Pașaport moldovenesc, folosit de unul dintre agenții GRU implicat în otrăvirea cu „Noviciok” a familiei Skripal

1134
1
Petrov și Boșirov la Salisbury / Sursă FOTO: AFP

Unul dintre cei doi ofițeri ai serviciilor speciale rusești bănuiți de otrăvirea cu „Noviciok” a familiei Skripal, în Marea Britanie, ar fi folosit și un pașaport eliberat de autoritățile din R.Moldova. Cei doi agenți au fost dați în urmărire de autoritățile de la Praga, fiind acuzați de organizarea unor explozii la două depozite de muniții în Cehia, în 2014, transmite Radio Svoboda. Aflați în Cehia între 11 și 16 octombrie 2014, suspecții au folosit acte de identitate pe numele mai multor persoane – ei s-au prezentat și ca cetățeni ruși cu numele Aleksandr Petrov și Ruslan Boșirov, dar și ca Nicolae Popa, cetățean al R.Moldova, și Ruslan Tabarov, cetățean al Tadjikistanului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Judecând după fotografiile celor doi, dar și după pașapoartele emise pe numele lui Petrov și Boșirov, este vorba despre rușii care în Marea Britanie au fost acuzați, în 2018, de otrăvirea cu „Noviciok” a fostului agent secret Serghei Skripal, și a fiicei acestuia, Iulia, în 2018, în Salisbury.

The Insider și Bellingcat i-au identificat pe Petrov și Boșirov ca fiind ofițerii Direcției Principale de Informații (GRU) a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Aleksandr Mishkin și Anatoliy Chepiga.

Concomitent cu darea în urmărire a celor doi, premierul ceh Andrej Babiš a anunțat expulzarea din țară a 18 angajați ai Ambasadei Federației Ruse de la Paga, care au fost, de asemenea, identificați ca agenți ai GRU și ai Serviciului de Informații Externe (SVR).

Potrivit lui Babiš, GRU are legătură cu exploziile ce s-au produs la depozitele de muniții din Vrbětice și din Zlínský kraj, din sud-estul Cehiei, pe 16 octombrie și 3 decembrie 2014. În urma primei explozii au murit doi oameni, cea de a doua nu a făcut, din fericire, nicio victimă. Atunci s-a scris că munițiile erau păstrate în aceste depozite de compania cehă CZ Hermex, care le livra inclusiv în Ucraina.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

1 COMENTARIU