Un sondaj îi prezice PAS rolul de mare câștigător în alegerile anticipate de duminică, 11 iulie

1384
0

Trei formațiuni politice ar accede în viitorul Parlament al R.Moldova, conform rezultatelor ultimului Barometru de Opinie Publică (BOP), prezentate luni, 5 iulie, cu o săptămână înaintea alegerilor anticipate. Astfel, 33,7% din totalul respondenților au declarat că vor vota cu PAS, 25,2% au optat pentru Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) și 6,0% au ales să voteze cu Partidul „Șor”. Celelalte partide și blocuri electorale nu ar trece pragul de 5 și, respectiv, 7 la sută.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Autorii sondajului au prezentat și câteva scenarii, care ar lua în calcul și votul moldovenilor din diasporă.

Potrivit unuia dintre aceste scenarii, PAS ar putea forma de sine stătător majoritatea în Parlament, obținând 55 de mandate. Un alt scenariu, care are de asemenea în calcul voturile diasporei, arată că PAS ar putea obține 49 de mandate și va trebui să discute formarea majorității cu Platforma DA, care ar obține, în acest caz, 6 mandate.

Menționăm, însă, că studiul a fost realizat doar pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău, fără participarea alegătorilor din diasporă și a celor din stânga Nistrului.

Potrivit rezultatelor BOP, 67,5% dintre respondenți au declarat că se vor prezenta absolut sigur la alegerile de duminică, 11 iulie, 13,6% dintre aceștia au spus că vor veni sigur la vot, iar 9,1% afirmă că vor merge probabil la vot.
BOP este realizat la comanda Institutului de Politici Publice (IPP), datele fiind culese și prelucrate, de această dată, de compania Date Inteligente (iData).

Studiul s-a desfășurat în perioada 12 – 26 iunie, pe un eșantion de 1 162 de respondenți, cu o eroare maximă estimată de organizatori la +/- 2,9%.

Tot luni, 5 iulie, Asociația Sociologilor și Demografilor, o casă de sondaje cunoscută ca fiind apropiată socialiștilor, a prezentat un alt sondaj, potrivit căruia, patru partide ar putea ajunge în Parlamentul de la Chișinău: PAS și BeCS, la un scor aproape egal (puțin peste 37% fiecare), urmate de Partidul „ȘOR” (6,8%) și Platforma DA (5,4%).

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE