Omorându-și rivalul, a pedepsit cu moartea tot neamul

853
0
Imagine simbol

Într-una din zile a venit la Sfânta Biserică un bărbat între două vârste să se mărturisească. Făcuse omul puşcăria, dar tulburarea şi neliniştea pentru crima săvârșită nu-i dădeau pace. Îi vom zice Alexei, prenumele adevărat fiind altul.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Căzând în genunchi în faţa preotului, Alexei îşi mărturisea păcatele cu vocea-i catifelată, desluşită: „Eu am făcut moarte de om şi preacurvie, părinte. Sunt niște ani de atunci. Aveam familie, aveam copii, când m-am îndrăgostit de o văduvă tânără şi visătoare. Lucram paznic la întreprinderea unde muncea şi ea. Ne întâlneam adesea la casa ei şi păcătuiam frumos, părinte. Nu ştiu dacă Dumnezeu ar trebui să pedepsească un asemenea păcat”.

Povestea crimei

Erau atât de dulci sărutările şi atât de fierbinţi îmbrăţişările ei, încât de multe ori în puşcărie îmi ziceam: De ce nu am murit în acele clipe de plăcută visare, ca să nu mai ajung să săvârşesc crima? Ce să zic, nespus de frumoasă şi iubăreaţă era văduva ceea.

Şi iată, după vreo doi ani de dragoste, frumoasa mea, bună şi miloasă, a prins a deschide uşa şi unui prieten de-al meu, căruia îi vorbisem despre amorul nostru. Gelozia a prins a-mi înfierbânta capul şi a-mi învrăjbi inima. Stăteam nopţi întregi la locul meu de pază de la întreprindere şi mă gândeam cum să mă răzbun. Într-o noapte am luat arma şi m-am pornit spre casa amantei. Prietenul meu era la ea. M-am apropiat de fereastră. Perdeaua nu era trasă bine şi am început să pândesc. Am urmărit fiecare amănunt până în clipa când îndrăgostiţii au stins lumina şi au trecut în pat.

Tiptil, în vârful degetelor, am mers până la uşă. Nu era încuiată. C-o mânie şi o ură nestăpânită am întrat în casă. Am aprins lumina de unde ştiam că se aprinde şi, în momentul când rivalul a sărit ca fript în picioare, am tras în el. N-a mai avut timp să facă o mişcare. A căzut la podea, iar eu, cu o bucurie neînţeleasă, i-am descărcat câteva focuri în cap, apoi m-am întors la serviciu.

În noaptea ceea n-am avut o clipă de remuşcare. Eram chiar fericit că l-am terminat. Abia când am ajuns în închisoare am început să am mustrări de conştiinţă şi de atunci, nopţile, de cum aţipesc puţin, în faţă îmi apare prietenul omorât de mine şi mă lupt până mă trezesc cu fel de fel de vedenii înfricoşătoare…”, și-a încheiat spovedania Alexei.

Paznic la biserică și hoț de lucruri sfinte

Preotul a stat îndelung de vorbă cu Alexei, apoi i-a dat canon, sfătuindu-l să ia ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Mina şi să citească în fiecare dimineaţă Acatistul Maicii Domnului, iar seara cinstitul ei Paraclis. I-a mai spus ca la încheierea rugăciunii să se roage pentru odihna prietenului omorât de el.

Nu ştim citea ori nu citea din ce i-a recomandat preotul, dar Alexei a prins a-şi rândui zilele mai plin de viaţă şi de speranţă. Şi-a ridicat, împreună cu soţia şi copiii mari deja, casa începută până a fi trimis în puşcărie. Mergea duminică de duminică la biserică. Era binevoitor cu toată lumea. Părea a fi om cinstit, smerit şi evlavios şi părintele l-a pus paznic la biserică, rugându-l pe Domnul să-l binecuvânteze şi să-l ajute să-şi mântuiască sufletul.

Şi toate au prins a-i merge ca din apă. Foarte repede şi-a împodobit casa şi în interior şi în exterior. Îşi îmbrăca nevasta şi copiii cu haine din cele mai scumpe, încât vecinii chiar se mirau: „Uite cum îi merge dacă păzeşte Biserica! A făcut moarte de om, dar Dumnezeu acum i le pune pe toate în palmă”. Toate, însă, au fost bune şi frumoase până la o vreme.

Pentru că, vorba ceea, diavolul nu doarme. Peste un an de la numirea lui Alexei ca paznic, din biserică au început să dispară odoare de cult de mare preţ. Azi un sfeşnic, mâine o icoană, poimâine o cruce de argint şi multe obiecte din aur. A fost anunţată poliţia. Au pornit cercetările, dar de urmele hoţului nici pomină. Cine era făptaşul fără frică de Dumnezeu nimeni nu ştia. S-au făcut slujbe la biserică, s-au înălţat rugăciuni. Dar hoţul nu era de găsit.

Bătrânele mai cu credinţă au zis atunci: „Mai devreme ori mai târziu o să iasă la iveală hoţul. Nu se poate ca Dumnezeu să nu descopere un aşa mare păcat”. Şi a mai trecut oleacă de timp. Din Biserică nu se mai fura nimic. Alexei continua să lucreze paznic. Dar vecinii au prins a se şuşoti. De unde până unde cineva a adus vestea precum că Alexei ar fi furat toate odoarele din biserică.

Şi acel cineva convingea pe toată lumea că aşa este, că însuşi Alexei i-a povestit cum de la o habă de vreme nu se mai poate odihni noaptea din cauza vedeniilor care îl necăjesc, că pe la ora 24.00, noapte de noapte, aude un glas, care-i spune aşa: „Vei plăti cu moartea şi tu şi tot neamul tău dacă nu ai ascultat de cuvintele Evangheliei!”

Şi viforul morţii s-a abătut peste această familie. Într-o toamnă, la vremea când mustul prinde a fierbe prin căzi şi butoaie, Alexei, după o noapte de coșmar se pregătea să coboare în beci să mai amestece boştina. Îl chinuise toată noaptea o vedenie cu rivalul omorât de el și un șarpe mare, roșu ca focul, care i se încolăcise în jurul gâtului.

Moartea lui Alexei trage şi alte vieţi după ea

Cutremurat și tulburat, s-a așezat pe pragul casei și a chemat-o pe nevastă lângă el. După ce i-a povestit coșmarul, a coborât lângă cada în care fierbea mustul, întrebându-se ce-o mai fi să însemne acest vis îngrozitor. N-a reuşit să pună mâna pe mustuitor că a şi căzut ca secerat la pământ. L-au doborât gazele emanate în urma fermentării mustului.

Soţia, văzându-l din gura beciului căzut la pământ, l-a strigat pe un vecin în ajutor. Dar i s-a părut mult până la venirea vecinului şi a coborât şi ea în beci. Preţ de câteva secunde, a fost secerată şi ea la pământ. Vecinul s-a repezit să-i scoată şi a căzut şi el lângă ei. Soţia vecinului a înţeles că ceva s-a întâmplat şi a alergat în grabă.

Când s-a uitat şi a văzut că toţi trei stau laţi lângă cada cu boștină, a prins a răcni şi a striga de s-au adunat toţi mahalagiii. Cineva a chemat pompierii care au venit foarte repede şi, cu măşti antigaz, au intrat în beci şi i-au scos pe toţi trei la aer. Alexei nu a mai putut fi salvat. L-au petrecut până la cimitir doar rudele apropiate și câțiva vecini.

Preotul a amintit despre cele două patimi, mândria și pofta, despre ispita diavolului în care a căzut Alexei, despre neîndeplinirea canonului pe care i l-a dat pentru ispășirea cumplitului păcat, despre cugetul rău și slăbiciunile de care s-a lăsat dominat răposatul. „Nici o lacrimă nu se pierde, nici un suspin nu e în zadar”, a mai spus preotul, adăugând că s-ar putea ca cei apropiați să suporte consecințele păcatelor grele săvârșite de Alexei.

Și vorbele preotului s-au adeverit. Din acea toamnă lacrimi amare au început să curgă peste această familie. Vaietele de jale nu mai conteneau. N-a trecut mult după moartea lui Alexei şi un alt necaz se abate pe capul lor – moare şi fiica acestuia în urma unei intoxicații severe cu ciuperci. Apoi se îmbolnăveşte de cancer soţia lui şi, în câteva luni, se stinge și ea.

Iar ginerele, mergând pe bicicletă, a fost atins din viteză de o maşină, aşa încât i-a zburat capul cine ştie unde pe asfalt. Au mai trecut câteva luni și feciorul lui Alexei, părăsit de soţie şi înfrăţit cu paharul, a ars cu tot cu saraiul din gospodăria părinţilor în care convieţuia cu concubina sa.

Fără casă, fără masă a îmblat pe drumuri ca o umbră jalnică o nepoată de la fiica lui Alexei. Şi lacrimile i-au curs pârău bietei copile căci bunica, în loc să-i dea casa ei, i-a dat-o unchiului care a ars. Iar concubina acestuia, ce a făcut, ce a dres, dar cu toate actele în regulă, a vândut casa fiicei sale. Aşa că din averea lui Alexei n-a mai rămas nimic pentru rudele apropiate.

Domnul nu se bucură de mânie şi răzbunare

Mai spune lumea că această familie avea şi mania furatului de pe ogoarele oamenilor. Furau cartofi, ceapă, fasole, porumb. Iată că până la urmă lacrimile celor cu paguba i-au ajuns. Căci e bine ştiut că niciodată nu trebuie să râvneşti la avutul străin. Dar ce i-au folosit lui Alexei odoarele furate din biserică? Unde l-au dus mânia şi răzbunarea pe prietenul său? Or Dumnezeu nu bate cu băţul şi nu se bucură de mânie şi răzbunare.

Dumnezeu l-a bătut cu moarte năprasnică. Iar moartea lui Alexei a tras după sine încă atâtea vieți! Păcatul a căzut și peste cei nevinovați. Rudele care au mai rămas, cutremurate de pedeapsa care i-a ajuns, s-au trezit ca dintr-un somn adânc şi au început să se roage Domnului pentru iertarea păcatelor lor şi ale celor răposaţi, căindu-se cu multe lacrimi pentru fărădelegile înfăptuite mai cu seamă de Alexei. Au plătit 40 de Liturghii şi 40 de parastase pe la biserici şi mănăstiri ca să-l ierte şi să-l scoată din focul cel veșnic. Au făcut și continuă să facă milostenii, acte de binefacere.

Confruntându-se cu multe încercări şi necazuri, rudele rămase în viață spun că au înţeles mai bine ca oricând sensul unei vechi cugetări: „Când vrei să te răzbuni, sapă două morminte – unul pentru tine”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE