Nicolae Popa trăiește poezia în toată splendoarea sa

La editura Tracus Arte din București a apărut un nou volum de poezie al lui Nicolae Popa, „Mitrofan plângăciosul”. Discursul elegiac se împletește cu cel ludic în poemele care au un personaj principal, pe nume Mitrofan, observator ager al acestei lumi care plutește spre amurgul său glorios.

O nouă carte de Nicolae Popa, „Mitrofan plângăciosul”, a apărut la Tracus Arte, București

Într-o amplă recenzie la antologia lui Nicolae Popa „O mie de ani cu fața la soare” (editura Arc, 2019), publicată în revista „Viața Românească”, cunoscutul critic Ion Pop subliniază, referindu-se la grupajul din antologie în care apare protagonistul noii cărți a lui Nicolae Popa: „Mitrofan plânge cu lacrimi de rouă și caută luciul unui lac ce se îndepărtează mereu de el, iar când taie în curte o pasăre (ca mai devreme Ileana Mălăncioiu), repară fantezist omorul metamorfozându-se în cocoșul ucis; sau încearcă să treacă strada înfruntând un nesfârșit convoi funebru, pentru a ajunge, dincolo de râpi și prăpăstii, la „Marele Crater”, în care speră să descopere „o piatră meteoritică, sau poate o piatră tombală, sau chiar o planetă pitică”; „bate drumul în căutarea unei uși / în care să bată și să nu i se deschidă”, mai bate o dată în cuie o ușă deja închisă, așteptând, totuși, „să bată pentru el ora deschiderii”… (Manevrarea abilă a verbului a bate devine foarte eficientă aici în planul sugestiei unei obsesii a comunicării rămase în suspensie). Pe scurt, ipostazelor eului liric schițate până acum i se mai adaugă una, propunând o altă nuanță a aspirației mereu împiedicate spre puritate, prospețime de spirit, inocență infantilă”.

Potrivit lui Ion Pop, antologia „O mie de ani cu fața la soare” consolidează „poziția de frunte a scrisului lui Nicolae Popa: un poet profund, fantezist-elegiac, dispunând de o mare libertate de manevrare a cuvântului în poem, o prezență majoră în spațiul liric românesc mai larg, numai formal îngrădit de apa Prutului”.

Radu Florescu: „Nicolae Popa este un poet care a câștigat pariul cu el însuși”

Noua carte a lui Nicolae Popa, „Mitrofan plângăciosul”, este comentată cu minuțiozitate și empatie de către poetul Radu Florescu, acesta chiar semnează prefața la volum, intitulată „Mitrofan plângăciosul, eul sacrificat”.

„În ultimii ani, literatura din Republica Moldova, în mod special poezia, aduce în prim-plan poeți de mare valoare, unul dintre aceștia fiind Nicolae Popa. Timid și discret, prin cartea sa „Mitrofan Plângăciosul”, acesta trăiește poezia în toată splendoarea ei. Poezia lui are ca substrat condiția simplă a omului prins în capcana timpului său, viața ca bucurie perpetuă, citadinul ca încercare supremă de a rezista prin rugăciune și smerenie”, afirmă Radu Florescu, menționând că „toate poemele au o poveste, ele se îndreaptă încet spre o anumită stare poetică, au un limbaj comun, uneori spațiul în care se mișcă personajul este unul al fericirii, alteori al tristeții. Cu toate că își schimbă deseori starea sufletească, Mitrofan, de-a lungul tuturor încercărilor la care este supus, păstrează o conștiință tragică… O continuă căutare a spațiului, a întoarcerii în lumea satului etern, multiplică la nesfârșit angoasele, iar lacrimile sunt din nou salvatoare. Mereu neliniștit, Mitrofan se pierde în ceilalți, caută alături de ei orice semn premonitoriu, uneori se ascunde în spatele unei măști, alteori se lasă în voia sorții – „El stă pe pragul bisericii puţin aplecat înainte./ Cu alură de cerşetor, dacă nu cumva de sfânt,/ însă nu cerşeşte şi nici nu se roagă./ Numai el ştie ce face acolo dacă nu cerşeşte/ şi nici nu se roagă.”

Analizând cartea și punând în lumină frământările personajului central, Radu Florescu remarcă: „Să fii văzut dar să și vezi, să trăiești și să spui în același timp, face din Mitrofan un personaj care, întorcându-se mereu pe urmele sale, descoperă și se redescoperă. Autorul este un poet care a câștigat pariul cu el însuși. Nu mai trebuie să demonstreze nimic. Trebuie doar din când în când să scrie și să ne dea semn, pentru că poezia, nu-i așa, obligă. În fond, esența lui Mitrofan plângăciosul poate fi găsită în acest superb poem: „La capătul coridorului e un/ scaun negru/ pe care se aşază/ o frumuseţe de nedescris în atât de puţine cuvinte”.

Dumitru Crudu: „De la Nicolae Popa am învățat cum să înnoim poezia”

Pe ultima copertă a cărții „Mitrofan plângăciosul” citim o mărturisire tulburătoare a lui Dumitru Crudu: „Pentru generația mea, Nicolae Popa este ceea ce a fost Mircea Ivănescu pentru optzeciști. Adică un poet de la care am învățat cum să înnoim poezia. Când l-am cunoscut în 1985, Nicolae Popa deja era un poet de cult. De la Nicolae Popa, poeții generației mele au învățat să scrie o poezie proaspătă, surprinzătoare și spectaculoasă. Țin minte și acum cum am petrecut o noapte în iarna lui 1987, într-un bloc avariat de cutremur, unde poetul locuise înainte de cataclism și de unde toată lumea fusese evacuată, dar poetul venea încoace când avea chef să scrie. Acolo, ne-a adus și pe noi, câțiva tineri poeți, pentru a discuta despre poezie. După o noapte de nesomn și cafea, eu mi-am scris una dintre cele mai dragi poezii ale mele. Iar Nicolae ne-a citit tot manuscrisul unei cărți noi care urma să apară. Nicolae Popa e un poet al viitorului. Dovadă e și această nouă carte a sa, „Mitrofan plângăciosul”.

Amintim că Nicolae Popa s-a născut pe 13 februarie 1959 în satul Buda, Călărași, R. Moldova. A absolvit Școala Poligrafică din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Seminarul de poezie al Institutului de Literatură din Moscova. A debutat editorial cu volumul de poezii „Timpul probabil” (1983, Ed. Literatura artistică, Chișinău). A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie „Lunaticul nopții scitice” (Editura Cartier, 1996). A mai câștigat Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anii 1996 („Lunaticul nopții scitice”), 2003 („Careul cu raci”, Ed. Cartier), 2014 („Elegiile Casei Scriitorilor”, Ed. Vinea). În 2019 a publicat prima sa antologie de poezie, „O mie de ani cu fața la soare”, Editura Arc. Este autorul a două romane: „Cubul de zahăr”, 1991, Ed. Hyperion (retipărit în două ediții la Editurile Cartier, 2005, și Junimea, în 2017) și „Avionul mirosea a pește” (2013, Ed. Arc). A publicat volumul de proză „Păsări mergând pe jos”. „Povestiri de nepovestit” (Ed. Arc) și trei microromane pentru copii și adolescenți. A participat la festivaluri și simpozioane literare în România, Georgia, Ucraina, Belgia, Grecia, Kazahstan, China, Rusia, Polonia, Bulgaria, Turcia.

Cartea „Mitrofan plângăciosul” poate fi găsită în librăriile din România sau comandată direct de la Editura Tracus Arte, ea abia își începe drumul către cititor. Felicitări autorului pentru noul său volum!

Autor: Cornelia Donțu