„Mă retrag din nou în găoacea mea, în literatură…”

512
0
Scriitorul Vasile Vasilache

Vasile Vasilache. Corespondență

Între anii 1974-1980 scriitorul Vasile Vasilache a purtat o corespondență intensă cu Mariana Lomako (circa 175 de scrisori), cea care mai târziu avea să-i devină cea de-a doua soție. Scrisorile au fost scrise în limba rusă. Acum Valeriu și Victor Vasilache le traduc pentru o eventuală editare în limba română, și oferă Gazetei câteva scrisori.

17.10.74

Marica, buna! La 4:15 (mai exact 16:15) am ajuns acasă și… a început…

Nu, nu a început nimic. Pur și simplu m-am retras în camera mea (ba nu! mai întâi am mâncat două ouă…) după care m-am apucat să-l citesc pe Beaudelaire. Îl am în franceză și în română, și acum hai să ne dumirim asupra subtilităților și nuanțelor. Un poet pentru toate timpurile, jur!

E trecut de nouă – am asistat la scăldatul nepotului pe nume „Theodor”, apoi aflu că fiu-meu, după ce i-au dat numele nepotului și a fost înscris în actele de stare civilă, s-a răzgândit și vroia să-l schimbe în „Seraphim”…

Nu-i bai, las că vor veni și „seraphimii”… Lungimea – 56 cm, greutatea – 3.600 g, arată… foarte păros, buzos, năsos și mereu flămând – cam atât! Un sentiment ciudat – parcă-i al tău, dar și străin e în același timp… și atunci mă trece gândul – de-ar fi fost de-a dreptul al tău – cum ai fi țupăit ca un ied!

Marica, dacă o să mă simt deprimat, o să-ți scriu, bine? Mă retrag din nou în găoacea mea, în literatură… Simt un fel de însuflețire, și de alean – o dispoziție extraordinară pentru a lucra. Păi ce? Ce să-ți mai dorești? Nițică răbdare, nițică bucurie și toate vor merge bine…

…(Peste o zi) Îți mulțumesc că m-ai sunat – a fost atât de neașteptat-neprevăzut încât, recunosc, m-am pierdut cu firea… m-am purtat ca un cinovnic față cu subalternii săi. După-amiază, am ieșit în oraș după niște bani; l-am întâlnit pe Andrei – am mers la restaurant și de acolo am făcut o vizită… „confidentei de budoar” (a lui bineînțeles, nu a mea!) – o fată de vreo 30 de ani, nemăritată… O prietenă de-a lui (doar prietenă!), pe la care mai trece să bea un pahar de vin și să se destindă sufletește.

Sincer vorbind, m-am convins și mai abitir că nu e decât un „hedonist”: e ahtiat după plăceri, plăceri, plăceri… și bârfe: nu în zadar l-a alăptat maică-sa până la doi ani și jumătate – întruna caută să-și lase capul în poala unei femei…

Am făcut rost de o revistă extraordinară (două numere consecutive) de lit. străină (în română) dedicate Japoniei: un întreg univers! Imediat mi-am dat seama că mi-a scăpat să-ți propun numărul 7 al revistei „In. Lit.” (de la Moscova) din acest an unde Fedorenko scrie despre Yasunari Kawabata.

Încă ceva, te simt de la distanță de parcă ai pulsa asupră-mi, dar nu încontinuu – ci cu fascicule de unde… Asemenea unui reflector care ba luminează, ba licărește, ba își filtrează lumina printr-un altul! Jur, așa e întocmai! Și pe loc îmi zic: e și firesc, altfel nici că se poate… căci… așa a fost să fie!.. Oricâte eforturi de voință am depune împotriva celor întâmplate, n-ai cum să scapi – încărcătura emoțională e o povară cumplită!

Mă opresc aici, nici nu ar fi trebuit să pornesc vorba asta…

M-am bucurat nespus de bucuria ta: ai fost înmatriculată la GITIS*.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here