Cetățenii R.Moldova pot obține deja certificate electronice de vaccinare anti-COVID

2607
0
pașaport de imunizare

Cetățenii R.Moldova care s-au imunizat împotriva COVID-19 pot obține începând de miercuri, 21 iulie, un certificat de vaccinare în format electronic, care se presupune că ar putea facilita călătoriile în străinătate. Procedura este gratuită și se face în câțiva pași simpli pe internet, accesând platforma certificate-covid.gov.md. Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Sănătății, Denis Cernelea, crearea acesteia a devenit posibilă cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și al Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Certificatele de vaccinare conțin deja două identificatoare de tip QR cod și sunt emise în trei limbi (română, engleză și rusă) și pot fi descărcate din Sistemul informațional al Registrului de vaccinare electronic”, spune Cernelea.

Așadar, pentru a obține certificatul, este necesar să intrați pe certificate-covid.gov.md și să apăsați butonul „descarcă certificat de vaccinare”.

După aceasta veți fi rugați să introduceți codul IDNP din buletinul de identitate și data de naștere, să treceți o simplă procedură de verificare a faptului că nu sunteți robot și să apăsați butonul „Verifică”.

Drept urmare, veți primi un certificat în format PDF, pe care îl puteți salva pe computer sau telefon, în funcție de unde ați accesat platforma.

Menționăm că, până la data de 21 iulie, în R.Moldova au fost vaccinați 15,1% din cetățeni. Una dintre cele mai mari rate de imunizare – de peste 50 la sută – este înregistrată printre cadrele didactice și educatorii din grădinițele de copii.

Totodată, autoritățile din sănătate iau în calcul vaccinarea obligatorie a unor categorii de cetățeni, a căror activitate presupune contactul direct cu alți oameni, cum ar fi bunăoară angajații din sectorul HORECA. Subiectul a fost abordat în cadrul unei recente ședințe a Consiliului Consultativ de Sănătate Publică pe lângă prim-ministru, transmite Sănătate INFO.

Aceasta se întâmplă în contextul în care, potrivit directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, lumea se află în preajma unui nou val de infecții și decese provocate de noile variante de COVID-19.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE