Reacții critice la intenția PAS de a modifica Legea Procuraturii: „Promisiunile trebuie să rezulte din reglementări constituționale!”

981
0
Sediul Procuraturii Generale și al Consiliului Superior al Procurorilor

Proiectul de modificare a legislației care ar permite eliberarea din funcție a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, acuzat de noua guvernare de inacțiune în dosare de mare corupție, a ajuns dur criticat de mai mulți experți în drept, care avertizează, la unison, că poate fi creat un precedent periculos, iar bunele intenții afișate de PAS nu justifică în niciun caz subminarea mecanismelor ce garantează funcționarea statului de drept. Astfel, Alexandru Arseni, expert în drept constituțional, insistă asupra faptului că Procuratura, ca autoritate autonomă în cadrul autorității judecătorești, adică a puterii a treia, trebuie să aibă independență și imparțialitate în exercitarea funcțiilor.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Iar puterea legislativă – Parlamentul – are la dispoziție un alt mecanism, cel al controlului parlamentar, pe care trebuie să-l pună în funcțiune înainte de a modifica cadrul legal din interese strict politice, spune Arseni, într-un comentariu pentru „Gazeta de Chișinău”.

„Promisiunile trebuie să rezulte din reglementări constituționale!”, spune expertul cu privire la angajamentele electorale care servesc acum PAS pentru a justifica presiunile asupra Procuraturii Generale.

Președinta Maia Sandu are prerogativa de a se adresa cu un mesaj Parlamentului, în care să arate că, în urma unor ședințe la Consiliul Suprem de Securitate, s-au constatat probleme de funcționare a organelor procuraturii, iar drept urmare, Parlamentul să-i solicite procurorului general informații privind activitatea Procuraturii și care sunt problemele cu care se confruntă instituția de nu-și exercită atribuțiile de luptă cu criminalitatea și asigurare a securității, inclusiv financiare, explică Alexandru Arseni. El crede că dacă se vor găsi deputați suficient de pregătiți pentru a-i adresa lui Stoianoglo întrebările corespunzătoare, acesta va fi pus singur în situația de a decide dacă merită sau nu să mai rămână în funcție.

Altfel, „după ce este audiat procurorul, este necesar să fie adoptată o hotărâre care să constate că procurorul general este incompetent, discreditează autoritatea judecătorească, iar pentru a întări acest sector este necesar să fie modificată legislația”, potrivit lui Arseni.

La rândul său, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, se arată sceptic și spune că acest pas al actualei guvernări ar fi o irosire de resurse și timp. „Dacă cineva crede că, dacă își va pune un procuror propriu, care mâine va băga la pușcărie pe baza listelor trimise de la partid… chestia asta la fel nu va merge. Nici Plahotniuc nu a reușit să o facă. Judecătorii vor fi foarte prudenți în sensul acesta și nu cred că se va reuși transformarea mecanismului de urmărire penală într-o bâtă represivă politică”, spune Tănase la TV8.

Despre pericolul unui procuror general care ar ajunge la cheremul politicienilor vorbește și Vladislav Gribincea, președinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). „Oricât de bine intenționați ar fi ultimii, un procuror dependent de politic este mai periculos decât unul cu performanțe modeste”, a scris expertul pe Facebook.

El mai semnalează o inadvertență, arătând că eliberarea din funcție a procurorului general va rămâne în competența Consiliului Superior al Procurorilor, chiar și conform modificărilor propuse de PAS. „Poate imaginația mea este săracă, însă eu nu îmi pot închipui că actualul Consiliu Superior al Procurorilor va propune eliberarea dlui Stoianoglo din funcție”, insistă Gribincea.

Menționăm că un proiect de modificare a Legii Procuraturii, înregistrat în Parlament de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în calitatea sa de încă deputat PAS, în paralel cu acuzațiile de ineficiență aduse de președinta Maia Sandu după ședința de marți a Consiliului Suprem de Securitate la adresa lui Alexandr Stoianoglo, urmează să fie examinat în plenul Parlamentului vineri, 13 august. Proiectul prevede, printre altele, evaluarea activității procurorului general și un mecanism de tragere la răspundere disciplinară. Ambele mecanisme prevăd posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, în cazuri întemeiate, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. De asemenea, Litvinenco propune și o formulă de modificare a componenței Consiliului Superior al Procurorilor, care ar trebui să asigure o mai mare independență a acestui organ de autoadministrare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE