Opinie: Dezvăluirile BILD cu privire la cele 11,5 milioane de euro pentru Dodon sunt foarte greu de pus la îndoială

847
0

Dezvăluirile cotidianului german BILD, care a scos săptămâna trecută la iveală documente ce demonstrează că Moscova a bugetat cu 11,5 milioane de euro operațiuni speciale și de manipulare cu scopul de a-l menține pe Igor Dodon în funcția de președinte al R.Moldova, la alegerile din 2020, sunt foarte greu de pus la îndoială, chiar și pentru faptul că presa occidentală este foarte atentă la publicarea unor investigații fără o documentare minuțioasă în prealabil. De această părere este analistul politic Anatol Țăranu, convins că publicarea acestor materiale în BILD oferă, dimpotrivă, o notă suplimentară de veridicitate informațiilor cu privire la suportul Kremlinului pentru socialiștii de la Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Dar toate aceste date, de fapt, sunt demult cunoscute în spațiul public din R.Moldova și publicația vine doar să confirme faptul că PSRM și, în speță, Dodon sunt finanțați din Federația Rusă”, a declarat Țăranu pentru „Gazeta de Chișinău”.

Și mai puțin probabil, în opinia sa, este ca BILD să se angajeze într-o campanie de defăimare a unor concurenți electorali, riscându-și propria imagine și reputație în legătură cu un material care nu ar avea un suport documentar suficient de mare, mai ales într-o asemenea țară ca R.Moldova. „Apropo, BILD face trimitere la un document care a devenit familiar publicației și acest document a fost conceput în cadrul serviciilor speciale ale R.Moldova. Înseamnă că acest document trebuie să fie și în anumite instituții de stat ale R.Moldova. Și, din acest punct de vedere, iarăși, veridicitatea acestor date este foarte înaltă”, mai spune Anatol Țăranu.

Menționăm că în articolul intitulat „Cât de departe va merge Putin să obțină un rezultat care îi este favorabil în viitoarele alegeri generale (din Germania)?”, temutul tabloid german BILD, ziarul cu cea mai mare audiență din această țară, prezintă în premieră un document care indică devizul de cheltuieli suportate de Moscova pentru a-l ajuta pe Igor Dodon să obțină un al doilea mandat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.

Distribuția cheltuielilor, conform documentului care ar proveni de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R.Moldova, era următoarea: patru milioane de euro pentru „candidații prietenoși”, care trebuia să implementeze după alegeri politica Kremlinului în R.Moldova, 528.000 de euro pentru „proiecte media” de propagandă și 393.000 de euro destinați observatorilor electorali străini, care trebuia să afirme că alegerile au fost curate. Nu în ultimul rând, jumătate de milion de euro fuseseră alocați pentru „procesarea rezultatelor de către comisia electorală”, acesta fiind ultimul as din mâneca Kremlinului, în cazul în care Dodon era pe punctul să piardă.

De asemenea, în iulie 2020, SIS ar fi identificat numeroase „proiecte” pe care Kremlinul le începea sau intenționa să le implementeze pentru a influența alegătorii prin operațiuni de manipulare, concepute să inunde mass-media și rețelele de socializare.

Publicația germană menționează și oferă detalii în legătură cu proiectul „ADOLF”, „proiectul plictisitor”, proiectul „Moldova spumoasă”, proiectul „Moldova dependentă”, proiectul „Ziarul-Zoo”, și proiectul „Maidan”.

În replică, PSRM a emis un comunicat în care a calificat drept „calomnioase” informațiile publicate de BILD și preluate de „un șir de surse mass-media care o susțin pe Maia Sandu și partidul PAS, aflat sub controlul acesteia”. Iar Igor Dodon a vorbit în vlogul său săptămânal de pe YouTube despre „aberații și fake news” difuzate de presa germană, care ar fi preluat mot à mot declarațiile unui concurent electoral și ar fi „desenat un tabel”.

Pe de altă parte, BILD se arată îngrijorat că Moscova ar putea aplica un scenariu similar celui pe care a încercat să-l aplice în R.Moldova în cadrul alegerilor parlamentare din Germania, care se vor desfășura pe 26 septembrie. „Cu doar câteva săptămâni în urmă, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției a avertizat că alegerile federale ar putea „trece în centrul spionajului și al influenței Rusiei”, scrie BILD, menționând și un document intern al Ministerului german de Interne, care afirmă, de asemenea, că „activitățile actuale” din Rusia reprezintă „o amenințare serioasă”. Avertismentul este susținut, potrivit publicației germane, și de serviciile speciale europene: „Kremlinul poate fi creativ atunci când vine vorba de sabotarea alegerilor democratice”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE