La cumpăna apelor

 Mai întâi, rămâne cum ne-am înţeles: greul abia începe. Ba nu, mai întâi trebuie să recunosc: scepticismul meu moderat nu s-a îndreptăţit; eu eram convins că PAS va avea nevoie, pentru o majoritate parlamentară eficientă, să se alieze cu cineva. Şi dacă o alianţă cu PPDA (sau cu PUN) mi se părea firească, atunci una cu partidul RU (ce abreviere semnificativă!) mă punea în gardă. Gata, s-a încheiat. PAS ne-a surprins. Mai bine zis, ne-au surprins alegătorii, care pentru prima dată şi-au exprimat o certă dorinţă de a merge pe calea Europei. Opţiune ce trebuie respectată şi care nu trebuie dezamăgită.

Sigur că fiecare îşi vedea propriul parlament cu o prezenţă cât mai mare a aleşilor săi. E regretabilă lipsa din parlament a partidelor declarat unioniste şi a PPDA, cel care a iniţiat lupta cu corupţia şi statul capturat. Ultimii au avut o echipă bună şi prezenţa lor în legislativ (chiar şi fără a fi la guvernare) era (şi ar mai fi fost) percutantă. Dar nu a fost scrutinul lor.

În bună parte s-au votat idei, nu echipe şi programe. În cazul unioniştilor însă, problema e a partidelor. Liderii au crezut, conform unei tradiţii mai vechi, că cine are aspiraţii unioniste îi va vota. Nu a fost aşa, în cazul lor, spre deosebire de mulţi nostalgici, care au votat BECS nu graţie liderilor sau campaniei, ci de dorul unei patrii pierdute. Asta e. Celor care au rămas pe tuşă, meritând intrarea în teren, doar atât: dacă sunteţi serioşi, nu plecaţi departe. S-ar putea să mai fie nevoie de voi. Dar nu insist, voia boierilor.

Cea mai inspirată (şi disperată-transpirată) idee a scrutinului moldovenesc pentru parlamentare a fost constituirea Blocului Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor. Acest Cernobîl al istoriei noastre recente, această statuie comună (avându-l la picioarele lor, pe piedestal, şi pe colhoznicul Şor) trebuia să piardă tocmai aşa: în bloc. Ca nişte mumii din aceeaşi dinastie, înmormântate în acelaşi sarcofag, din raţiuni ecologice. În acest fel lucrurile se limpezesc, or retragerea (în 2001) a agrarienilor în partidul lui Voronin (cu tot cu votanţi), iar apoi plecarea aceloraşi (şi cu aceiaşi votanţi) la Dodon produceau confuzii. Acum e mai limpede: rândurile nostalgicilor după o nouă URSS se răresc simţitor, iar asta ne dă o şansă în plus. Priponul sovietic a putrezit.

Schimbarea era absolut necesară, or cel mai mare pericol şi cea mai mare dezamăgire ar fi fost rămasul pe loc. În comparaţie cu ce am avut, e un enorm pas înainte. Pasul Maiei Sandu, în primul rând, dar o şansă pentru noi, toţi. Echipa ei poate forma, fără ca cineva să o încurce (şi fără ca să poată da vina pe alţii), o guvernare pe tot palierul puterii. O echipă cu credibilitate în UE şi SUA. Adevărat, Occidentul, după ce s-a fript cu ciorba subit înăcrită a „europeniştilor” Leancă-Filat-Plahotniuc va sufla şi în nevinovatul iaurt Sandu-Grosu.

Guvernul are de ridicat mai multe pietre de moară din calea spre Europa. Una e sistemul corupt până în măduva oaselor; alta e incompetenţa şi impotenţa administrativă, susţinută de cumătrismul nostru tradiţional; iar cea mai grea sarcină e eradicarea justiţiei injuste. Cei care au luat cetatea (şi cetăţenii) în captivitate nu vor ceda. Să sperăm însă că experienţa anului 2019 va fi de folos. Or tocmai vechea gardă a sistemului, moştenită de la nomenclatura sovietică, urmată succesiv de slugile juridice ale lui Voronin, Plahotniuc, Dodon, va fi adevăratul oponent feroce al echipei PAS. Trompetele Bolea sau Ţârdea vor fi doar distractorii de serviciu. Fumigenele.

Ameninţările umbrelor trecutului vor determina căile deloc simple ale noii direcţii. Cineva compara PAS cu PCRM din 2001 (ascensiune fulminantă, urmată de prăbuşire). Nu e o bună comparaţie, comuniştii nu dispăruseră, ei se revopsiră în socialişti (după cum anterior fuseseră agrarieni). Mai curând, PAS ar trebui să ia aminte la experienţa, deloc roz, a partidului lui Zelenski, care a intrat în parlament pe pârtia făcută de preşedinte, iar azi are un rating de trei ori mai mic. Aici e de meditat: nimic nu e asigurat în politică, fiecare redută se recucereşte zilnic.

Iar ca să nu rămân în urma celor care vin cu sfaturi pentru noua guvernare, propun o imediată ofensivă, pe toate căile diplomatice, guvernamentale, parlamentare, prezidenţiale în direcţia Bruxelles-lui. Cu o solicitare ultimativă: ne-am cucerit dreptul să fim în Europa! Votul din 11 iulie demonstrează cu prisosinţă doleanţa oamenilor acestui pământ. Precizez: nu e vorba de sprijinul de bună vecinătate al UE, în condiţiile îndeplinirii angajamentelor şi efectuării reformelor. E despre sprijinul imediat, fie şi gradual, al demnitarilor UE pentru aspiraţiile europene ale moldovenilor (în paralel cu desfăşurarea fermă a reformelor). Asta ar fi sarcina esenţială a noii direcţii, nu pulverizarea banilor pentru programe populist-socialiste.