Trei băieți cu vârste de 11-13 ani, dintre care doi frați, au blocat ușa magherniței unde se afla tatăl lor invalid (42 de ani) și au incendiat cocioaba, dând foc la un braț de vreascuri. Motivele nu se cunosc. Oamenii din sat spun că minorii nu sunt la primele abateri de la lege. Bărbatul a fost salvat de la incendiu de către un vecin, iar cei trei minori sunt cercetați penal în stare de libertate. Frații cresc într-o familie de cinci copii, cu părinții divorțați, unde s-a consumat constant mult alcool. Miercuri, 12 ianuarie, în cadrul Comisiei multidisciplinare, s-a decis ca mama copiilor să fie decăzută din drepturile de părinte, iar copiii să fie luați din familie.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEIncidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:00, în localitatea Jevreni, din raionul Criuleni.
„Copii fără stăpân”
Alexei Racu, conducătorul artistic al formațiilor „Țărăncuța” și „Pandurii” din Jevreni, Criuleni, ne-a mărturisit că, din păcate, nu are ce spune de bine despre cei doi minori. Băieții cresc alături de un alt frate mai mare și două surori într-o familie social vulnerabilă, cu părinții despărțiți. Copiii cresc fără a fi educați, supravegheați și direcționați cum ar avea nevoie. „Sunt copii fără stăpân”, spune consăteanul lor. Mama minorilor l-a părăsit pe tatăl lor, care locuiește într-o magherniță, unde este o cameră cu o lejancă. Bărbatul este invalid și nu se poate deplasa. Mama copiilor stă cu aceștia și cu un bărbat în altă casă, care nu este a lor. În familie se bea mult alcool.
„Copilașii, dacă nu sunt luați mâine-poimâine sub supraveghere, vor face și mai mari greșeli. Ei au intrat în mai multe curți și au făcut bazaconii. La mine au intrat de hramul satului (9 octombrie 2021), de fapt, au venit după vin, după ce vecinul a refuzat să le vândă vin din cauza că sunt minori. Nu le-am dat nici eu vin. Drept răsplată mi-au stricat beciul și alte lucruri. Numai să facă ceva rău”, ne-a spus Alexei Racu.
Bărbatul a mers la sectorul de poliție și a povestit, a demonstrat cu înregistrările video acțiunile minorilor. Nu s-au luat măsuri, deoarece polițistul i-a spus că băieții sunt minori.
Potrivit lui, mama copiilor (40 de ani) nu este angajată în muncă, dar primește suma de șase mii de lei de la stat, pe care-i bea după bunul său plac și nu îngrijește de copii.
„Ei peste tot unde se duc fac ceva rău. S-au dus la casa tatălui lor care stă într-o cocioabă, singur. Au aprins un braț de vreascuri pe lejancă”, ne-a povestit bărbatul cele auzite de la consăteni. El susține că și asistența socială nu poate să le facă nimic, „dacă mama lor zice că ei nu o ascultă și că pot s-o bată și pe ea. Are frică și ea”, ne-a spus Alexei Racu.
O familie alcoolizată
GAZETA de Chișinău a întrebat-o pe Lidia Brânză, medic de familie în Jevreni, despre starea sănătății tatălui și a copiilor din această familie.
Potrivit medicului, tatăl copiilor are diabet zaharat, formă medie, hipertensiune arterială. Acesta refuză totdeauna să facă tratament, deoarece face abuz de alcool. „Atunci când i s-a propus spitalizarea nu a acceptat niciodată. El refuză orice ajutor din partea medicului și a asistenței sociale”, ne-a comunicat doctorul Brânză.
Cu referire la copii, medicul ne-a spus că toți cinci copii – trei băieți și două fete, s-au născut la Jevreni, Criuleni. Cel mai mare băiat are 15 ani și învață la o școală profesională, băieții, de 11 și 13 ani, sunt elevi la gimnaziul din sat, iar fetițele merg la grădiniță. Familia este în evidența asistentului social.
„Copiii, de mici, niciodată, nu au fost îngrijiți. Totdeauna cu pediculoză, cu scabie, nehrăniți la timp. La vizitele permanente la domiciliu erau discuții între părinți și membrii comisiei multidisciplinare. Cu această familie s-a lucrat ani la rând. Mama nu a avut grijă de ei. Ea lucrează vara cu ziua, iar iarna trăiește din indemnizațiile sociale ale copiilor. Face abuz de alcool. Totul a fost în zadar până acum. S-a ajuns la linia roșie”, ne-a explicat cu exemple și argumente, medicul de familie, care susține că, deseori, a făcut vizite la domiciliul familiei respective.
Potrivit Lidiei Brânză, copiii și familia au primit ajutor și asistență din partea statului.
„Autoritatea publică locală le-a acordat întotdeauna ajutor și asistență. Noi, la Centrul medical, i-am tratat la necesitate. Azi, 12 ianuarie, a avut loc ședința Comisiei multidisciplinare, unde au fost prezenți primarul localității, polițistul de sector, directoarea gimnaziului, mama copiilor, medicul de familie, asistentul social din sat. S-a decis că acești copii nu mai pot sta în această familie. Mama spune că nu poate face nimic. Noaptea fug de acasă. Fură. Miercuri, 12 ianuarie, la primăria din sat, în cadrul Comisiei multidisciplinare, s-a decis ca mama să fie decăzută din drepturile de părinte, iar copiii să fie luați din familie. Vor fi dați într-o familie parentală”, relatează medicul de familie.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE