Cum să trăiesc fără tine?!

204
0

În viaţă e foarte important să ai puterea să spui ce simţi. Eliza i-a spus lui Vlad „Te iubesc” tocmai atunci când trebuia (poate mai bine nu ar fi trebuit). A făcut ea primul pas, fiind convinsă că el o va iubi cu adevărat. Şi nu s-a înşelat. Atât doar că frumoasa lor poveste de iubire a trecut repede, cum trece un tren prin gară

Pasiunea care orbeşte raţiunea a dat peste Eliza şi Vlad într-un sfârşit de toamnă. Vlad tocmai divorţase de Irina, prima lui soţie cu care conviețuise 20 de ani şi de la care avea şi doi copii frumoşi şi deştepţi. Deşi decizia îi aparţinuse, oricum suferea. Iar acele ultime zile de toamnă îl aduseseră într-o stare de depresie. Eliza gustase deja din acest pahar ceva mai devreme şi a considerat că tocmai acum e momentul potrivit să-i spună bărbatului ce simte pentru el. Căci bărbatul frumos, cu plete lungi, îşi aflase demult loc în inima ei.

Se potriveau de minune

Vlad avea la acea vreme 45 de ani, iar ea – 37. Era, cum vă spuneam, bărbat frumos, umbla totdeauna curat îmbrăcat, iar în ochii lui căprui se vedea mereu o lucire de bunătate. Treburile la serviciu îi mergeau minunat (lucra profesor), trăia în împăcare cu toată lumea şi numai cu soţia nu putea găsi înţelegere. În 20 de ani de viaţă în comun, în familia lui a fost mai mult ceartă decât voie bună. Şi asta, mai mult din cauza geloziei Irinei, care-l boscorodea la tot pasul. A răbdat-o 20 de ani şi, dacă a văzut că nevasta nu se poate schimba, iar relaţia lor s-a deteriorat complet, a ales calea salvatoare în viziunea lui – divorţul. A fost un pas făcut cu multă tristeţe de el, dar primit cu mare bucurie de Eliza.

Şi iată, ca prin farmec, într-o sâmbătă cu brumă argintie de noiembrie, Eliza l-a invitat pe Vlad la ea în ospeţie (fiica sa de 17 ani tocmai era plecată în sat la bunici). La o găină friptă şi un păhar de vin, i-a spus tot ce simţea, i-a spus că s-a îndrăgostit de el la prima vedere, fără să-i fie teamă că nu va primi confirmarea lui. Iar el parcă atâta aştepta. I-a răspuns cu o sinceritate neprefăcută: „Şi eu te plac, mititico!”. Aşa a început povestea lor de iubire, venită ca un leac nu doar pentru sufletul lui zbuciumat, ci şi pentru trupu-i rămas fără adăpost (lăsase apartamentul Irinei şi copiilor).

Bărbatul nu ştia cum să-i mulţumească Celui de Sus pentru fericirea ce i-o oferise. Era absolut convins că Eliza este femeia visurilor sale, că e singura fiinţă cu care ar fi trebuit să-şi împartă viaţa de la început. Se potriveau de minune, aveau aceleaşi preocupări, petreceau foarte mult timp împreună, împărtăşindu-şi gândurile, râdeau, glumeau. Dar toate au fost până la o vreme…

Şi viaţa lor a fost adevărată poveste de dragoste mai bine de trei ani, până în clipa când Eliza a decis să plece la câştig în Spania. S-au despărţit cu freamăt în inimă. O jumătate de an şi-au telefonat foarte des, şi-au spus cuvinte dulci şi pline de speranţă, apoi tot mai rar, tot mai rar… Presimțind că e în pericol dragostea lor, care suna a iubire împlinită, hotărăşte să plece la soţie. În ziua când a anunțat-o că toate actele sunt gata şi peste câteva zile va fi la ea, răceala din vocea ei îl făcu să se cutremure.

A fost o iluzie amoroasă

Dar n-a dat înapoi, a plecat în Spania. Eliza l-a întâlnit ca pe un străin la aeroport. Au mers tăcuţi cu metroul preţ de câteva ore până când lui Vlad i se făcuse rău. Apoi au ieşit pe o piaţă plină de lumini jucăuşe în noaptea ce se aşternea peste oraş. Ajunşi în faţa unui bloc cu mai multe etaje, au urcat scările şi au intrat într-o garsonieră în care stăruia miros plăcut de levănţică şi busuioc.

După ce trecu prin camera de baie, Vlad se lungi pe pat. Tot așteptând s-o vadă alături pe soție, zise într-un târziu: „Eliza, vino şi te culcă lângă mine, ce, chiar nu ţi-a fost dor? Parcă erai în stare să mergi cu mine până la capătul vieţii!”. Femeia a râs, un râs în care se simţea batjocura, după care îşi adună părul lung la ceafă, îşi scoase capotul şi se culcă lângă soţ.

Acesta, fremătând de dor, prinse a-i săruta aşa ca alte dăţi, picioarele, apoi tot corpul de-a mărunţelul până ajunse la sânii ei mari, care altă dată zvâcneau sălbatec la cea mai uşoară atingere, iar acum stăteau adormiţi. Nici carnea de pe corp nu i se aprindea. Corpul ei neasemuit de frumos părea un sloi de gheaţă acum. „Ce-i cu tine, Eliza, de ce stai aşa de parcă ai murit?”, o întrebă după o jumătate de oră de sărutări. „Pentru tine, Vlad, eu demult am murit. Ce-a fost între noi, a fost doar o iluzie amoroasă. Adevărata dragoste am găsit-o aici, în Spania.”

Bietul om era pierdut. Plin de sudoare, îşi ascultă inima cum plânge, apoi se ridică în picioare şi, stăpânindu-şi lacrimile, o întrebă: „Şi cine, mă rog, e fericitul?”. „Un arab, fără de care nu pot să trăiesc.” A înghiţit în sec şi n-a mai putut rosti un cuvânt. În gând i se rotea întrebarea: „Dar eu cum să trăiesc fără tine? Cum să trăiesc fără tine?!!!”.

Un an întreg Vlad a rămas să trăiască în aceeaşi garsonieră cu Eliza şi cu iubitul ei arab căci nu avea unde se duce. Străin în ţară străină, i-a fost greu până a însuşit limba, până şi-a găsit o slujbă. Singurul lucru pe care şi-l dorea la început era o discuţie până la capăt cu Eliza despre relaţiile ei cu arabul şi prietenii pe care şi-i făcuse timp de un an şi jumătate în Spania. Dar nu a fost cu putinţă.

Nicidecum nu se lega comunicarea şi atunci Vlad a început să scrie zi de zi tot ce avea pe suflet. Cu inima rănită, cu speranțe risipite, a pus în peste 20 de agende a câte 40 de foi noian de gânduri din care eu culeg acum această poveste.

Înmărmurit, privea cum făcea arabul sex cu Eliza

Ce l-a lăsat fără cuvinte, a fost faptul că de mai multe ori Eliza lui, cu atâta bun-simţ şi cumsecădenie în Moldova, îşi scotea în Spania fără ruşine vestimentaţia în prezenţa celor doi, lăsându-şi sânii dezgoliţi. De câteva ori arabul îi propusese lui Vlad s-o iubească împreună. Şi dacă vedea că acesta stă nemişcat, se năpustea asupra femeii pe jumătate goală şi sub privirile lui devoratoare o culca pe pat şi, fără nici o sinchiseală, cei doi dădeau curs partidei de sex.

Stăteam înlemnit şi nu-mi venea să cred că toate acestea se întâmplă în realitate”, citesc dintr-o ultimă agendă. Şi tot acolo Vlad notează că deja a înțeles că ceea ce făcea Eliza cu arabul nu era altceva decât sex pentru bani. A făcut acest pas din dorinţa de a avea o viaţă lipsită de griji financiare. Interesul prima, pentru că arabul achita plata pentru chirie, o ducea prin restaurante, îi cumpăra cosmetică şi rochia preferată. Poezia şi vorbele de dragoste ale lui Vlad n-o mai interesau.

Cu toate acestea, el continua s-o iubească. De câteva ori a fost gata să-l omoare pe arab cu gândul de a o recâştiga pe Eliza. Îşi pregătise şi un briceag ascuţit. Citesc pe o altă pagină: „Noaptea trecută eram gata să-i tai gâtul şi să scap de el. Dar până la ziuă mi-a luminat Dumnezeu minţile. Mulţumesc, Doamne, că m-ai scutit de păcat!”…

Rămâi sănătoasă, cucoană…”

În ultima noapte de şedere în garsoniera cu miros de levănţică şi busuioc şi cu atâtea speranțe îngropate, Vlad a avut un vis frumos pe care de asemenea l-a consemnat în agendă: „Se făcea că alergam prin curtea casei părinteşti de la Ocniţa. În pragul casei stătea mama cu o farfurie în mâini. Pe farfurie erau biscuiții mei preferați, copţi în cuptorul casei părinteşti și daţi prin zahăr pudră. De bucurie şi fericire că m-am văzut acasă, am început să plâng. M-am trezit cu ochii umezi şi am decis să plec din această casă pentru totdeauna. Plec cu inima rănită şi cu un noian de nădejdi lăsate aici, care nu se vor împlini niciodată.”

A plecat departe de Madrid într-o altă regiune a Spaniei, unde munceşte până în prezent, ajutându-și copiii. I-a ajutat și pe părinţii bătrâni, care, timp de câțiva ani de la plecarea din locuința plină de „surprize”, au fost unica lui mângâiere (au plecat la Domnul amândoi în același an). Pe Eliza n-a putut să o scoată din inimă multă vreme. Își tot zicea: „Dacă s-ar întoarce într-o bună zi, i-aș ierta tot şi aș relua viaţa de la capăt cu ea”. Dar n-a fost să fie.

Răspuns la întrebarea: „Cum să trăiesc fără tine?”

Rănit în dragostea lui sinceră, a avut nevoie de o pauză de aproape cinci ani până când și-a permis o nouă relație. Când a întâlnit-o pe Maria, nu prea a fost atras de ea. Femeia era departe de frumusețea Elizei. Durdulie, cu părul strâns coc la ceafă, fără machiaj. În schimb avea un suflet cald și era bună gospodină. Maria împlinise 49 de ani și nu fusese căsătorită niciodată. S-a îndrăgostit de Vlad până peste urechi.

Iar dragostea face minuni. A mers la sală, și-a scurtat părul, a început să-și rujeze buzele. După un an, această femeie a dat jos kilogramele în plus, devenind incredibil de frumoasă. Întâmplarea face ca, într-o zi de duminică, pe una din străzile Madridului, Eliza să dea nas în nas cu Vlad și Maria (trecuseră șapte ani de când Vlad plecase din apartamentul ei).

Maria, strălucind de fericire, mergea alături de Vlad, admirând afișele și expozițiile stradale din capitala Spaniei. Ofilită, cu cearcăne, Eliza se poziționase ca împietrită în fața lor. După o scurtă pauză rosti: „Ia te uită ce surpriză! Cu ce ocazie la Madrid, parcă plecaseși de aici pentru totdeauna? Eu tocmai voiam să-ți trimit un mesaj… Îmi pare rău, n-am putut înțelege și aprecia sentimentele tale. Acum cred că e târziu?…”

E prea târziu, Eliza. Viața mea a devenit perfectă fără tine. Femeia de lângă mine îmi oferă cu sinceritate tot de ce am nevoie.” A luat-o pe Maria la braț și au mers mai departe, lăsând-o pe cealaltă stană de piatră în mijlocul trotuarului.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here