Răvașe patriotice (II): „Transferați-mă în Moldova, la mine acasă…”

186
0

Formarea Republicii Moldova, Declarația de Independență din 27 august 1991, recunoașterea Republicii Moldova de către organismele internaționale au zdruncinat rău intențiile forțelor imperiale ruse de a menține cu orice preț imperiul sovietic sau cel puțin de a păstra fostele „republici surori” în sfera de influență a Rusiei, inclusiv a RSS Moldovenești.

De la sute de provocări informaționale împotriva tânărului stat Republica Moldova, s-a trecut în scurt timp la acțiuni violente, inclusiv militare. Republica Moldova s-a pomenit în fața unui agresor puternic, bine înarmat și cu o coloană a V-a la dispoziție, pe când țărișoara noastră nu avea nici arme și nici armată.

La începutul lunii decembrie 1991, începuse războiul ruso-moldovenesc. În focul războiului s-a format Armata Națională, primul ministru al Apărării și cel care a depus un efort considerabil pentru a o organiza a fost generalul Ion Costaș. Din toate colțurile fostei URSS încep să vină scrisori de la militarii moldoveni în care solicitau transferul lor în Moldova, pentru a-și apăra țara.

Continuăm să publicăm scrisori-document din fondurile arhivistice ale RM.                                                             

Am trei copii şi toţi sunt militari …

 „Către Dl Preşedinte al R.M.,

Mircea Snegur,

de la cet. din s. Bilicenii Vechi, r-ul Sângerei,

Bajura Fiodor Semionovici

Demers

Eu, Bajura Fiodor Semionovici, am trei feciori. Feciorul Bajura Ion Fiodor a terminat Școala Superioară de Aeropurtate din or. Reazan. Acum el își face serviciul în unitatea militară din or. Marijampolė din Lituania. El este ofiţer cu gradul de maior şi lucrează în unitate ca şef al statului major.

Ca părinţi, dorim să-şi continue serviciul la noi acasă, în Moldova.

El este căsătorit şi are doi copi. Pentru a veni în Moldova, are nevoie de condiţii normale de trai, de locuinţă. Ceilalţi feciori au făcut serviciul militar în Germania şi Afganistan.

Rugăm să ne daţi răspuns dacă se poate face ceva la rugămintea noastră.

Cu stimă şi respect, părinţii lui Ion”[1]

Rog să fiu transferat în Moldova

Preşedintelui R. M.,

Preşedintelui Sovietului Suprem al R. M.,

Ministrului Afacerilor Interne al R. M.

Raport

Rog să fie soluţionată pozitiv problema transferului meu (Maiorul Garaz Grigore Mihailovici, născut în 1956, moldovean, studii militare superioare, inginer de exploatare a mijloacelor de telecomunicaţii de pe lângă Şcoala Militară Superioară de Telecomunicații din or. Tomsk. În prezent, dețin funcţia de şef al telecomunicaţiilor din unitate. Sunt originar din Susleni, r-ul Orhei) într-o unitate militară a Armatei Naţionale din Moldova.

Maiorul G. Garaz”[2]

Voi fi fericit să slujesc Moldovei!

„Departamentului Apărării R. M.  

Stimaţi colegi!

Dacă aveţi nevoie de un specialist militar, care cunoaşte bine problemele pregătirii militare, muncii organizatorice, planificarea şi conducerea procesului militar, problemele apărării civile şi care cunoaşte limba moldovenească, voi fi bucuros să slujesc Moldovei mele în orice funcţie.

Dacă aveţi nevoie de aşa un moldovean, aştept chemare.

Originar din r-ul Orhei,

Locotenent-colonel Dercaci M. G.

6 ianuarie 1992” [3]

Voi servi cu credinţă forţele armate ale Moldovei!            

„Către Departamentul militar al R.M.,

Dlui Chirtoacă de la studentul anului V al Şcolii Militare Superioare de Inginerie a tancurilor din or. Kiev, Temciuc Serghei Pantelei

Cerere

În legătură cu faptul că în Moldova se formează Armata Naţională, şi eu, după absolvirea (în anul curent) Şcolii Militare din Kiev, doresc, ca băştinaş al acestei ţări, să fiu credincios forţelor armate ale republicii noastre. După terminarea studiilor (în luna iunie 1992) aş vrea ca, printr-o cerere către generalul Şapovalov Anatoli Petrovici, şeful Şcolii militare unde studiez, şi cu acordul Dumnealui, să trec cu serviciul în Moldova. Pentru aceasta Departamentul militar pe care-l conduceţi trebuie să solicite chemarea mea în Moldova cu o eventuală repartizare la un serviciu în ţara mea.

Rog ca în caz de rezolvare pozitivă a problemei să mi se aducă la cunoştinţă decizia Departamentului militar al Moldovei pe adresa locului de trai.

Cu respect, Temciuc Serghei P., originar din s. Hârbovăţ, r-ul Anenii Noi” [4]

Rog să fiu primit în Armata Naţională!

„Stimate Preşedinte Mircea Ion Snegur!

Vreau să mă adresez la Dvs. cu o rugăminte. Eu sunt ofiţer şi lucrez în Rusia, dar sunt moldovean şi am terminat şcoala moldovenească din s. Tabani, r-ul Briceni, unde trăieşte acum mama.

Eu aş dori, dacă aveţi cum să mă primiţi în armata naţională, să fiu un ofiţer de folos poporului moldovenesc.

Am absolvit Şcoala Militară Superioară de ingineri din or. Tiumen în anul 1989. Fac serviciul militar în regiunea Vologda.

Cu respect, Ciulcov Oleg Vladimirovici”[5]

Jur credinţă poporului meu!

Domnule Ministru al Apărării al Moldovei!

Vă scrie locotenentul superior Stăvilă Eugeniu Constantinovici[6], originar din Moldova. În prezent fac serviciul în Rusia, în oraşul Podolsk din regiunea Moscova.

Vreau să aflu dacă R.M. va avea propriile forţe armate dislocate pe teritoriul Moldovei? Dacă răspunsul este afirmativ, sunt gata să jur credinţă poporului meu.

Aştept răspuns.

15.01.1992”

Să fiu de folos ţărişoarei mele…

Bună ziua, domnule Nicolae Chirtoacă!

Îmi cer scuze că vă deranjez în acest timp greu. Unele cuvinte le voi scrie în limba rusă, pentru care îmi cer scuze de la început.

Sunt militar profesionist. Îmi fac serviciul de 13 ani în grad de „starşii praporşcik” (plutonier major – Al. Moraru). Din aceşti 13 ani – opt în unitatea din Cahul, cinci – în Germania, în calitate de comandant de pluton, iar patru ani în funcţia de „starşina  rotî” (plutonier de companie – Al. M.). În 13 ani am acumulat o experienţă bogată de lucru cu oamenii, atât teoretică, cât şi practică, şi cred că cunoştinţele mele ar putea fi de folos ţărişoarei mele în armata naţională.

După cum ştiţi, unitatea (militară – Al. M.) din Cahul, până la 1 aprilie 1992, trebuie să fie desfiinţată. Comandanţii noştri au spus că cei care vor să rămână pe loc să scrie cerere, ca să fie eliberați din Armata sovietică. Care nu doresc să-şi găsească de lucru în alte unităţi trebuie să se ducă la construcţia diferitor drumuri din Rusia. Eu nu mă tem de lucru greu şi ceilalţi care sunt la fel nu se tem; dar este un paradox, eu ca moldovean trebuie să mă duc să le construiesc drumurile (străinilor – Al.M.), iar ei să-şi facă de cap în ţara mea ca cei din Transnistria.

De aceea mă adresez către Dvs. din partea mea şi a mai multor băieţi, care sunt gata să lucreze stăruitor şi să ne facem o armată disciplinată, frumoasă, ca să avem cu ce ne mândri şi să fie gata în orice clipă să apere pământul strămoşilor.

Pământul nostru le place, pâinea noastră le place, carnea şi vinul nostru le plac… (dar moldovenii nu le plac – Al. M.); are două zile de când a venit în Moldova şi deja s-a proclamat preşedinte ilegal sau general fără ostaşi.

Nu ştiu cum să  procedăm, în situaţia nostră avem şansele să devenim după 1 aprilie şomeri. Şi eu şi ceilalţi băieţi înţelegem greutăţile care sunt acum, evenimentele de la Dubăsari şi Tiraspol ne-au zguduit. Vrem să fim de folos ţării. Aşteptăm răspuns.

În numele a mai mulţi militari, Zgherea Andrei Ivanovici”[7]

Cred că ţara mea are nevoie de mine…

„Preşedintelui Republicii Moldova, domnul Mircea Snegur

Mult stimate domnule preşedinte,

Mă numesc Belous Oleg Alexandru, sunt locotenent superior al Armatei Sovietice, mai bine zis „uzbece”. Am absolvit în 1989 Şcoala Militară Superioară de Transport din Samarkand, unde îmi fac serviciul până în prezent. Din instituţia noastră de învăţământ au fost rechemaţi mulţi ofiţeri: toţi din Pribaltica şi chiar câţiva din Ucraina. Pe mine mă râd toţi, zicând că „u Moldavii net tankov i BTR-ov i tî im ne nujen” (Moldova nu are tancuri şi blindate şi nu are nevoie de tine – trad. Al.M.).

Eu nu cred, domnule preşedinte, că ţara mea nu are nevoie de specialişti ca mine, cu toate că îmi dau seama că nu-s singurul. Tuturor celor care au primit chemări oficial, şeful şcolii le-a permis imediat să plece. Vă rog să mă chemaţi şi pe mine la baştină. Sunt gata să jur că voi îndeplini orice ordin al comandamentului meu şi deci şi al conducerii republicii.

Vă mulţumesc.

Cu stimă, Belous Oleg Alexandru.

Adresa părinţilor: raionul Soroca, satul Schineni.

Adresa mea: RSS Uzbecă, or. Samarkand,

Şcoala Militară Superioară de Transport,

Şeful şcolii, general-maior Gorohov Nikolai Mihailovici.”

[1] Ibidem, pag. 241

[2] Ibidem, pag. 243

[3] Ibidem, pag. 282

[4] Ibidem, pag. 279

[5] Ibidem, pag. 278

[6] Ibidem, pag. 266

[7] Ibidem, pag. 319-320

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here