Lipsa discernământului şi pericolul de lângă noi

Zeci de persoane cu boli psihice îşi duc traiul alături de noi, zi de zi. Statisticile medicale arată că cel puţin 150 de mii de moldoveni suferă de afecţiuni psihice, iar numărul maladiilor psihiatrice este în creştere. O parte din aceşti oameni trăiesc de ani buni în internate speciale, alţii sunt internaţi în spitale de psihiatrie, iar o bună parte se află sub supravegherea rudelor care au grijă şi de tratament.

O altă parte din aceşti pacienți nu au pe nimeni, sunt lăsaţi de capul lor şi nici nu sunt supravegheaţi, nemaivorbind despre tratament. Pe lângă faptul că prezintă un pericol pentru ei înșişi, unii din aceşti bolnavi mai sunt şi agresivi, prezentând un pericol real pentru cei din jur.

Cetățenii se adresează de obicei la poliţie în cazul când sunt agresaţi de persoane care suferă de boli mintale, însă deseori oamenii legii dau a lehamite din mână motivând că nu au ce să le facă pentru că sunt bolnavi. Persoanele cu dereglări psihice sunt considerate fără discernământ şi nu pot fi trase la răspundere pentru faptele comise.

Totodată, legea nu permite internarea în spitalele de psihiatrie fără consimţământul pacientului. Legislaţia moldovenească permite internarea forţată la psihiatrie doar prin hotărâre judecătorească, în condiţiile în care pacientul prezintă pericol iminent pentru societate.

Acest lucru se poate întâmpla în cazul dacă persoana a comis o crimă gravă. Cum a fost în cazul tinerei din Comrat care la finele anului trecut şi-a înjunghiat mama şi i-a scos inima. Însă până să ajungă în spital, persoanele cu afecţiuni psihice care au comis crime sunt mai întâi reţinute o perioadă în izolatoarele de detenţie ale poliţiei şi în penitenciare, unde de cele mai multe ori sunt supuse unui tratament inuman şi degradant. Cum s-a întâmplat în cazul regretatului Andrei Braguţa.

Aceste cazuri ar putea fi evitate, iar securitatea celorlalţi asigurată, dacă am avea un sistem de intervenție care să cuprindă atât intervenția psihologică, cât și cea medicală. Un sistem de suport pentru familie care să antreneze rudele și prietenii apropiați în jurul persoanei care are o problemă de sănătate mintală și aceasta să primească sprijinul necesar la momentul potrivit. Un sistem care să nu-i lase în voia sorţii pe cei bolnavi rămaşi singuri şi să-i supravegheze şi pe cei care manifestă forme de agresivitate. Dar avem ce avem, un sistem destul de slab pentru a-i sprijini pe oamenii care au o problemă de sănătate mintală şi o atitudine, de cele mai multe ori, discriminatorie faţă de aceştia. Iar consecinţele sunt pe măsură.

Rămas surd după ce a fost lovit în cap

Un bărbat tânăr, locuitor al unui sat din raionul Sângerei, a rămas surd, după ce a fost lovit cu un ciomag în cap de către un consătean de al său, aflat în evidenţă psihiatrică. Victima mergea pur şi simplu pe drum, când a fost lovită. Nu se ştie ce i s-o fi năzărit atacatorului de a procedat aşa.

Victima şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportată la spital, unde a fost internată mai mult timp. Apoi a urmat o perioadă îndelungată de recuperare. Trauma nu a rămas însă fără consecinţe pentru tot restul vieţii. Tânărul nu aude cu o ureche.

Agresorul a scăpat nepedepsit şi continuă să-şi atace consătenii, iar aceştia preferă să-l evite şi-l înconjoară de departe. Poliţistul de sector strânge neputincios din umeri că nu are ce să-i facă pentru că este bolnav.

Familia tânărului rămas surd însă insistă ca agresorul să fie tras la răspundere penală şi să-i plătească despăgubiri morale şi materiale. Au fost în audienţă şi la procurorul raionului. Omul legii i-a sfătuit să se împace cu situaţia căci nu vor putea „să-şi facă dreptate”.

Tânărul rămas surd şi membrii familiei sale cred că bărbatul bolnav este protejat de organele de drept şi este scos de fiecare dată basma curată pentru bani sau alte favoruri.

În realitate, situaţia este alta. Este vorba de indiferenţa autorităţilor faţă de acest bolnav rămas fără supraveghere şi tratament, dar şi faţă de ceilalţi care sunt supuşi pericolului. Autorităţile preferă să nu se complice cu tot felul de proceduri pentru a-l proteja pe acest bolnav de el însuşi şi pe cei din anturajul său.

Trofimaş, spaima cartierului

Trofim (numele schimbat – n.a.) are 33 de ani şi locuieşte cu mama sa într-un cămin din cartierul Telecentru al Capitalei. În cartier este cunoscut drept Trofimaş, aşa cum îl alinta maică-sa în copilărie, care l-a crescut singură.

Trofimaş dispare de acasă anumite perioade. Nimeni nu ştie unde se duce. Atunci atât maică-sa, cât şi vecinii săi, se bucură de parcă a trecut un uragan. Dar când revine, începe un adevărat calvar pentru întreg cartierul. Mai întâi, Trofimaş sărbătoreşte la masa din curte, împreună cu câţiva cheflii, revenirea sa. Apoi începe concertul, cu urlete şi înjurături. Apoi încep atacurile fizice. Poate s-o încaseze oricine se află pe alături. Mamele grijulii nu le permit copiilor să se joace afară atunci când Trofimaş este în curte.

Mama tânărului pleacă de obicei de acasă când acesta revine. Odată, Trofimaş a încercat să o arunce de la etaj. A avut noroc de un vecin care a intervenit. Deseori, Trofimaş se închide în odaia de la nivelul patru al căminului în care locuiește. Pe fereastră zboară tot felul de obiecte, inclusiv veselă. În aceste momente, oamenii evită să intre sau să iasă din bloc.

Simţindu-se în pericol, vecinii lui Trofimaş au chemat deseori poliţia. Oamenii legii l-au reţinut de fiecare dată pe tânărul agresiv, însă mereu l-au eliberat în mai puţin de o oră. După fiecare reţinere, Trofimaş revine triumfător că a scăpat şi se laudă că lui nimeni nu poate să-i facă nimic pentru că are „spravkă”.

Odată, l-a înjunghiat pe un locuitor din cartier, care a îndrăznit să-i facă observaţie. Bărbatul a rămas în viaţă, însă a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru a se recupera. Deşi a fost pornit un proces penal, acesta nu a avut finalitate.

Poliţiştii strâng din umeri şi spun că nu pot face nimic: Trofimaş este bolnav psihic şi nu are discernământ pentru a fi tras la răspundere penală sau contravenţională, iar pentru internare forţată în spitalul de psihiatrie încă nu întruneşte condiţiile.

Blocul cu incendii la ultimul etaj

Locuitorii unui bloc de pe strada Albişoara din Chişinău trăiesc coşmarul vieţii lor, fiind supuşi pericolului. Regulat, un apartament de la ultimul etaj este cuprins de flăcări. Locuinţa nu are geamuri şi nici uşi, iar serviciile comunale au fost demult deconectate din cauza neachitărilor.

În apartament se adăposteşte un bărbat în vârstă de vreo 40 de ani, diagnosticat cu schizofrenie paranoidală. Bărbatul are studii superioare inginereşti, iar o perioadă chiar a muncit în Italia. El are şi o soră, împreună cu care au moştenit apartamentul de la părinţi.

Bărbatul locuieşte de unul singur, iar rudele nu vor să audă de el. Deseori acesta aprinde focuri direct pe podea, în apartament, ca să-şi facă un ceai sau să-şi gătească ceva. Iarna, ca să se încălzească, aprinde focuri mai mari, aducând lemne de afară. Însă, deseori, focul scapă de sub control şi apartamentul e cuprins de flăcări.

Vecinii susţin că omul nu pare să fie agresiv, însă spun că le este frică de el. Dar şi mai tare se tem că într-o bună zi şi locuinţele lor ar putea fi cuprinse de flăcări.

Bărbatul a fost internat de mai multe ori la psihiatrie, însă în cele din urmă este externat. Pentru ca să se menţină, bărbatul trebuie să ia zilnic medicamente, însă, rămas fără supraveghere, de cele mai multe ori uită de tratament.

Şi în acest caz, oamenii legii se declară neputincioşi. Deşi există pârghii pentru a-l ajuta pe acest om şi pe vecinii săi.

Cazurile descrise mai sus, din păcate, nu sunt singurele şi, din fericire, nu s-au soldat cu decese. Dar oricând pot să aibă consecinţe mult mai grave, cu pierderi de vieţi omeneşti. Şi nu putem vorbi despre aceşti oameni doar când ne şochează o crimă. Ei sunt lungă noi şi nu conştientizează ce fac. Iar dacă vrem să fim în siguranţă, trebuie să avem grijă de ei şi să punem presiune pe autorităţi ca să ia la timp atitudine şi să abordeze mai serios problema persoanelor afectate de boli psihice.