Vezi că mi-ai tras „graniţa peste genunchi” (Gr. Vieru)

La 22 iunie 1941, ora 3.05, subunităţi de tăria pluton – companie au forţat Prutul în punctele Berezeni, Toceni, Fălciu, Cania, Bogdăneşti, Stoeneşti, Rânzeşti-Gheltosu, surprinzând inamicul, care s-a retras”. (Eliberarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei. 22 iunie – 26 iulie 1941. Buc.: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1999).

Mulţi dintre noi mai ţinem minte acel scandal, stârnit de interpelarea din 2011 a deputatului Valeriu Saharneanu, pe de o parte, şi cea a deputaţilor comunişti Alla Mironic şi Inna Şupac (prim-secretar al UTC), pe de altă parte, secondaţi în timpul discuţiilor de Zurab Todua, Anatolie Gorilă şi Artur Reşetnicov.

2011, scandalul din Parlament în legătură cu pichetul din Stoianovca (Stoeneşti)

Motivul era decizia Serviciului de Grăniceri de a renunţa la „onorarea” subunităţii din Stoianovca de a purta numele celor trei grăniceri sovietici – I.D. Buzîţkin, A. K. Konstantinov şi V. F. Mihalikov. Memorialul, construit cu implicarea lui A. Gorilă, în cinstea acestor „eroi ai URSS” la pichetul de grăniceri, cu simbolurile comuniste interzise, a fost ridicat în 2004, fără o hotărâre de guvern specială, precum prevede legislaţia în vigoare, ci doar în baza unui acord între Departamentul de atunci al Trupelor de Grăniceri şi Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Slavilor „Vece”, prin intermediul căreia a fost realizată finanţarea proiectului. Pentru că nu face parte din Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, Ministerul Culturii constata că responsabilitățile privind paza și întreținerea acestui obiectiv „țin de competența gestionarului terenului pe care a fost edificat monumentul respectiv”.

Reprezentantul de atunci al Ministerului Culturii dădea în Parlament un răspuns diplomatic. Dar după acesta a vorbit memorabil deputatul V. Saharneanu, care spunea: „Nu are de ce se îndreptăți directorul Serviciului de Grăniceri, fiindcă monumentele bolșevismului, ca militarism și ca regim de teroare mondial, trebuie șterse de pe fața pământului, inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru noi, basarabenii, războiul a început nu la 22 iunie 1941, ci la 1 septembrie 1939, când Germania, dinspre Vest, și Uniunea Sovietică, la 17 septembrie, dinspre Est, au atacat Polonia. Iar la 28 iunie 1940, Rusia bolșevică atacă România și pretinde la ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului Herța”.

Istoricii şi alte categorii de intelectuali au organizat cu acea ocazie o conferinţă de presă pentru lansarea unei Declaraţii-Memorandum „Noi avem eroii noştri”, în care îşi exprimau atitudinea faţă de diversele monumente şi plăci comemorative bazate pe minciuna sovietică şi înălţate cândva doar pentru a-i slăvi pe invadatori.

În 2011, Gheorghe Mârzencu publicase în „Jurnal de Chişinău” un articol memorabil. De ce Sisif trebuie la noi să ridice mereu aceeaşi sarcină? Pentru că li se permite unora să-şi imagineze şi azi că mai trăiesc în URSS: constatam vara asta, la 22 iunie, că mesajul lor se repetă invariabil.

2021 – de parcă nimic nu s-ar fi discutat în 2011

22 iunie 2021 – o zi istorică… – Poliţia de Frontieră | Facebook

https://sw-ke.facebook.com › posts

„22 iunie 1941 – o zi istorică ajunsă la cea de-a 80-a comemorare” – ne informează Poliţia de Frontieră a R. Moldova. „Polițiști de frontieră alături de membrii Asociației Grănicerilor și Asociației Pensionarilor Poliţiei de Frontieră au participat la evenimentele dedicate memoriei grănicerilor căzuți la datorie în primele zile de război de apărare a Patriei”.

Poliţia de Frontieră ne asigură, în 2021, că, datorită eroilor care au apărat în 1941 regimul de foamete şi deportări, noi „am trăit în linişte şi pace” şi de aceea avem responsabilitatea morală să nu-i uităm. Da, vorba lui Paul Goma, să nu uităm să-i punem într-o carte pentru aceste crime.

Pichetele de grăniceri, instituţii de stat cu regim special, întreţinute de toţi contribuabilii, purtau numele eroilor – grăniceri sovietici, care păzeau hotarul tras peste genunchii noştri de Pactul germano-sovietic, numit „Molotov-Ribbentrop”. La 22 iunie 2021, „ceremonia de comemorare a „victimilor” (eroii au devenit „victimi”) s-a desfăşurat” la ora 4 dimineaţa, ora la care trupele naziste au lansat atacul asupra URSS pe tot frontul, de la Marea Baltică (Nord) până la Marea Neagră (Sud)”.

Aceşti grăniceri de pe timpul URSS nici la Chişinău nu sunt trataţi ca ocupanţi. Pe str. Ion Pruncul nr. 1-2, nu departe de ASEM, mii de studenţi şi alţi trecători pot citi zilnic următoarea informaţie (doar în limba rusă) de pe placa instalată pe colţul unui bloc de pe str. Petru Rareş: „Ivan Grigorievici Stebleţov, plutonier, care s-a luptat eroic, timp de 12 zile, la râul Prut, cu ocupanţii fascişti. Numele lui este înscris pe veci în listele detaşamentului de grăniceri”.

Poliţia de Frontieră a reuşit să aducă şi martori oculari la momentul de reculegere de la ora 4, în ziua de 22 iunie 2021. Am cunoscut şi noi martori oculari, care povesteau în Literatura şi Arta cum, după încheierea Pactului Molotov-Ribbentrop şi ocuparea de către URSS a Basarabiei, la 6 iulie 1940, în viitoarea Piaţă a Marii Adunări Naţionale din Chisinău, defilau la o paradă militară, umăr la umăr ostaşii Armatei Sovietice şi ostaşii Armatei lui Hitler. De ce n-au sărit atunci eroii-grăniceri să ţină piept fascismului? Pentru că ambele armate erau ale socialismului. Şi apoi, nu le permiteau să facă vreo mişcare oamenii NKVD-ului şi cei de la SS, instalaţi pe străzile oraşului.

Deci în faţa cărei armate au rezistat grănicerii sovietici, „care s-au retras” eroic, la 22 iunie 1941? Nu în faţa naziştilor, nici a fasciştilor, ci în faţa Armatei a IV-a Române, condusă de generalul Nicolae Ciupercă, armată care trecea Prutul ca să-şi elibereze fraţii de sub ocupaţia sovietică.

Înainte de 1990, numele străzilor din Chişinău erau, majoritatea, date în memoria unor militari ruşi care călcaseră aceste meleaguri, sau ale unor ilegalişti care lucraseră pentru destrămarea României. În schimb sculptorul Al. Plămădeală, autorul monumentului lui Ştefan cel Mare, deşi există casa lui, nu s-a învrednicit de un muzeu cât de cât modest. Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” i-ar sta bine să se implice în rezolvarea acestei probleme.

Ultimele cuvinte ale lui Paul Goma: „S-a umplut planeta de bolşevism…”

Istoria plăcii memoriale Paul Goma, comandată la insistenţa unor intelectuali din satul lui de baştină, Mana, aţi urmărit-o în „Jurnal de Chişinău” de-a lungul anilor. În timp ce nimeni nu observă că Ivan Stebleţov face cu ochiul spre coloana a cincea: „Totul va fi cum vrem noi – rezistaţi!”, numele lui Goma, anticomunistul era motiv de tulburare chiar în satul în care s-a născut. Placa nu putea fi instalată.

După multe refuzuri şi tergiversări, cauzate, chipurile de fricile actualului proprietar al casei şi şcolii construite de soţii învăţători Goma, anul acesta placa a fost instalată în proximitatea acestei case, încadrată de un postament pe care stă deschisă o carte. Inaugurarea acestui monument va avea loc la 3 octombrie a.c.

Ce ne-a învăţat Goma?

1. Că cine tace, mai rău este strivit. Iar regimul totalitar trebuie denunţat în gura mare.

2. Că nu trebuie să facem o sperietoare din jandarmul român oltean. Unul dintre aceşti olteni i-a salvat în timpul refugiului, când au fost pârâţi sovieticilor de nişte ciobani că se ascund în pădurile din Ardeal.

3. Că familia – eroii cărţilor sale – poate fi contrafortul cel mai sigur în faţa atacurilor sub un regim totalitarist.

4. Că fiind moartea cel mai previzibil eveniment din viaţa omului, să nu trădăm de frica morţii.