Bucureștiul va sprijini sectorul Râșcani al Chișinăului, în timp ce PSRM își asumă „meritele” pentru proiecte realizate cu banii României

750
0
Ion Ceban și Cristian Popescu Piedone, în cadrul unei întâlniri la București

Sectorului 5 din București se va înfrăți cu sectorul Râșcani din Chișinău, care va beneficia astfel de un ajutor bazat pe implementarea de proiecte, aplicații cu titlu gratuit – gestionarea parcărilor publice, cartografierea orașului , precum și schimb de experiență cu partea română. Declarații cu privire la stabilirea unor relații de colaborare și înfrățire cu sectorul Râșcani a făcut primarul sectorului 5 al municipiului București, Cristian Popescu Piedone, care a venit la Chișinău cu scopul de a vizita diverse obiective din oraș, inclusiv cele realizate cu suportul României. De asemenea, în perioada 21-23 iunie, delegația condusă de Piedone are programate discuții pe marginea proiectelor care urmează a fi realizate în colaborare cu autoritățile municipale din Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu primarul de Chișinău, Ion Ceban, Cristian Popescu Piedone a declarat că semnarea acordului de înfrățire cu sectorul Râșcani va aduce doar beneficii locuitorilor din Chișinău.

La rândul său, Ceban spune că municipiul Chișinău are nevoie de experiența și expertiza colegilor din București, pentru soluționarea problemelor pe diverse domenii, în special pentru implementarea proiectelor privind parcările publice.

Menționăm însă în acest context că Ion Ceban, deopotrivă cu PSRM, la care primarul rămâne conectat chiar dacă, formal, nu mai e membru de partid, au fost acuzați că au folosit în repetate rânduri proiectele României, fără să menționeze sprijinul acesteia, inclusiv în scopuri electorale.

Astfel, chiar la începutul acestei luni, liderul socialiștilor, Igor Dodon, care și-a filmat una dintre aparițiile pe vlogul său săptămânal de pe YoutTube în parcul „Alunelul”, i-a atribuit meritul pentru reabilitarea acestuia lui Ceban, fără a pomeni sursa finanțării lucrărilor. De fapt, 80 la sută din costuri au fost suportate de Primăria sectorului 6 din București, care a alocat în acest scop 846 de mii de euro (peste 18 milioane de lei).

Totodată, în campania pentru prezidențialele din 2020, Dodon și-a asumat un pretins merit pentru reparația unor grădinițe în localitățile unde a organizat întâlniri electorale, acestea fiind de fapt reparate cu bani alocați de Guvernul României.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE