Capodopere de Goya, Rubens, Botticelli, în aer liber, la Chișinău

845
0

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei şi al Consulatului Onorific al Spaniei la Chişinău, expoziţia în aer liber „Muzeul Prado iese în stradă”. Fotografiile vor putea fi admirate în perioada 1-31 iulie 2021 la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei din Chişinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Locuitorii și vizitatorii Chişinăului vor avea ocazia să admire 22 dintre cele mai reprezentative opere ale Muzeului Prado, una dintre principalele instituţii culturale ale Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume.

Expoziţia îşi propune să scoată arta în stradă şi să o apropie de public cu ajutorul unor reproduceri magnifice, prezentate la o scară de 1:1, ale unor capodopere semnate de: Goya, Velázquez, Rubens, Botticelli, Rembrandt sau Hieronymus Bosch.

Expoziţia a fost prezentată anterior în numeroase oraşe din America Centrală şi de Sud, Filipine, SUA, Spania şi România şi ne invită la un periplu prin vastele colecţii de pictură găzduite de Muzeul Prado, oferind o imagine cuprinzătoare asupra picturii europene de la începutul secolului al XII-lea până în primii ani ai secolului al XX-lea.

De asemenea, pe parcursul lunii iulie, iubitorii de film se vor putea bucura de nouă filme spaniole grupate în scurte cicluri tematice: filme de comedie, clasice, filme regizate de femei, drame şi de animaţie. Filmele dispun de subtitrare în limba română şi vor putea fi urmărite în perioada 3-31 iulie 2021, în fiecare zi de weekend, începând cu orele 21.00, în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Accesul publicului va fi gratuit.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE