Scena politică și jocurile de culise

855
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Politica e modelul clasic al jocurilor de rol. Nimeni nu se naște politician și, oricâtă experiență ori bună intuiție ar avea fiecare actor, tot ce se întâmplă pe scena politică (metafora nu e accidentală) e pentru prima oară. Orice acțiune e un exercițiu de performance, produs sub ochii spectatorului, chiar dacă l-a precedat o anume fază preparatorie sau repetiție discretă. Niciun alt domeniu public (decât teatrul însuși) nu este atât de vizibil. E o condiție sine qua non a jocului, nu un capriciu al forțelor obscure. Nu te poți ascunde. Orice tentativă de a-ți tăinui intențiile și faptele se penalizează. Mai mult, fiecare spectator e un mic (dar capricios) Stanislavski și poate să-ți strige în orice moment, după orice declarație, sau mișcare neconvingătoare: „Не верю! Și acest Toma Necredinciosul nu poate fi ignorat. Fie că joci onest, fie că joci spectaculos, gâdilindu-i dorințele.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Noua guvernare (acum, privită în bloc indestructibil: președinție, parlament, guvern) s-a grăbit să renunțe la angajările unor demnitari publici prin concurs. Să decidă într-un tradițional joc de culise, nu în avanscenă, în văzul tuturor. Fripți cu zeamă de la foc (când foștii aliați – în realitate, oponenții principiali – au deturnat câteva concursuri într-un mod ticălos), ei suflă și în chișleagul din beci. Dar este oare acesta un motiv de a renunța definitiv la testări, necesare oricărei selecții? Mai ales că, oricum, concursurile există: deputații sunt aleși prin sufragiu universal; miniștrii sunt evaluați după fapte, experiență, loialitate, criterii politice și profesionale, înainte de a fi propuși. Solicitarea diplomei de studii, a CV-ului, a cazierului judiciar sau a permisului de conducere pentru angajarea unui șofer sunt deja testări. Adevărat, discrete.

Dacă vorbim de concursurile publice, cu participarea la evaluare a unui segment larg al societății, într-un anume sens noi încă nu suntem gata pentru ele. Avem prea multe testări organizate astfel, încât să fie promovat omul necesar, nu omul potrivit. Ori, dimpotrivă, prin concurs poate să fie debarcat un individ incomod, pe care legislația muncii nu îți permite să-l concediezi, pur și simplu. În anumite cazuri, concursurile pot doar să dăuneze.

Toate limpezi până aici, dar lumea cere schimbări (pentru asta au votat!) și guvernarea e grăbită. În esență, se produce o revoluție instituțională, deși noua putere a fost promovată prin metode pașnice, prin alegeri. Iar orice revoluție implică soluții neordinare, dureroase, uneori violente (sau provocând reacții violente). Dar dacă ai la dispoziție toate pârghiile (și majoritate în toate comisiile de concurs), de ce nu ai continua noua tradiție democratică? Riscuri oricum sunt mai puține, iar pârghii – suficiente (inclusiv, instrumente de control).

Concursurile, într-o societate democratică, mai ales în una tânără, mai au un avantaj: ele pot fi paratrăsnet/ amortizator, în caz de eșec (același lucru se referă și la audițiile publice, înainte de a adopta legi ce nu țin cont de replicile opoziției). Las la o parte mecanismul propriu-zis al concursului (nu e imposibil să creezi un regulament eficient, care ar diminua riscurile), dar vreau să menționez un detaliu: anunțarea din timp a oricărei intenții, inclusiv a candidatului la o funcție sau alta, condiție valabilă pentru toate concursurile, e un avantaj, nu un risc. Nu vorbesc de secretari, șefi de cabinet sau alte funcții tehnice, aici jurnaliștii exagerează: aceste funcții nu trebuie să fie obținute prin concurs, ele trebuie să fie la discreția șefului, să fie compatibil și – important – de încredere.

Mă refer la demnitarii publici, la cei din scenă. La cei cu putere decizională. Aici, orice s-ar întâmpla și oricât de bune vor fi candidaturile alese, ele vor suscita interes și comentarii. E preferabil să se întâmple înainte de numire. Candidații, conform etimologiei cuvântului, să umble mai întâi pe podium îmbrăcați în alb, să-i vadă societatea, jurnaliștii de investigație, ONG-urile, oponenți; să-i radiografieze, să-i comenteze, să sugereze, să avertizeze… Iar cei care îl vor numi – să fie siguri că alegerea e cea mai potrivită.

Dacă un concurs e făcut după toate regulile, iar la evaluare participă o echipă largă de evaluatori (inclusiv societatea civilă, opoziția și mass-media), e mai ușor să suporți eventualul eșec. Dacă îl numești direct tu, cel de la guvernare, trebuie să-ți asumi și toate eșecurile. Mai mult: ele se vor proiecta direct pe imaginea întregii guvernări. Dacă îl numești discret, prin jocuri de culise, creezi un mecanism care, în cazul în care puterea se schimbă, va juca împotriva ta: oponenții vor proceda la fel. Și tu tocmai veniseși să spui că de azi înainte va fi altfel

Dar, în fine, pentru privitorul dintr-o parte, aici nu e decât o scenă din spectacol. Dacă protagoniștii vor obține performanțele anunțate, secvențele neinspirate vor fi uitate. Iar dacă nu, va însemna că toate au fost prost gândite.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE