R.Moldova va plăti în octombrie gazele naturale cu 790 de dolari pentru mia de metri cubi – cel mai mare preț din istoria importului de gaze din Rusia –, în condițiile în care contractul cu Gazprom, care a expirat joi, 30 septembrie, a fost prelungit deocamdată cu numai o lună. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Economiei și Infrastructurii, care a dat totodată asigurări că prețul din facturile achitate de persoanele fizice și juridice din R.Moldova nu se va majora până când nu vor fi finalizate negocierile cu Gazprom. El a mai comunicat că săptămâna viitoare va merge, împreună cu reprezentanții Moldovagaz, într-o vizită de lucru la Sankt Petersburg, pentru a finaliza aceste tratative și a semna un contract pe termen lung. Declarațiile lui Spînu sunt confirmate printr-un comunicat al Gazprom, în care se arată că „negocierile privind termenele mai lungi și condițiile de preț ale contractului vor continua”.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Suntem puși acum, ca și toate capitalele europene, în fața unei situații fără precedent la prețurile de gaz în Europa, acestea urcând la peste 1.000 de dolari pentru mia de metri cubi. Practic se scumpește gazul la toți și fără o justificare economică clară. Este o situație anormală economică, o situație care nu are nicio legătură cu măsurile care pot fi luate de guvernul nostru și o situație pe care desigur o abordăm cu maximă responsabilitate, deoarece vrem să ne protejăm cetățenii noștri”, a declarat vicepremierul Andrei Spînu vineri, 1 octombrie, într-o conferință de presă.
El a mai promis că cetățenii cu venituri mici vor beneficia de compensații pentru facturile la gaz, în cazul în care prețul acestuia va urca simțitor după încheierea unui nou contract cu monopolistul rus, Gazprom.
„Am solicitat o analiză clară a impactului unei asemenea creșteri pe termen lung asupra celor cu venituri medii și mici și ne vom asigura că eventualele fluctuații de prețuri nu vor influența asupra celor vulnerabili. Obiectivul nostru este să propunem să ajustăm o reglementare corectă și adecvată a prețurilor la facturi pentru moldovenii cu venituri mici. Aceste practici sunt deja aplicate de țările europene și vor fi preluate de Republica Moldova”, spune vicepremierul.
„Vă garantăm că vom ține prețurile sub control. Până găsim soluția optimă de compensare pentru cetățeni, vom lua toate măsurile pentru a nu opera nicio scumpire în facturi”, a adăugat el.
În acest context, Andrei Spînu a menționat că nici măcar gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, care ar deveni, potrivit oficialului, funcțional începând de săptămâna viitoare, nu va rezolva problema majorării prețului la gazele naturale.
Despre aceasta, încă în iulie, a scris Profit.ro, care transmitea că România va deveni în curând țară de tranzit pentru gazul rusesc menit să asigure consumul părții de vest a R.Moldova, în acest scop urmând să fie folosit gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău.
Portalul românesc îl cita pe directorul general al Transgaz, Ion Sterian, care mai spunea că partea moldovenească intenționează și să înmagazineze gaze în depozitele din România. „Suntem în discuții cu Moldovagaz. Odată cu cele 2 stații de la Onești și Gherăiești se va finaliza și gazoductul Onești-Gherăiești-Letscani, care se întregește cu gazoductul Ungheni-Chișinău și, de la 1 octombrie, între 4,5 și 6 milioane de metri cubi (pe zi, probabil – n.red.), vor merge către Republica Moldova, pentru a asigura consumul de gaze pe partea de Chișinău”, declara Sterian.
Gazul care va ajunge în R.Moldova va fi probabil tot gaz rusesc, și nu unul achiziționat de la producători români, Moldovagaz fiind deținută în proporție de 50% de Gazprom, de 35% de Guvernul Republicii Moldova și de 14% de autoritățile din Transnistria, accentua Profit.ro
Totodată, Mold-Street vorbește despre un „as” pe care președinta Maia Sandu l-ar avea în chestiunea tarifelor la gaze.
Portalul face referire la o inițiativă legislativă a șefei statului, care ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli nejustificate în valoare de 150 de milioane de lei pe an. Aceasta a fost repusă pe agenda Parlamentului, după ce anterior conducerea Moldovagaz a avertizat că o eventuală adoptare a acesteia ar putea afecta planurile de investiții ale companiei. Inițiativa legislativă introduce modificări în Legea gazelor naturale și prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor.
Precizăm că, în primul trimestru al acestui an, prețul gazului importat de la Gazprom a fost de 127 dolari pentru o mie de metri cubi, iar în al doilea trimestru – a trecut de 250 de dolari. În luna august, acesta a ajuns la 440 de dolari pentru mia de metri cubi, iar pentru septembrie prețul a fost de 550 de dolari.
În aceste condiții, Moldovagaz ar fi cerut Agenției Naționale pentru reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifelor pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali cu 35%, potrivit unor experți în economie, informații care încă nu au fost confirmate oficial.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
[…] 1 octombrie, ministrul Andrei Spînu dădea asigurări că prețul din facturile achitate de persoanele fizice și juridice din R.Moldova… până când nu vor fi finalizate negocierile cu […]