În prima jumătate a anului 1960, numărul comunităţilor religioase romano-catolice din RSSM s-a redus de la patru la două¹. Acest lucru însă nu însemna că guvernanţii sovietici au renunţat la concepţia totalitară ateistă de lichidare a credinţei religioase din RSSM.

La 26 aprilie 1960, a avut loc şedinţa Biroului CC al PCM. Printre problemele puse pe ordinea de zi a şedinţei la numărul 6 este înscris: „Despre măsurile privind lichidarea încălcărilor din partea clerului a legislaţiei sovietice despre culte”. În extrasul strict secret nr. 5 din 26.04.1960 se menţionează că „unii bisericani şi sectanţi, încălcând grosolan legislaţia sovietică, îi provoacă pe credincioşi să refuze satisfacerea serviciului militar în Armata Sovietică, participarea la alegerile deputaţilor în Soviete, aţâţă credincioşii la construcţii ilegale ale clădirilor bisericilor, la semnarea diferitor demersuri privind deschiderea bisericilor şi caselor de rugăciuni, adună semnături sub diferite cereri, pe care de multe ori le falsifică.

În republică există mai bine de 400 de biserici neactive, în care serviciul divin a fost întrerupt din 1944. În unele raioane clădirile bisericilor dezactivate sunt valorificate (raionul Criuleni, Kotovsk şi altele). În acelaşi timp multe comitete de partid orăşeneşti şi raionale, executive raionale şi orăşeneşti nu întreprind măsuri pentru a folosi spaţiile libere ale clădirilor bisericilor, care ar putea în scurt timp să fie reorganizate pentru cluburi, biblioteci sau pentru necesităţi gospodăreşti. Folosindu-se de aceasta, clerul şi bisericanii păstrează ilegal sau formează pe lângă bisericile dezactivate consilii bisericeşti, trezind interesul populaţiei pentru treburile bisericii, ştirbind prin aceasta drepturile cetăţenilor…”².

Documentul nominalizat a fost semnat de secretarul CC al PCM, Z. Serdiuc, care solicita în continuare mobilizarea tuturor funcţionarilor statului sovietic şi a fiecărui comunist în parte împotriva credincioşilor şi a tuturor instituţiilor de cult din RSS Moldovenească.

Potrivit evidenţei comunităţilor şi grupurilor religioase în RSSM, la 1 ianuarie 1962 numărul catolicilor s-a redus până la 550³. Către sfârşitul guvernării hruşcioviste, în 1964, de exemplu, numai în or. Chişinău comunitatea catolică număra până la 400 de credincioşi, fapt care vorbeşte despre o înviorare a activităţii respectivei comunităţi⁴. La finele anului 1964, potrivit evidenţei bolşevice, în RSSM erau înregistraţi 2.050 catolici, dintre care 440 la Chişinău, 400 – la Bălţi, 150 – la Bender, 300 – la Râbniţa, 300 – la Criţoaia, 200 – la Stârcea ş.a.⁵.

Câteva cuvinte despre poziţia bisericii ortodoxe ruse, care încă din 1944 a fost implantată violent şi în RSSM, faţă de biserica catolică din RSSM în perioada nominalizată. Normal ar fi fost ca relaţiile dintre cele două biserici creştine să fie cel puţin reciproc prieteneşti, de respect, deoarece au o cauză comună. Dar bolşevizarea bisericii ortodoxe, infiltrarea în rândurile clerului şi ale confesiunilor religioase din RSSM a agenţilor KGB a persoanelor dubioase – beţivani, depravaţi au făcut ca opinia publică să-i trateze după merite. Nu vom greşi dacă vom susţine că biserica ortodoxă din RSSM, sau cel puţin eşalonul ei de conducere, era politizat la maxim.

La 15 septembrie 1951, la Chişinău a avut loc Conferinţa republicană a adepţilor păcii din RSSM, care urma să trimită la Moscova delegaţii săi la Conferinţa Unională a adepţilor păcii. La respectivul for în calitate de delegaţi, reprezentanţi ai clerului, au fost episcopul Nectarii şi păstorul catedralei din or. Bender protoiereul Petraşevschi V. Gh.. Candidaturile acestor două persoane au fost propuse de către preşedintele Consiliului privind biserica ortodoxă rusă de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, Carpov G.G., fiind coordonate cu secretarul CC al PC(b)M, Leonid Brejnev. La Conferinţa republicană a adepţilor păcii episcopul Nectarii a rostit o cuvântare şi a fost ales şi membru al prezidiului. Într-un document din acea vreme se menţionează că textul cuvântării rostite a fost pregătit personal de Nectarii şi verificat de mai multe instanţe, inclusiv de CC al PC(b)M⁶. Vă informăm despre aceste amănunte deoarece atitudinea bisericii ortodoxe faţă de catolici o putem depista din câteva secvenţe selectate din cuvântarea episcopului Nectarii rostită la conferinţă. Pentru confirmare vă propunem câteva din ele:

„Agresorii imperialişti anglo-americani sunt setoşi de sânge şi încearcă să ducă omenirea către un nou război mondial. Imperialismul anglo-saxon a trecut deja la agresiune directă! Dezlănţuind război în Coreea, Vietnam, folosind bacterii şi otrăvuri, ei consideră că pot să-i sperie pe oamenii paşnici şi iubitori de libertate.

Dar ei trebuie să ştie că nu vor putea speria oamenii muncii!

Acesta este barbarism! Este canibalism! Dar cine îi susţine şi conduce? Aceştia sunt aceia care se consideră creştini şi care sunt chiar conducători ai organizaţiilor religioase…

Printre aceşti „creştini” se conturează deosebit de evident faţa antihristă a Papei de la Roma şi a Vaticanului. Ei blagoslovesc orice incursiune împotriva popoarelor paşnice, folosind religia în interesele clasei dominante capitaliste din Europa şi America – pentru asuprirea şi exploatarea oamenilor muncii şi pentru dezlănţuirea unui nou măcel.

Răutatea sălbatică a capului bisericii romano-catolice a fost demonstrată în decretul privind excomunicarea de la biserică a comuniştilor şi a celor care-i simpatizează. Ce inimă nu se va cutremura şi nu va cere condamnarea Papei şi a Vaticanului? Vaticanul a uitat porunca Domnului nostru să ne iubim aproapele, iar obligaţiile sale creştineşti le-a schimbat pe sacul cu aur american, spălat cu sângele popoarelor!…

Pe drapelul sfânt al luptei pentru pace luminează numele lui Stalin, stegar al păcii şi siguranţei”⁷.

Într-un cuvânt, Nectarii, cadru bisericesc stalinist, încerca să fie mai credincios decât Papa de la Roma!

Credincioşii de rând, feţele bisericeşti, călugării, care încă n-au fost deportaţi sau omorâţi, vedeau bazaconiile „urmaşilor lui Iuda” aflaţi în fruntea lăcaşurilor sfinte şi duceau o muncă ilegală şi periculoasă de lămurire în rândul populaţiei. De exemplu, în satul Măgdăceşti, raionul Vadul lui Vodă, un călugăr trecător pe numele Eufrosinie Leuca poartă cu oamenii discuţii cu caracter provocator şi duşmănos, că „biserica în URSS este în prezent bolşevizată, iar preoţii – toţi sunt comunişti care mint poporul”⁸.

Foto: Chişinău. Biserica romano-catolică, fotografie de epocă

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist