holocaust trebuie să devină un punct de reper pe agenda noastră comună. Nu voi obosi să repet că educarea tinerilor este cea mai bună reacție pe care o putem oferi la provocările contemporane la adresa valorilor fundamentale ale umanității. Numai astfel tânăra generație va avea șansa redescoperirii valorilor europene perene: toleranța, respectul pentru diversitate, responsabilitatea. Să nu ne lăsăm prinși în capcana ignoranței, a discursurilor populiste, să nu rămânem tăcuți în fața tentativelor de rescriere a istoriei și de negare a adevărului. Să rămânem, de asemenea, vigilenți și fermi în lupta cu antisemitismul, intoleranța, extremismul și populismul.

Cu gândul la suferințele unor suflete inocente și la cele ale supraviețuitorilor noștri, să acționăm uniți și solidari pentru apărarea și promovarea principiilor și valorilor democratice.

Fie ca memoria victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!”

Totodată, ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Daniel Ioniță, va depune azi, 27 ianuarie 2022, un buchet de flori la monumentul Victimelor Fascismului.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

2 COMENTARII

  1. Cunoaștem faptul că diplomații fac diplomație, savanții – știință, cercetare, inovare, iar educatorii- educații, plugarii – pâinea de toate zilele. Atunci ar fi cazul că în învățămînt să fie introdus un curs de combatere a antiromânismului, educare a adevăratului patriotism românesc. De elaborat un act ce ar combate antiromânismul… Fiindcă în RM românii sunt desconsiderati, discriminati, umiliti, iar peste Prut, câte odată, cum numiti …ruși. Vă amititi de cazul Leonidei Lari, deptată, cand cine va i-a spus că ar fi rusoaică. Ea care era vnată și de separaatistii de la Tiraspol ??!! De retrezit românul din somnul de moarte, cum se spune în impul de la București. De readus imnurile dee glorie mai despe la emisiunile RV si TV, fiindcă mai multe melodii lacrimogene, deprimante, nu trea ai ce asculta la RRA. Poate că și asta e cauza exodului când românul este considerat .. străin. Doar de multe ori li s-a spus … Dacă sunteti români, plecati în România…

  2. Sorry pt gafe ortografice 27 ianuarie

    Cunoaștem faptul că diplomații fac diplomație, savanții – știință, cercetare, inovare, iar educatorii- educații, plugarii – pâinea de toate zilele. Etc Atunci ar fi cazul că în învățămînt să fie introdus un curs de combatere a antiromânismului, educare a adevăratului patriotism românesc. De elaborat un act juridic ce ar combate antiromânismul… Fiindcă în RM românii sunt desconsiderati, discriminati, umiliti, iar peste Prut, câte odată, cum numiti …ruși. Vă amititi de cazul Leonidei Lari, deputată, cand cineva i-a spus în parlament , că ar fi rusoaică. Ea care era vînată și de separaatistii de la Tiraspol ??!! De retrezit românul din somnul de moarte, cum se spune în imnul de la București. De readus imnurile de glorie mai des pe la emisiunile RV si TV, fiindcă acolo se perindă doar mai multe melodii lacrimogene, deprimante, nu prea ai ce asculta la RRA. Poate că și asta e cauza exodului când românul este considerat .. străin în Patria lui. Doar de multe ori li s-a spus în RM … Dacă sunteti români, plecati în România…